• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ALERTĂ ÎN FERMELE DE VACI: TOATE ANIMALELE BOLNAVE SUNT TRIMISE LA ABATOR!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Necaz după necaz pentru crescătorii de animale! Unul dintre județele agricole ale României se confruntă cu cazuri periculoase de îmbolnăviri ale efectivelor de vaci. După ce județul Tulcea a fost lovit puternic anul trecut de Pesta Porcină Africană (PPA) și încă este și la momentul actual zona cu cele mai multe focare active de PPA din România, un alt pericol, care vizează de această dată bovinele, stă la pândă.

    Este vorba despre răspândirea atât în județul Tulcea, cât și în Delta Dunării, a două boli foarte periculoase: anemia infecțioasă ecvină (AIE) și leucoza enzootică bovină (LEB).

    Directorul DSVSA Tulcea, Mitică Tuchilă, a explicat că răspândirea celor doua boli este favorizată atât de sistemul de creștere a animalelor în stare de semi-libertate, practicat în Deltă, cât și de numărul mare al insectelor hematofage, căpușe, țânțari și tăuni.

    „Programul national strategic multi-anual pentru LEB consideră zona de Deltă ca fiind infectată. Animalele pot pleca de aici doar în anumite condiții, cu recoltare de sânge și buletine de analiză. Dacă probele sunt pozitive, animalul este transportat la abator, iar daca animalul este sănătos, el poate fi vândut. Pentru AIE se întâmplă același lucru”, a declarat directorul DSVSA Tulcea, Mitică Tuchilă potrivit Agerpres.

    Peste 200 de bovine despistate cu aceste boli au fost eutanasiate

    De la începutul anului, 10 cabaline şi 210 bovine au fost depistate cu cele două boli: „În ceea ce priveşte AIE, animalele au fost extrase, eutanasiate şi s-au făcut dezinfecţiile. Pentru LEB, lucrurile sunt un pic mai dificile, pentru că avem un număr destul de mare de animale cu LEB, dar suntem în perioada în care căutăm să extragem animalele bolnave, să le ducem la abator şi să avem această zonă de Deltă liberă de LEB în viitorul apropiat”, a mai spus directorul DSVSA.

    Numărul insuficient al personalului este o altă problemă cu care se confruntă instituţia: „Fără un număr optim de medici veterinari nu ne putem atinge dezideratele pe care ni le-am propus. Deficitul este de cel puţin 15 de medici”, a mai menţionat Mitică Tuchilă.

    Te-ar mai putea interesa

    Prognoza meteo pentru următoarele zile. Unde va ploua și unde vor fi temperaturi de 30-31 de grade Oierii – blocați cu turmele pe munte din cauza restricțiilor. Fără ”culoar”, nu pot coborî animalele Cel mai mare producător agricol din UE, îngenuncheat de secetă. Tanczos: Francezii ne-au cerut cereale pentru furajarea animalelor ANSVSA – acorduri bilaterale pentru exportul de oi în șase țări. Tanczos Barna: ”Alte șase-șapte sunt în curs de negociere” Raportul USDA pe septembrie. Cât porumb va recolta România în acest an – cifre în creștere

    Ultimele știri

    Vremea până la jumătatea lunii octombrie. ANM: Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine a fost aprobat de Comisia Europeană! Ajutoare pentru crescătorii de ovine – până la 50.000/fermă. Condiții pentru accesarea sprijinului Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge