• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fungicidul Systiva® 333 FS vă poate proteja culturile de grâu și orz de la răsărire până la al doilea tratament

    agrointeligenta.ro -

    Produsul inovator Systiva 333 FS, aplicat odată cu tratamentul seminței, vă poate scăpa de grija primului tratament din primăvară. Din ce în ce mai mulți specialiști sunt de acord că schimbările climatice favorizează dezvoltarea patogenilor culturii de cereale. Temperaturile ridicate toamna târziu, alternanțele cald-rece, precipitațiile abundente și alte fenomene catalogate acum 10 ani drept anomalii sunt din ce în ce mai des întâlnite în zilele noastre. Și apar tot mai multe semne că astfel de fenomene se vor înmulți. În aceste condiții, cine poate spune sigur că măsurile fitosanitare standard mai sunt suficiente pentru a păstra culturile sănătoase, ferite de boli?

    Aceasta este întrebarea de la care au plecat specialiștii companiei BASF în crearea unui fungicid, revoluționar, capabil să ofere protecție foliară complexă, dar care să nu fie aplicat în câmp ci chiar de la început, odată cu tratamentul seminței. Beneficiul său nu se rezumă doar la protecția cerealelor, ci aduce o serie de avantaje suplimentare pentru fermieri:

    Ce este fungicidul Systiva® 333 FS

    Systiva® 333 FS este primul fungicid foliar aplicat odată cu tratamentul la semințele de cereale. Față de produsele standard, Systiva® 333 FS asigură controlul excelent, pe o perioadă îndelungată, al bolilor culturilor aflate în creștere, pentru combaterea cărora se utilizează de obicei fungicide cu pulverizare în câmp. Cu ajutorul produsului Systiva® 333 FS veți asigura o protecție de durată împotriva unui spectru larg de boli foliare și veți putea elimina necesitatea unui prim tratament timpuriu cu fungicide în fazele critice pentru dezvoltarea culturii de cereale.

    Folosind acest fungicid, veți asigura o stare excelentă de sănătate a culturii de cereale, veți putea proteja plantele împotriva unui spectru de boli foliare pe o lungă perioadă de timp și, foarte important, nu mai trebuie să vă faceți griji cu privire la momentul aplicării tratamentului T1 în primăvară. Chiar dacă, să spunem, că nu puteți intra în câmp din cauza vremii nefavorabile din primăvară, puteți sta liniștiți, deoarece protecția împotriva bolilor e asigurată până la momentul aplicării tratamentului T2.

    7 din 10 fermieri au amânat tratamentul T1, datorită Systiva® 333 FS. Ce spun aceștia despre produs

    Conform unui studiu efectuat de compania Kynetec, în luna mai 2019, în România, Polonia și Bulgaria, peste 73% dintre agronomii care au folosit produsul Systiva® 333 FS au putut amâna aplicarea primului tratament în loturile respective. Studiul mai arată că 53% dintre fermierii chestionați au fost încântați să vadă o dezvoltare mai bună și mai viguroasă a plantelor de grâu și orz. În plus, unul din cinci fermieri care au utilizat produsul Systiva® 333 FS în toamnă spune că nici nu a mai aplicat în primăvară tratamentul fungicid T1, aplicând direct al doilea tratament în solele protejate de fungicidul Systiva® 333 FS.

    Eficacitatea ridicată și pe termen lung a fungicidului Systiva® 333 FS este principalul motiv invocat de agricultorii care au putut amâna aplicarea primului tratament anul acesta, unul care s-a arătat prielnic apariției bolilor. Este și cauza pentru care, același studiu Kynetec arată că 9 din 10 fermieri sunt foarte mulțumiți de rezultatele produsului Systiva® 333 FS.

    Domnul Cornel Chețan, șeful laboratorului experimental din cadrul Stațiunii de Cercetare Turda, a testat în detaliu produsul Systiva® 333 FS, pe o suprafață de 310 hectare, în cadrul Stațiunii de Cercetare Turda. ”În primul rând, am observat un aport mai mare de producție. Cultura de grâu are o înrădăcinare mai profundă în primele faze de vegetație. Am observat mai multe rădăcini, o culoare mai intensă și o rezistență mai bună la iernare. Deși avem mari probleme din cauza secetei, loturile tratate cu Systiva® 333 FS au un grâu mult mai viguros. Mai mult, pe aceste loturi am mers cu un singur tratament în primăvară. Pe partea netratată am fost nevoiți să aplicăm două tratamente. E vorba și de economie aici, pentru că un astfel de produs aduce mult mai multe beneficii decât protecția plantelor. Tratamentul la sămânță cu Systiva® 333 FS, plus un tratament în vegetație cu Priaxor® EC mi-au adus un spor de producție de 320 de kilograme la hectar. Este mai mult decât acceptabil, comparativ cu alte soluții, unde eram nevoiți să facem 2 tratamente în vegetație”, explică domnul Cornel Chețan.

    Tratamentele fungice efectuate în toamnă au devenit o necesitate și pentru agronomii din județul Vaslui. Fermierii din zona respectivă se confruntă cu provocări noi, din cauza imprevizibilității vremii. ”Până acum ceva ani, la noi în zonă nici nu era nevoie de un tratament în toamnă. Dar, odată cu schimbarea climatică, a devenit chiar necesar un astfel de tratament. Apoi am auzit de produsul Systiva® 333 FS, de la BASF. E o idee inovatoare, nu mai auzisem de ea. Am văzut efectele, apoi am aplicat și eu. În primăvară, bolile deja apăruseră pe plantele netratate. Vorbim de bolile obișnuite la cereale: pătarea reticulară, făinarea. În schimb, loturile pe care era aplicat fungicidul Systiva® 333 FS au fost neatinse”, spune domnul Ovidiu Stângă.

    Tot în regiunea Moldovei, la SC Agricola 96 SA, domnul Aurel Placinschi a crescut suprafața plantată cu semințe tratate cu fungicid Systiva® 333 FS la câteva sute de hectare, după ce a fost foarte mulțumit de performanțele produsului și de beneficiile aduse culturii de cereale. ”Pot fi sezoane în care e greu să te împarți primăvara între tratamentele aplicate pe terenul arabil pentru erbicidări, sau tratamentele pe diverse alte culturi și atunci, faptul că produsul Systiva® 333 FS ne dă posibilitatea de a împinge tratamentul cu fungicid în a doua parte de vegetație este foarte bun pentru noi. În același timp, faptul că plantele pleacă sănătoase de la bun început și nu au acest stres dat de boli, este un lucru ce poate determina sporuri importante de producție. De aceea am extins în acest an suprafața la câteva sute de hectare tratate cu acest produs, Systiva. Noi ne confruntăm mult cu făinarea la cultura de grâu, simptome pe care nu le-am avut în zonele în care sămânța a fost tratată cu acest produs. Anul acesta, unde am avut suprafața tratată cu Systiva, am făcut un singur tratament, deoarece al doilea nu a mai fost necesar, plantele nu ne-au cerut să facem încă un tratament mai devreme. A fost un tratament aplicat mai târziu, iar producția a fost pe măsură. A fost o situație bună. Reduce, în mod clar, nevoia a încă un tratament cu fungicid”, explică domnul Placinschi.

    Avantajul unei protecții de încredere, chiar de la germinare

    Produsul Systiva® 333 FS conține 333 g/l fluxapiroxad. Substanța activă este cea mai recentă inovație din grupa SDHI. Fluxapiroxadul are o mobilitate excelentă în plantă. Imediat după tratament și semănatul semințelor, substanța fluxapiroxad este foarte repede absorbită și distribuită uniform, grație proprietăților unice, lipofile și hidrofile.

    Produsul BASF oferă o combatere eficientă și pentru o perioadă îndelungată a principalelor boli din culturile de cereale, precum: septorioza, făinarea, pătarea reticulară, mucegaiul de zăpadă sau sfâșierea frunzelor de orz. Imediat ce patogenul intră în contact cu planta protejată de Systiva® 333 FS, particulele de fluxapiroxad întrerup alimentarea cu energie și blochează metabolismul patogenului.

    La culturile de orz, atacul de pătare reticulară a frunzelor (Pyrenophora teres) poate fi redus cu până la 87% dacă presiunea de infecție este ținută la parametri minimi, încă de la semănat, cu ajutorul produsului Systiva® 333 FS. Tratamentele obișnuite la sămânță se concentrează doar pe bolile cu transmitere prin sol, iar plantele sunt apărate numai parțial împotriva bolilor foliare. Fungicidul Systiva® 333 FS completează această protecție deoarece acționează începând de la germinarea semințelor de grâu și orz și asigură nu doar controlul bolilor încă de la semănat, ci și protecția împotriva patogenilor foliari, ceea ce contribuie la menținerea unui nivel scăzut al presiunii bolilor pe tot sezonul agricol.

    Un alt puternic dezavantaj al tratamentelor cu fungicide foliare e gradul mare de dependență de factorii externi precum ploile, temperatura, sau vântul. Vremea trebuie sa fie nici prea caldă, nici prea rece, vântul nu trebuie să nu bată, ploaia să nu cadă. Dar primăverile tot mai capricioase nu oferă foarte multe zile ideale pentru efectuarea tratamentului și se întâmplă adesea ca aplicarea fungicidului să nu se poată face la momentul optim.

    În momentul tratamentului din primăvară, agronomii aplică deseori fungicidul în amestec cu un erbicid pentru cereale, din rațiuni de economie, în primul rând, dar și din rațiuni de timp. Dar acest lucru face ca aplicarea tratamentului să nu fie făcută exact la momentul potrivit, pentru a obține efectul maxim, ceea ce poate duce la unele compromisuri în privința gradului optim de protecție. Însă, dacă aplicați produsul Systiva® 333FS în toamnă, veți putea alege momentul optim pentru aplicarea erbicidului, având în vedere că acesta poate fi aplicat acum independent de aplicarea primului fungicid (T1) în primăvară.

    Fungicidul creat de compania BASF mai oferă un avantaj semnificativ: nu veți mai depinde de resursa umană, lucru important, mai ales în condițiile în care, în România, forța de muncă calificată pentru activitatea agricolă este din ce în ce mai greu de găsit.

    Efectele de vitalizare AgCelence® determină diferențe vizibile, atât pe câmp, cât și în buzunarul dumneavoastră

    Să nu uităm de un celălalt avantaj important al fungicidului Systiva® 333 FS – beneficiile suplimentare date de tehnologia AgCelence®. Având aceste efecte de vitalizare, produsul Systiva® 333 FS oferă mai mult decât protecția clasică a plantelor, deoarece influențează pozitiv fiziologia acestora și vă poate aduce sporuri însemnate de recoltă, deci implicit și profituri mărite.

    Culturile de grâu sau orz tratate cu produsul Systiva® 333 FS, de la BASF, oferă nu doar producții mai mari, ci și mai stabile, chiar și în condiții climatice neprielnice. În plus, puteți fi siguri că soiurile cultivate vor putea atinge parametri calitativi superiori, ceea ce înseamnă o recoltă de o mai mare calitate deci, implicit, mai vandabilă pe piață. Acest lucru este posibil deoarece efectele AgCelence® fac ca plantele să fie mai viguroase și mai rezistente la factorii de stres precum frigul, seceta sau arșița.

    Datorită produsului Systiva® 333 FS cultura va avea o răsărire uniformă

    Orice agricultor își dorește cât mai multe plante pe hectar. Deși, se poate utiliza o densitate mai mare, această tehnică are dezavantaje. Mai simplu este să vă asigurați că veți avea o răsărire uniformă. Astfel, numărul mai mare de plante răsărite la hectar constituie și o bază importantă pentru asigurarea unei producții mari. Răsărirea sigură și uniformă se datorează tot unui beneficiu AgCelence®.

    Plantele tratate cu produsul Systiva® 333 FS vor face față mult mai bine eventualelor condiții extreme din timpul iernii, precum înghețurile, seceta sau temperaturile nefirești. Explicația stă în modul în care fungicidul Systiva® 333 FS contribuie la optimizarea condițiilor de creștere a plantelor, deoarece acțiunea fungicidului BASF începe încă din toamnă, după germinare.

    Fungicidul sprijină totodată dezvoltarea sistemului radicular. Rădăcinile sunt mai lungi și mai viguroase. La rândul său absorbția nutrienților și a apei va fi mult îmbunătățită. Dezvoltarea plantei e mai bună chiar și în cazul solurilor cu un conținut scăzut de humus și nutrienți, sau în cazul perioadelor lungi de secetă. Dezvoltarea este mai rapidă, fotosinteza este îmbunătățită, iar plantele vor fi mai mult timp verzi. În concluzie, fungicidul inovator Systiva® 333 FS contribuie la asigurarea unor producții superioare, datorate beneficiilor AgCelence® și al unui control eficient și de încredere împotriva bolilor.

    Recomandările BASF de aplicare și perioada de eficacitate a fungicidului Systiva® 333 FS

    Nu este recomandată suprapunerea tratamentelor – odată ce semințele au fost tratate cu tratament sămânță, acestea nu trebuie supuse unui tratament secundar cu Systiva® 333 FS!

    Systiva® 333 FS oferă o protecție flexibilă si de lungă durată chiar de la tratarea seminței, cu următoarele beneficii:

    Pentru mai multe detalii despre produsul Systiva® 333 FS, vă recomandăm să contactați un reprezentant al companiei BASF.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului