• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Soiul de grâu al lui Stelian Fuia, producție de 10,8 tone la hectar

    Ramona Dascălu -

    Soiul de grâu PG102, mândria fostului ministru al Agriculturii Stelian Fuia și campion al producțiilor din ultimii ani! Comercializat sub brandul PETEKA Cereale, PG102 este un soi omologat în 2015, care s-a impus până în acest moment ca unul dintre cele mai productive soiuri românești de păioase.

    PG102 se evidențiază printr-o capacitate foarte bună de producție, cu producții constante de 9-10,5 tone la hectar.

    Producție-record de 10,8 tone la hectar

    Cu soiul românesc de grâu PG102 s-a atins producția de 10,8 tone la hectar în urmă cu doi ani de zile, în vara lui 2017, într-o fermă din județul Constanța. Și anul trecut, în 2018, la Agroind Cauaceu în județul Bihor, soiul lui Stelian Fuia a adus o producție de 10,4 tone la hectar. O dovadă că acest soi se pretează la toate zonele agricole ale țării.

    „În condiții bune, acest soi românesc de grâu ajunge în mod constant 9,5 -10 tone pe hectar. Anul acesta însă este un an dificil și nu mă aștept să atingă 10 tone la hectar, dar în jur de 8,5-9 tone tot mă aștept să facă, și asta pentru că acest soi a înfrățit și în primăvară, lucru care la celelalte soiuri românești nu s-a întâmplat”, a declarat Stelian Fuia pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii

    Cantitatea de sămânță necesară: 200-220 de kilograme la hectar

    „Noi recomandăm 200 de kilograme ca și cantitate de sămânță necesară pentru semănat la un hectar și 220 de kilograme dacă se depășește epoca optimă de semănat, acest soi având o bună capacitate de înfrățire, și înfrățire uniformă, adică frații dezvoltă aceeași talie ca și tulpina principală”, a spus fostul ministru al Agriculturii.

    Grâul PG 102, un soi semitimpuriu

    PG102 se încadrează în categoria soiurilor semitimpurii. De asemenea, grâul PG102 este un soi de toamnă aristat, cu foarte bună capacitate de înfrățire, atât toamna cât și primăvara și cu o foarte bună rezistență la complexul de boli foliare și ale spicului, evidențiind în mod deosebit rezistența foarte bună la rugina galbenă.

    În condițiile anului 2019, când majoritatea suprafețelor însămânțate cu grâu în toamna au răsărit în primăvară, PG 102 a depășit celelalte soiuri la capacitatea de înfrățire, dezvoltând în medie 1,5 frați. De menționat faptul că înfrățirea a avut loc după răsărire, în primăvară. Chiar și în acest an, spicele au 18-20 rânduri de boabe, astfel că producțiile de peste 8 tone la hectar sunt normale chiar și în anul 2019.

    Soi cu indici medii de panificație

    În privința indicilor de panificație, PG102 este un soi cu indici medii și trebuie să avem în vedere că acești indici sunt determinați genetic, dar valorile acestor indici obținuți la recoltare depind foarte mult de tehnologie, respectiv de erbicidele, fungicidele sau insecticidele aplicate, dar și de condițiile pedoclimatice.

    Sistemul de multiplicare PETEKA

    Pentru anul 2019, Peteka propune producatorilor un sistem de multiplicare a semințelor din soiul PG102, plecând de la categoria biologica PB2, această categorie fiind singura pe care PETEKA Cereale o comercializează. Pentru celelalte categorii biologice, cei peste 80 de parteneri PETEKA în sistemul de multiplicare pot asigura semințe din categoriile biologice Baza, C1 și C2, iar fermierii se pot îndrepta cu încredere către aceștia.

    „În sistemul PETEKA, producătorii de sămânță intră într-un club și devin parteneri de afaceri cu PETEKA. Noi punem la dispoziția acestor parteneri sămânță din categoria Prebază 2 și îi lăsăm pe parteneri să multiplice sămânța până la sămânță certificată, permițându-le să beneficieze de avantajul de a putea să ducă pe piață semințe din categoriile Bază, C1 și c2, permițându-le să își sporească câștigurile prin comercializarea semințelor din categoriile superioare, fără a-I concura pe piață”, ne-a declarat fostul ministru al agriculturii, Stelian Fuia. 

    Din categoria biologică PB2, PETEKA Cereale pune la dispoziția producătorilor și seminte din soiurile noi: PTK1, cu o capacitate de producție foarte bună, PTK2, un ameliorator de panificație cu indici excepționali, precum și din soiul de orz PTK3.

    Cei interesați pot accesa site-ul www.petekacereale.ro. 


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar Se schimbă vremea! Șefa ANM a anunțat de când vin ploile Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Tunsul oilor îi ”arde” la buzunar pe oieri. Prețuri pe județe Egiptul a cumpărat încă 120.000 de tone de grâu din Ucraina Șarpe de doi metri, găsit în cotețul găinilor – jandarmii au intervenit de urgență