• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MOMENTUL ADEVĂRULUI! Câte dosare ați închis, domnule Daea, în beneficiul fermierilor români?

    Oana Timar -

    Dublu standard în declarațiile ministrului Petre Daea: una declară în cadru oficial, la Bruxelles sau la Luxemburg, alta spune presei de la București.

    La predarea oficială a mandatului deținut în cadrul președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene, ministrul Petre Daea declara, la Luxemburg, că țara noastră a închis 10 dosare pe agricultură și pescuit. La două săptămâni distanță, revenit la București, ministrul Daea a anunțat pentru Agerpres că numărul de dosare închise este de 11. Totalul dosarelor pe care România l-a avut de soluționat a fost 29. Mai mult, între dosarele pe care și le-a pus pe răboj, ministrul Daea a inclus și un dosar gestionat și închis de Ministerul Economiei condus de colegul său de partid, Nicolae Bădălău.

    În bilanțul său din cadrul Președinției României, raportările lui Petre Daea sunt mai modeste față de ce declară presei de la București

    10 sau 11 dintr-un total de 29 de dosare

    La finele mandatului României la Președinția Consiului Uniunii Europene, într-un cadrul oficial, pe 18 iunie, la finalul reuniunii Consiliului Agricultură şi Pescuit de la Luxemburg, când a predat oficial ștafeta către Jari Leppä, ministrul Agriculturii din Finlanda, Petre Daea anunța că România a închis 10 dosare pe agricultură şi pescuit în perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Ulterior, ministrul Daea a declarat de la București, într-o declarație publicată de Agerpres pe 5 iulie, că numărul dosarelor este de 11. Șeful de la Agricultură a catalogat această performanță drept un succes, deși România a avut 29 de dosare de finalizat, iar primele 9 dosare au fost închise cam din oficiu – primele 4 erau deja finalizate până să preluăm efectiv Președinția, iar următoarele 5 au mers pe repede-înainte, fiind închise în prima lună de la preluarea Președinției.

    La începutul anului, șeful de la MADR anunța că România avea 29 de dosare de finalizat. Dintre acestea, patru au fost anunțate ca închise în ianuarie, la preluarea mandatului, iar pe 18 februarie, Petre Daea se mândrea deja că existau 9 dosare închise. În lunile ce au urmat s-a reușit modesta performanță de a se închide numai unul sau două dosare, depinde pe care declarație a lui Petre Daea o luăm în seamă.

    Patru dosare s-au închis în primele zile când am preluat Președinția

    La începutul anului, în ianuarie, ministrul agriculturii Petre Daea anunța preluarea președinției rotative la Consiliul Uniunii Europene cu închiderea, din start, a patru dosare pe agricultură. La circa o lună distanță, pe 18 februarie, ministru Daea anunța că numărul dosarelor închise se situa deja la circa 9, fără ca România să fi întreprins mari eforturi, fiind vorba despre chestiuni deja ”tranșate” din timpul președinției deținute de Austria.

    ”Sunt 29 de dosare, dintre care 11 sunt dosare non-legislative și pe care le-am stabilit etapă cu etapă unde vom ajunge, programându-ne ca să închidem și să comunicăm la Bruxelles în consonanță cu experții de la Consiliul Uniunii Europene care dosare le putem închide, stabilind trei lucruri: care este etapa pe care o preluăm, adică în ce etapă este dosarul pe care îl preluăm de la președinția Austriei, care sunt posibilitățile noastre de realizare și ce termen se prevede ca finalizare pentru respectivul dosar. Din programul acesta bine structurat, așezat, urmărit (…) am reușit ca în agricultură față de cele 4 dosare pe care noi nădăjduiam să le închidem să realizăm până la această dată 9 dosare și dosare grele, dosare care au presupus foarte multă muncă zi și noapte, la care au participat ai noștri, secretarii de stat de aici, eu personal, având în vedere că am fost la Bruxelles pentru a conduce Consiliul de miniștri care, sigur, validează deciziile pe care proiectăm și le procesăm în etapă, în structurile de lucru, înțelegând aici grupurile de lucru și apoi comitetele speciale pentru agricultură. Acest rezultat este formidabil, un rezultat foarte bun care ne dă încredere și ne dă posibilitatea să mergem să atacăm cât mai mult în profunzime dosarele de lucru”, spunea Petre Daea la conferința de presă din 18 februarie în care tema a fost ”Rezultatele obținute în prima luna din cadrul președinției române a Consiliului UE”.

    Practic, nu ne-am propus nimic

    Atacarea ”în profunzime” a dosarelor pe agricultură s-a lăsat așteptată. După conferința din februarie nici n-a mai existat altă informare de presă de tip bilanț. Probabil pentru că în lunile următoare, rezultatele au fost modeste: s-au mai închis numai unul sau două două dosare, conform declarațiilor ministrului Daea făcute pentru Agerspres: ”Avem 11 dosare încheiate faţă de patru câte ne proiectasem. Am înaintat foarte mult şi în ceea ce priveşte Politica Agricolă Comună (PAC), pe cele trei regulamente care au vizat Planul strategic, Finanţarea, gestionarea şi monitorizarea şi Organizarea comună de piaţă. Ultimele două regulamente sunt aproape de final, iar Planul strategic a fost legat de Cadrul Financiar Multianual (MFF). Din acest motiv a fost o opinie generală de a aborda cele trei regulamente la pachet, iar în ultima şedinţă de Consiliu ne-am dus cu un raport de progres. La acest raport s-a adăugat şi abordarea generală parţială pe Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (FEPAM), un lucru foarte important pentru România, dar şi pentru celelalte ţări datorită interesului pentru acvacultură. Aici am făcut paşi importanţi pentru intensitatea sprijinului până la 70% ceea ce înseamnă un avantaj deosebit în perspectiva 2021 – 2027″.

    Ministrul Daea se laudă cu un dosar pe care l-a gestionat Ministerul Economiei

    Acesta a precizat că, dosarele închise, cel mai important pentru România este dosarul care reglementează practicile comerciale neloiale, un dosar care „prinde şi interesul major al ţării”. În realitate, acest dosar nu a fost închis de Ministerul Agriculturii. „Dosarul a fost gestionat de ministerul Economiei prin Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului. Vreau să spun că Președinția română a reintrodus textul privind dublul standard. Asta înseamnă că cetățenii vor fi informați cu privire la un produs care poartă o etichetă și care în Vest are un standard și în Est alt standard. Asta va proteja foarte mult consumatorul român. După adoptarea acestei directive, comercianţii au obligaţia să informeze consumatorii români privind dublul standard. Dacă produsele sunt diferite calitativ, comerciantul trebuie să informeze că acel produs este diferit de cel din alte state. Să nu scrie cu un scris mărunt, pe un colţ de hârtie că nu acceptăm aşa ceva. Autoritatea Naţională pentru protectia Consumatorului va merge şi va face aceste modificări. laboratoarele din fiecare judeţ vor fi avea utilaje specifice care să determine într-un mod eficient şi cât mai repede aceste lucruri, pentru că discutăm de sănătatea poporului”, a declarat pe 30 martie, Nicolae Bădălău, ministrul Economiei.

    Cormoranii care afectează afacerea familiei, prioritatea ministrului Petre Daea

    Interesul suprem al ministrului Petre Daea la Bruxelles nu a fost reprezentat de tematici importante pentru fermierii români precum politicile substanțelor utilizate în agricultură, politica fertilizanților din agricultură, al impactului animalelor sălbatice în sectorul agricol sau nivelul de plăți, discuții unde România nu a înregistrat niciun rezultat concret în mandatul de la Președinția Consiliului UE. În realitate, aparatul de la Ministerul Agriculturii și cel de la Bruxelles au fost mobilizate pentru pescuit și acvacultură, acolo unde familia ministrului Petre Daea are un interes direct, una dintre fiicele sale având concesionate de la Administrația Domeniilor Statului (ADS) 650 de hectare de luciu de apă la Crevedia. Astfel, în afară de cele patru dosare pe care România le-a preluat numai pentru a le semna, următoarele au vizat sectorul de pescuit, după cum arată un raport oficial al MADR.

    Primele 4 dosare închise erau ”moștenite” pentru finalizare și au fost închise în primele zile din 2019. Cele care au urmat au vizat sectorul de pescuit, unde familia Daea are afaceri

    Având în vedere situațiile oficiale prezentate în cele șase luni de mandat, s-ar părea că în afară de cele 9 dosare prezentate presei ca închise încă din luna februarie, al zecelea dosar raportat de ministrul Petre Daea ar fi cel pentru dublu standard. Un dosar gestionat, însă, de Ministerul Economiei și în care, culmea, România nu a trimis nici măcar probe pentru a fi testate, așa cum au făcut alte state membre care se confruntă cu acest fenomen păgubos pentru cetățeni.


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale