• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Calculator avans APIA 2019: Sumele aprobate pentru fiecare schemă de plată

    agrointeligenta.ro -

    Sumele pe care le vor primi fermierii în Campania 2019, aprobate pentru fiecare țară care primește subvenții europene. Într-un document oficial de la Bruxelles, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se arată care sunt plafoanele alocate pentru plata schemelor pe suprafață începând cu 16 octombrie!

    Sprijinul financiar va fi acordat doar fermierilor activi, persoane fizice sau juridice sau grupuri de persoane fizice sau juridice care pot dovedi dreptul legal de a utiliza exploatația si care desfășoară în cadrul exploatației lor o activitate agricolă – cultivă terenul și cresc animale, mențin prin tehnologii uzuale suprafața agricolă în condiții adecvate pentru pășunat sau cultivare sau efectuează activități minime pe suprafețele agricole menținute în mod obișnuit într-o stare adecvată pentru pășunat sau cultivare.

    Fermierii care, în anul anterior de plată, au primit plăți directe care nu depășesc cuantumul de 5.000 euro sunt considerați fermieri activi (cf. art. 9.4. – R. 1307/2013). Cuantum este stabilit la nivel național.

    La lista excluderilor de la plată, impusă la nivel UE (cf. art. 9.2. paragraf 1 – R. 1307/2013), România a propus includerea unor întreprinderi sau activități neagricole similare -firme/companii de construcții, Regia Națională a Pădurilor, administratori de păduri private, penitenciare, UAT-uri (comune, municipii, orașe, județe).

    În cazul beneficiarilor care, în anul anterior de plata, au primit plăți directe ce depășesc cuantumul de 5000 euro si se regasesc pe lista excluderilor de la plata, acestia pot devini fermieri activi dacă dovedesc ca activitatea agricolă desfășurată în exploatația lor reprezintă principala lor activitate, astfel:
    -cuantumul anual al plăților directe este cel puțin 5% din veniturile sale totale obținute din activități neagricole în cel mai recent an fiscal pentru care sunt disponibile astfel de dovezi, sau
    – veniturile totale obținute în cadrul exploatației din activitățile agricole reprezintă cel puțin o treime din veniturile totale obținute în cel mai recent an fiscal pentru care sunt disponibile astfel de dovezi.

    Plafoanele naționale anuale pentru schema de plată unică pe suprafață: 987.609.000 de euro față de 989.564.000 de euro în 2018;

    Din aceast plafon se plătește în anul 2019 SAPS-ul schemă care, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1307/2013, Art. 36, constă în acordarea unei plăți unice pe hectarul eligibil declarat de fermier, plătibilă anual și decuplată de producție.

    Pentru a beneficia de această plată, fermierii trebuie să respecte și alte condiții față de cele enumerate anterior, dintre care amintim:
    – să depună cererea de plată cu date corecte și complete, împreună cu toate documentele solicitate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură;
    – să respecte normele de eco-condiționalitate;
    – fermierii care în anul anterior anului depunerii cererii de plată, au primit plăți directe de peste 5000 euro, să ateste cel puțin calitatea de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, sau întreprinderi familiale conform Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;

    Pentru această schemă România alocă minim 47 % din plafonul național anual FEGA.  În Campania 2018 SAPS-ul a avut un cuantum de 102,5697 euro/ha.

    Plafoanele naționale anuale pentru plata redistributivă: 101.799.000 euro față de 99.436.000 de euro în 2018;

    Această plată se achită fermierilor care au dreptul la plata unică pe suprafață. Plata redistributivă se adaugă plății unice și este plătibilă o dată pe an și este decuplată de producție. Nu beneficiază de plata redistributivă fermierii care au creat condiţii artificiale pentru a beneficia de sprijin, respectiv care și-au împărțit exploatațiile după 18 octombrie 2011 doar în scopul de a beneficia de plata redistributivă, sau fermierii ale căror exploatații sunt rezultatul împărțirii respective.

    Plata redistributivă se acordă pentru primele 30 de ha, indiferent de mărimea exploatației și se alocă gradual, pe două nivele – pentru primele 5 ha și pentru restul de 25 ha.

    Pentru această plată România alocă circa 5,3 – 5,7% din plafoanele naționale FEGA 2015 – 2020. În Campania 2018 APIA a achitat următoarele cuantumuri pentru plata redistributivă:  nivelul I (1 – 5 ha)= 5,0000 euro/ha; nivelul II (5,01 – 30 ha) = 50,3626 euro/ha.

    Plafoanele naționale anuale privind plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu: 570. 959.000 euro față de 561.846.000 de euro în 2018

    Plata pentru Înverzire așa cum este cel mai des cunoscută de fermieri plata pentru înverzire) este o schemă care se acordă fermierilor eligibili pentru plata unică și care trebuie să aplice în mod obligatoriu pe hectarelele lor eligibile următoarele practici agricole benefice pentru climă și mediu:
    -Diversificarea culturilor – presupune existența a 2 culturi diferite pe exploatațiile care dețin teren arabil între 10 și 30 ha și existența a 3 culturi diferite pe exploatațiile care dețin peste 30 ha de teren arabil; exploatațiile care dețin teren arabil sub pragul de 10 ha se califică automat pentru această componentă a plății pentru înverzire;
    -Menţinerea pajiștilor permanente existente la nivel național;
    -Prezenţa unei zone de interes ecologic (Z.I.E) pe suprafața agricolă – se aplică exploatațiilor care dețin peste 15 ha teren arabil; fermierii trebuie să se asigure de faptul că cel puţin 5% din terenul arabil al exploatației este acoperit cu una sau mai multe dintre zonele de interes ecologic listate mai jos:

    Pentru această plată, România trebuie să aloce 30% din plafonul național anual FEGA. În Campania 2018 Înverzirea a avut un cuantum de 58,2361 euro/ha.

    Plafoanele naționale anuale privind plata pentru tinerii fermieri: 23.752.000 euro iar România poate merge până la un cuantum maxim de 38.064.000  de euro prin alocări de la Bugetul de stat față de 18.728.000 de euro în 2018;

    Această plată presupune acordarea unei plăți anuale fermierilor eligibili pentru plata unică care se califică pentru condițiile specific acestei scheme:
    a) se stabilesc pentru prima dată într-o exploataţie agricolă ca şef de exploataţie sau care sau stabilit deja în cei cinci ani anteriori primei depuneri a unei cereri în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă;
    b) care nu au mai mult de 40 de ani în anul depunerii cererii de plată.

    Pentru această plată România alocă 2% din plafonul național anual FEGA.  În 2018 plata pentru tinerii fermieri (PTF) a avut un cuantum de 25,8405 euro/ha.

    Plafoanele naționale anuale pentru sprijinul cuplat facultativ: 259.043.000 de euro

    Această plată se acordă numai în acele sectoare sau în acele regiuni în care anumite tipuri de agricultură sau anumite sectoare agricole care sunt deosebit de importante din motive economice, sociale sau de mediu sunt afectate de anumite dificultății.

    Sectoare şi producții vizate: culturi proteice, leguminoase pentru boabe, cânepă, orez, semințe, hamei, sfeclă de zahăr, fructe și legume, lapte, carne de oaie și capră, carne de vită și mânzat, viermi de mătase.

    De menționat că plafoanele prezentate vor sta la baza calculelor pentru cuantumurile pe hectar în acest an. APIA împarte suma alocată pe fiecare schemă la numărul de hectare eligibile pentru  a afla suma ce o vor primi fermierii în 2019. De asemenea, sumele sunt strâns legate și de plata avansului pentru care se achită maxim 70 la sută din sumele pentru plățile directe și 85 la sută din schemele compesatorii.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO v-a informat deja că suma totală pentru plățile pe suprafață pentru anul 2019 este de 1.903.195.000 de euro. Suma va fi completată de alocările din banii naționali care ajung pentru plățile Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT-uri) în zootehnie și vegetal.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2024 – tranșa a doua. Plățile finale achitate pe hectar și cap de animal Tic-tac, tic-tac cu avansul APIA. Termen urgent pentru plata primei tranșe din subvenții Primul îngheț la culturile din câmp. Alexander Degianski, fermier: O iarnă blândă, coșmarul unui agronom

    Ultimele știri

    Patru noi focare de pestă porcină africană, toate confirmate într-o singură comună DSVSA: Focar de rabie la vaci într-o gospodărie. Boala se transmite și la om Carta Albă a Agriculturii din România. Fermierii vor creșterea subvențiilor și dezvoltarea sistemelor de irigații