• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Concedieri la MADR. Daea vrea să dea afară 150 de specialiști ca să păstreze pilele

    Marian Buhociu -

    Ministerul Agriculturii ar fi fost informat neoficial de reprezentanți ai Ministerului Finanțelor că trebuie să renunțe la 150 de posturi. Petre Daea, ministrul Agriculturii, și secretarul general din minister, Ilie Constantin Aprodu, sunt cei care fac listele cu persoanele care vor pleca din minister.

    Trei reprezentanți din Ministerul Agriculturii susțin că în perioada următoare se vor face disponibilizări în ministerul condus de Petre Daea. Concedierile au fost cerute de Ministerul de Finanțe, susțin sursele, care ar fi constatat că la Agricultură schema de personal este foarte mare.

    De vreo săptămână, pe holurile din minister doar despre asta se vorbește. S-au făcut prea multe angajări pe pile și acum trebuie să se facă aceste concedieri. Ministerul de Finanțe a cerut Ministerului Agriculturii să-și reducă schema de personal cu 150 de persoane. Este o cifră destul de mare, dar și dacă ar fi 50 de concedieri tot este important”, ne-a spus prima sursă.

    Specialiștii din Ministerul Agriculturii se tem că ei vor cei vor fi concediați, pentru că în ultimul an, la ministerul condus de Petre Daea s-au făcut foarte multe angajări pe pile și relații. ”Problema nu este că se vor face concedieri, oricum dintr-o direcție de 10-11 oameni, dacă muncesc patru, cei care cunosc domeniul, restul doar mută foi sau nu fac mai nimic, că nici nu sunt de specialitate. Asta este adevărul și trebuie făcut public. Nu trebuie să ne mai ascundem în spatele populismului. În ultimul an, s-au făcut zeci de angajări fără rost și fără scop, doar de dragul de a ajuta prieteni și de a pune în posturi bunicele pile”, ni s-a mai plâns un reprezentant al Ministerului Agriculturii.

    Numărul de personal care a fost raportat acum de Ministerul Agriculturii se apropie de 5.900 de oameni, aici sunt incluși și cei care lucrează la direcțiile agricole din teritoriu. Acum doi ani, așa cum reiese din schema de personal bugetar publicată de Ministerul Finanțelor, erau doar 5.600 de posturi la Ministerul Agriculturii. Pentru acest an, Ministerul de Finanțe prevăzuse un maxim de 5.973 de posturi la ministerul condus de Petre Daea.

    Așa cum ne-a explicat o sursă din conducerea ministerului, disponibilizările sunt realizate de secretarul general Constantin Ilie Aprodu și cu binecuvântarea lui Petre Daea. ”Da, este adevărat, se fac liste preliminarii cu personalul care poate fi disponibilizat. Sau așa se spune în minister, așa amenință Aprodu. Oamenii se tem de concedieri, pentru că aceste disponibilizări nu țin de gradul de pregătire al fiecăruia. Agricultura are de suferit. Sunt oameni buni, specialiști, în minister care pot fi dați afară și păstrați pilele cuiva. Asta nu e bine pentru agricultură”, ne-a explicat sursa amintită.

    Reamintim că g4media.ro a publicat de curând un material din care reiesea că fiul lui Gabriel Oprea, fără studii și domeniu, a fost angajat ca personal contractual la Ministerul Agriculturii în perioada 1 mai-1 iulie. S-a aflat apoi că și fiul cel mai al antrenorului Anghel Iordănescu, Alexandru, este angajat consilier la MADR tot fără a avea vreo pregătire sau legătură cu agricultura. Familiile Oprea și Iordănescu sunt în relații apropiate.

    Ministrul Petre Daea nu mai răspunde la întrebări incomode în ultima perioada, iar pe Constantin Ilie Aprodu nu l-am putut contacta până la acest moment.


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului