• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Viața unei semințe Dekalb. Compania Bayer a deschis porțile stației de procesare de la Sinești

    Ramona Dascălu -

    Cu ocazia aniversării a peste 20 de ani de producție și procesare a semințelor în țara noastră, compania Bayer România a organizat, astăzi, marți – 21 mai, un eveniment la care au luat parte atât fermieri, cât și reprezentanți ai presei agricole. Intitulat sugestiv „Viața unei semințe: Istorie, Prezent și Viitor”, evenimentul, desfășurat la Stația de Procesare a Semințelor de Porumb din Sinești, s-a dovedit a fi și unul foarte interactiv deoarece toți cei prezenți au fost invitați să ia parte la un tur al stației de procesare.

    Evenimentul a fost deschis de către directorul general Bayer România, Pascal Cassecuelle:

    „Sunt foarte mândru să fiu, astăzi, aici, alături de voi. Stimați invitați, stimați parteneri, vă mulțumesc că ați acceptat invitația noastră. Bine ați venit la Bayer, bine ați venit la Stația de Producție și Procesare a Semințelor din Sinești. Marca Bayer este prezentă în România de aproape 100 de ani și reprezintă încredere, calitate și fiabilitate. Această reputație a fost câștgată pe inovație, bazată pe știință, și printr-o relație strânsă cu pacienții, fermierii, consumatorii, precum și o bună colaborare cu toate instituțiile. Misiunea noastră – știința pentru o viață mai bună – ne inspiră în fiecare zi i ne dă o responsabilitate importantă. Ceea ce facem are puterea de a contribui semnificativ la două dintre obiectivele durabile ale omenirii: zero foamete și sănătate și bunăstare. Și facem acest lucru prin intermediul diviziilor noastre Crop Science, Pharmaceuticals și Consumer Health. Aduse împreună, Bayer și Monsanto, se naște o companie cu capacități inovatoare de neegalat, și cu un buget de cercetare și dezvoltare care este cu 50% mai mare decât cel al următorului concurent din piață. Dar sunt, de asemenea, mândru să afirm că alături de Dekalb am creat un campion european, fiind singura companie europeană din industria agro între cele aflate pe primele trei locuri la nivel mondial. Dar a fi numărul 1 nu este cel mai important, ceea ce este cel mai important pentru noi este ceea ce facem cu această poziție la nibel global și la nivel local, și ce impact putem avea pentru viitorul agriculturii”, a declarat Pascal Cassecuelle în deschiderea evenimentului Bayer.

    A urmat apoi o scurtă prezentare susținută de secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu, care le-a mulțumit organizatorilor pentru invitație, afirmând că este pentru prima dată când participă la un astfel de eveniment. Acesta a declarat că în acest moment România contează din punct de vedere al producției de porumb, dar că fără tratamentele cu neonicotinoide, nu ar fi contat.

    Seria prezentărilor a continuat cu Wouter de Vos – Site Lead Sinești, care a făcut un rezumat al istoricului Dekalb în țara noastră, începând din 1998, de când a intrat pe piața autohtonă și până în prezent, în timp ce Eugen Diaconu – Field Operations Country Lead Sinești a punctat evenimentele cheie în producerea semințelor Dekalb, amintind că în 2007 compania a introdus pentru prima dată în România tehnologia Narrow Rows (rânduri apropiate 60/45) și totodată susținând că din 2016 și până în prezent Dekalb se focusează pe agricultura de precizie, care reprezintă viitorul agriculturii prin oferirea de soluții personalizate fiecărui fermier.

    În cadrul evenimentului a luat cuvântul și Alina Crețu, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR), care a vorbit despre necesitatea susținerii fermierilor români care produc și multiplică sămânță, în momentul de față neexistând o legislație care să îi asigure că vor putea să-și respecte și ei la rândul lor angajamentele în parteneriatele pe care le au cu companiile. În acest sens, Alina Crețu a lansat o rugăminte către autoritățile române pentru adoptarea, într-un timp cât mai scurt, a unei legislații care să vină în sprijinul fermierilor, dat fiind că APPR a și înaintat o propunere scrisă către ministerul Agriculturii.

    Prima parte a evenimentului Bayer desfășurat la Sinești s-a încheiat cu prezentarea Mihaelei Vasile, director pentru Afaceri Publice al companiei Bayer România și în același timp și președinte al Asciației Producătorilor și Utilizatorilor de Biotehnologii Agricole din România (AgroBiotechRom), care a vorbit despre perspectiva industriei în ceea ce privește locul tehnologiilor sigure în Europa.

    În cea de-a doua parte a evenimentului „Viața unei semințe: Istorie, Prezent și Viitor” a avut loc un panel de discuții moderat de Cristina Cionga – Consilier pentru relații guvernamentale și cooperare externă în cadrul APPR, căreia i s-au alăturat Valeriu Tabără, președinte ASAS, Pascal Cassecuelle, director general Bayer România, Alina Crețu, director executiv APPR, și Octavian Chihaia – Climate Activation Lead. În cadrul panelului s-a discutat pe marginea provocărilor cu care se confruntă atât fermierii cât și companiile din domeniu pentru a oferi hrană unei populații globale în continuă creștere, cât și a oportunităților oferite de viitor.

    Evenimentul organizat de Bayer România s-a încheiat cu un tur al Stației de Procesare a Semințelor de Porumb din Sinești, în cadrul căruia reprezentanții Bayer le-au prezentat atât fermierilor, cât și jurnaliștilor prezenți, trasabilitatea semințelor Dekalb din momentul în care sunt luate din câmp și până când ajung la fermieri.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd