• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oficial în Codul Fiscal: Eliminarea impozitului pe subvențiile APIA și pe terenurile lucrate

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Pas important în favoarea fermierilor! Deputatul PNL Claudiu Răcuci anunță că va demara elaborarea unei propuneri de modificare a legislației fiscale, astfel încât atât subvențiile primite de fermieri de la Uniunea Europeană, cât și terenurile lucrate să nu mai fie impozitate, începând cu anul 2020.

    ”Am decis să promovez la nivel legislativ două măsuri care ar sprijini în mod substanțial activitatea fermierilor români. Vreau să susțin aceste două măsuri, pentru că Guvernul României nu a făcut nimic în ultimii 7 ani pentru fermierii români, iar acest lucru se vede în creșterile spectaculoase al prețurilor pentru legume, lactate și carne din piața românească. Dacă în ultimii ani nu ar fi existat sprijinul financiar al Uniunii Europene care să-i sprijine pe fermierii români, nici nu ne putem imagina ceea ce ar mai fi rămas din agricultura românească”, a arătat deputatul PNL, potrivit www.ziarulunirea.ro.

    Eliminarea impozitului pe subvenție este luată în discuție de ani de zile dar până acum măsura nu s-a concretizat. Claudiu Răcuci spune că recent s-a adresat ministrului Petre Daea în legătură cu eliminarea celor două impozite, iar șeful de la agricultură i-a transmis că este de acord cu eliminarea lor și că susține chiar și el aceste măsuri.

    ”Din păcate, domnul Daea a dat vina pe Ministerul Finanțelor Publice căruia i-ar aparține competența materială pentru eliminarea supra-taxării fermierilor români. Consider normal că și dacă PSD va susține o asemenea măsură, atunci voi propune eu ca atât terenurile lucrate, cât și subvențiile primite de fermieri să nu mai fie impozitate, începând cu anul viitor. Am ca probă scrisoarea domnului Daea în care mă asigură că va susține aceste măsuri. Proba adevărului va veni, însă, la vot, în Parlament. Acolo se va vedea dacă PSD chiar ține cu fermierii români sau continuă să-i mintă și astăzi, în ceasul al XII-lea”, a mai completat deputatul.

    Problema fermierilor privind impozitarea subvențiilor agricole a ajuns chiar și la în atenția președintelui, Klaus Iohannis, care a participat în 2016 la o întâlnire cu producătorii agricoli din toată țara, după dechiderea oficială a Târgului Indagra. Președintele a subliniat la acel moment că i se pare aberant că la noi în țară subvențiile – adică ajutoarele de la bugetul de stat sau din fonduri europene pentru fermieri, să fie impozitate.

    Acesta a transmis atunci un semnal către ministerele direct implicate în rezolvarea acestei probleme, adică Ministerul Agriculturii și Ministerul Finanțelor.  Din păcate însă problema fermierilor a rămas blocată la nivel de ”discuții” între ministere și niciun ministru nu s-a implicat pentru soluționarea ei.

    Te-ar mai putea interesa

    Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări!

    Ultimele știri

    O gură de oxigen pentru fermieri: prețurile cerealelor DAP Constanța cresc, dar piața păstrează câteva capcane Alexander Degianski, Președinte CFRO: „Mai bine finanțăm lacuri pentru irigații decât să plătim an de an despăgubiri” Scandal din cauza a 500 de oi! Un cioban a fost reținut după ce l-ar fi agresat pe fratele unui fermier USAMV Cluj-Napoca, parteneră într-un nou proiect european dedicat pajiștilor Crescătorii de porci trag un semnal de alarmă: ”Securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri”