Ștefan Trandafir, fermierul care lucrează 1.000 de hectare pe 222 de parcele
Ramona Dascălu -Un adevărat puzzle cu piese mici pe care fermierul trebuie să le administreze ca pe un tot unitar. Haosul proprietăților agricole este una dintre marile provocări ale agricultorilor români care se luptă încă cu un grad foarte ridicat al fărâmițătii terenurilor. O astfel de situație are la el în fermă și ialomițeanul Ștefan Trandafir cu care am avut ocazia să discutăm la Ziua Câmpului RWA, eveniment ce a avut loc miercuri, 12 iunie, la Dâlga de Călărași.
Fermierul Ștefan Trandafir lucrează 1.000 de hectare de teren situat în zona adiacentă orașului Fierbinți-Târg, iar pe lângă necazurile provocate de factorii climatici, se confruntă și cu multe alte piedici care nu-i permit să muncească pământul așa cum și-ar dori. O mare problemă este chiar modul în care se realizează parcelarea suprafețelor de teren în ziua de astăzi.
Fermierul ialomițean spune că activitatea îi este îngreunată din cauză că pământul pe care îl are, adică 1.000 de hectare, este împărțit în nici mai mult nici mai puțin de 222 de tarlale.
„Problema mea este că am foarte multe parcele, lucrez pe 222 de parcele, adică o distribuție foarte neuniformă. Am tarlale și de 20-30 de hectare și de un hectar, chiar și de o jumătate de hectar. Cea mai mare parcelă pe care o am are 45 de hectare și cea mai mică 3.000 de metri pătrați”, ne-a declarat fermierul Ștefan Trandafir.
Aplică îngrășămintele cu semănătoarea de grâu
Fermierul din Ialomița a explicat că a fost nevoit să își cumpere mai multe utilaje, pentru a putea să se împartă în atâtea locuri, și să găsească o nouă tehnologie care să-i permită să aplice îngrășămintele pe suprafețe mici.
„Am utilaje de tot felul, am utilaje de la 280 de cai putere la U650 de 65 de cai. Ceea ce fac eu pe suprafețele mici mă încurcă la aplicatul îngrășămintelor pentru că în momentul în care ai o tarla foarte îngustă, când aplici îngrășămintele, o parte din ele se duc la vecini, și pentru asta la grâu, anul ăsta, am început să fac o tehnologie nouă – aplicatul îngrășămintelor cu semănătoarea de grâu. Adică la parcele care sunt sub un hectar, aplic îngrășămintele cu semănătoare de grâu. I-am dat jos tuburile, i-am dat jos patinele și nu mai dau la vecini, cel puțin știu că dau pe terenul meu”, a declarat acesta.
Fragmentarea terenurilor, o problemă generală
„Problema fărămițării terenurilor este generală. Regulamentar, dacă ar fi să ne luăm după APIA, noi ar trebui să cultivăm terenul pe suprafețele din titlu, dar sunt foarte anomalii. De exemplu, la noi în zonă este cineva care are o parcelă de 70 de centimetri cu o lungime de un hectar. Nu s-a ținut cont să se ea măcar o lățime minimă de 10-12 metri. S-au făcut titlurile la grămadă, nu s-a făcut o sistematizare, s-au pus titlurile la întâmplare și acum vedem repercursiunile. Ministerul Agriculturii ar trebui să ne lase într-un fel să le comasăm și noi, nu să lucrăm pe titluri. În localitatea Fierbinți sunt 5.000 de hectare și nu are nimeni mai mult de 4 hectare la un loc. În general, sunt cam la 2.500 de metri, și în primul rând trebuia știut de la bun început să nu se pună sub 3.000 de metri pentru că la 2.500 nici măcar nu primești subvenție de la APIA, și atunci trebuia să se facă parcele de minimum 5.000 de metri”, a explicat fermierul ialomițean pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.
Cum se calculează prețul corect la pământ
Fermierul Ștefan Trandafir mai spune că în zona Ialomiței prețul unui hectar de teren este mult mai mare decât ar trebui să fie în mod normal: „Noi ce terenuri cumpărăm, luăm într-un loc un hectar, într-un loc 5.000 de metri, în alt loc 3.000 de metri. Le cumpărăm răspândite, avem un mozaic de terenuri. La noi în zonă un hectar de teren costă 30.000 de lei și are tendință de creștere. Eu vă spun un lucru sincer, eu am lucrat câțiva ani la Academia de Științe Agricole, mai precis la Institutul de Cercetări Pedologice și Agrochimice și am avut un coleg care cândva a făcut prețul pământului. După ce a cercetat el mulți ani cât este prețul pământului, a ajuns la concluzia că prețul corect ar fi arenda pe 20 de ani. Dacă acum este 1.000 de lei arenda, prețul corect ar fi 20.000 de lei pe hectar, deci deja prețul e o dată și jumătate”.