• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum acționează țeparii cu tractoare aduse din străinătate

    Ramona Dascălu -

    După ce a studiat cu mare atenție piața utilajelor agricole second hand, Ciprian Fulgescu, un utilizator al unui grup de fermieri, a explicat pe îndelete, într-o postare, cum acționează cei care dau țepe fermierilor. Cel mai frecvent, cei care doresc să înșele producătorii agricoli apelează la schema ”platforma„ în care fermierilor li se cer bani în avans pentru achitarea transportului utilajului dintr-un stat UE în România.

    Marea majoritate a anunțurilor care par „chilipiruri” sunt de fapt anunțuri mincinoase. Chiar dacă auzise de aceste „țepe” în materie de utilaje agricole, Ciprian Fulgescu a vrut să se convingă singur de modul în care acționează acești oameni care vor doar să stoarcă niște bani de la cei interesați să-și achiziționeze un tractor sau alt fel de utilaj. Și nu doar că s-a prins de modul în care merg treburile, ci și mai mult de atât, a reușit să-i ducă de nas pe țepari și să le plătească cu aceeași monedă, fără însă să încalce legea sau să intre în posesia unor sume de bani care nu-i aparțin, așa cum fac cei care trăiesc din înșelătorii de acest fel.

    „Site-urile de anunțuri sunt pline de țepe. De vreo două luni caut să cumpăr un tractor, cam în 15.000 euro. Absolut toate anunțurile care par chilipiruri sunt țepe. Auzisem de ele, dar am vrut să mă conving.

    După ce intri în contact cu vânzătorul, de obicei restul conversației se desfășoară pe Whatsapp. O să trimită niște poze și o poveste de vărsat lacrimile că are probleme financiare și trebuie să îl vândă neapărat la prețul ăsta modic. Dupa ce cazi la învoială cu el, te invită să te duci să vezi tractorul în Franța. Bineînțeles că nu este la îndemâna oricui să plece tocmai în Franța să vadă un amărât de tractor, așa că omul se oferă să facă el toată treaba. O să îți ceară detaliile, adresa, cod poștal etc. O să vină înapoi cu un răspuns că a găsit transport ieftin, de obicei în jurul la 1.200 euro, livrat până acasă. Singura problema este că transportatorul vrea banii în avans, dar el este dispus să scadă din prețul tractorului banii ăștia, dacă se achită transportul. Câțiva dintre ei chiar au încercat să mimeze că ar căuta bani să împrumute, dar evident că nu au găsit.

    Odată confirmat interestul pentru propunerea făcută, va cere banii prin MoneyGram, Western Union sau transfer bancar. Le-am sugerat paypal sau Escrow și niciunul nu a acceptat.

    Știind că este o păcăleală, îi puneam să îmi trimită poze cu cele mai bizare locuri posibile, ca plafonul tractorului, spătarul scaunului, gaura de la contact etc, doar să mă amuz cum inventează scuze că nu au acces momentan la tractor.

    În final, le spun că am trimis banii cu Money Gram și le dau un număr aleator din 8 cifre, doar sa îi pun pe drumuri aiurea. Invariabil, toți cei cu care am vorbit și mi-au dat numele lor pentru a putea trimite banii, se numeau Abdul, Mohammad, Omar, Ali etc și sunt din Franța, partea de sud.

    De obicei, cer poza cu chitanța, pe care evident nu o am, dar le promit că în câteva zile o să o trimit, că am uitat-o în mașina de serviciu, știind că ai nevoie doar de număr și sumă ca să poți ridica banii. Bineînțeles că nu au răbdare, îi mănâncă palma și se duc să ridice banii. Apoi vin înapoi și zic că nu au putut, după care le zic să se mai ducă la gară, că m-am amuzat teribil”, a scris, într-o postare publicată pe un grup al fermierilor, Ciprian Fulgescu.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA