• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Evaluarea lui Daea se amână un pic. Premierul Dăncilă a făcut pentru moment doar o remaniere de forță majoră

    agrointeligenta.ro -

    Evaluarea ministrului Petre Daea se amînă un pic. În cadrul Comitetului Executiv Naţional, liderii Partidului Social-Democrat au luat pentru moment decizia unei remanieri de forță majoră în care numai doi miniștri să fie înlocuiți din actuala echipă guvernamentală. Cele două nume nu îl includ pe Petre Daea, Ministerul Agriculturii făcând obiectul unei evaluări ce va avea loc într-o ședință ulterioară.

    UPDATE: Premierul Dăncilă a anunțat că va urma să ceară demisia și altor miniștri. ”I-am cerut astăzi demisia doamnei Carmen Dan, Ministrul Afacerilor Interne. Este o decizie asumată, luată în urma consultărilor cu colegii din PSD, în cadrul forurilor interne. (…) Vor mai urma și altele. Și domnului Teodor Meleșcanu i s-a retras astăzi sprijinul politic de către alianța de guvernare, așa încât vom avea o nouă conducere și la Ministerul Afacerilor Externe.

    Îmi doresc un guvern eficient, unul în care oamenii să aibă încredere și să simtă că îi reprezintă. Nu avem altă menire în Executiv decât să facem ce trebuie pentru această țară. Nu ne dictează Președintele ce să facem și niciun alt actor politic sau grupare. Guvernăm pentru români și vocea lor este singura care contează”, a scris premierul României pe pagina sa de Facebook.

    Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, 15 iulie, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, că liderii partidului au discutat despre desemnarea a doi vicepremieri şi despre evaluări în cazul a şase miniştri.

    În urma discuţiilor, s-a stabilit că în locul lui Carmen Dan, la Ministerul Afacerilor Interne va fi propus senatorul Nicolae Moga. De asemenea, s-a luat act de propunerea ALDE de înlocuire a lui Teodor Meleşcanu de la Ministerul Afacerilor Externe cu fostul europarlamentar Ramona Mănescu. Astfel, nu vorbim despre o remaniere propriu-zisă având în vedere că lui Meleșcanu i s-a retras sprijinul politic din partea ALDE, iar Carmen Dan a lăsat locul vacant demisionând înaintea reuniunii din PSD.

    Pentru funcţia de vicepremier pentru parteneriatele strategice a fost propus senatorul Mihai Fifor, secretar general al PSD.

    Pentru funcţia de vicepremier pe probleme economice urmează să fie desemnată o persoană într-o şedinţă CEx ulterioară, când se va discuta şi despre evaluarea altor miniştri. Între aceștia se află și Petre Daea, ministrul Agriculturii, care s-a aflat de la bun început pe lista remaniabililor. În dreptul numelui lui Daea se adună tot mai multe ”bile negre” precum suspiciunea din partea Comisiei Europene cu privire la falsificarea producțiilor agricole pe ultimii doi ani, dar și creșterea importurilor agroalimentare și, mai nou, un scandal internațional cu exportul de animale vii din România.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    Cine încasează subvenția APIA pe pășunea comunală. Acte necesare ADAMA – alertă la culturile de cereale păioase: boli detectate de stațiile meteo, tratament urgent Hibridul de porumb Jumbo 48 de la Rodbun, potrivit pentru siloz și boabe