Ştiri agricoleSubvenţii APIA 2019

Subvenții APIA: Fermierii care intră la supracontrol în zilele următoare

Fermele de animale mai au un ultim hop pentru a încasa subvențiile agricole pe anul în curs. Inspectorii APIA se apropie de finalizarea controalelor la exploatațiile din eșantionul pentru verificare, însă înainte de a se închide situația la nivel național va exista un supracontrol în cazul exploatațiilor zootehnice.

Perioada controalelor la APIA pentru subvențiile din Campania 2019 sunt programate să aibă loc în perioada 1 iulie-30 septembrie. Mai sunt circa două săptămâni până când controalele trebuie finalizate la nivel național. În ultima etapă va exista un supracontrol în fermele de animale, a anunțat în cadrul emisiunii ”Satul Hunedoarean” ing. Mirela Paraschiv – şef serviciu măsuri specifice APIA Hunedoara.

”Vrem să le spunem fermierilor noștri că discutăm despre controlul în zootehnie, la animale, partea de zootehnie din cererea unică, și le spunem că la această oră, controlul efectuat de colegii de la OARZ este gata. Chiar astăzi, joi, vineri va fi transmis la ANARZ la București situația finală a controalelor, după care noi APIA avem un eșantion de supracontrol. Sunt doar două cereri în acest eșantion (în județul Hunedoara – n.r). Va fi efectuat săptămâna viitoare, undeva miercuri sau joi (17-18 septembrie – n.r.) va fi terminat și acest supracontrol”, a spus ing. Mirela Paraschiv.

Reprezentanta APIA s-a arătat mulțumită de controalele efectuate în ferme, verificările nepunând în dificultate nici fermierii, dar nici inpectorii. ”Să terminăm cu controlul la zootehnie, suntem în faza asta de supracontrol. Diferențe mari nu sunt (față de anul trecut – n.r.), probleme extraordinare nu sunt, ar fi fost și culmea având în vedere că de ani de zile le spunem fermierilor noștri: aveți grijă la crotalii, aveți grijă la caietul fermierului, registrul de exploatație, aveți grijă la formulare. În mare, cam în proporție de 98%, toți fermierii au ținut cont de aceste colaborări ale noastre cu ei și au aceste documente”, a mai spus şefa serviciului măsuri specifice APIA Hunedoara.

Vă reamintim că plata avanului APIA este programată să înceapă din 16 octombrie cu fermierii din sectorul vegetal. Se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale.

Sunt șanse mari ca din 1 noiembrie să intre la plată și crescătorii de ovine, fermele de bovine având ca termen-limită pentru retenția animalelor în exploatație data de 15 noiembrie. Avansul se va achita până pe 30 noiembrie, iar de la 1 decembrie se va putea demara plata integrală.

Până la acest moment nu au fost făcute publice cuantumurile pe care fermierii le vor încasa pentru schemele de bază pe suprafață sau pe cap de animal. Agricultorii și crescătorii sper însă ca subvențiile să crească față de anul trecut (VEZI: LISTA CU TOATE SUBVENȚIILE APIA PE ANUL 2018).

CITIȚI ȘI: 

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru telefoane Android și iPhone!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!