• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Furt de vaci. Patru bărbați au fost reținuți de polițiști

    agrointeligenta.ro -

    Anchetă de amploare în cazul furturilor de vaci! Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ungheni, județul Mureș, au efectuat la finele săptămânii trecute şapte percheziţii domiciliare, pe raza localităţii Sînpaul. Au fost vizate mai multe persoane, bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

    Din cercetări a reieșit că acestea ar fi sustras, noaptea, dintr-un țarc aparţinând unei societăţi comerciale din Sînpaul, șapte bovine, cauzând un prejudiciu de aproximativ 44.000 de lei. Apoi, făptașii au sacrificat o parte dintre bovine, iar pe restul le-au vândut.

    Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani, toţi din localitatea Sînpaul, au fost reţinuți pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş.

    La acţiuni au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Regele Ferdinand I” Tîrgu Mureş.


    Te-ar mai putea interesa

    Doi falși apicultori au păcălit APIA cu facturi pentru familii de albine ce nu existau Strugurii la solar, o cultură profitabilă. Claudiu Breazu vinde producția direct către supermarketuri Fermier care își uda varza cu apă din Dâmbovița – săltat din câmp! Comunitatea din Lungulețu se revoltă!

    Ultimele știri

    Motorină subvenționată cu 50% pentru fermierii care irigă! Anunțul făcut de ministrul Florin Barbu Flori și arbuști care au nevoie de tăieri după înflorire Copil pierdut în lanul de porumb. Dispariția unei fetițe a alertat autoritățile