• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Petre Daea: 80% dintre fermieri vor primi avansul APIA până la 1 noiembrie

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Anunțul oficial al ministrului agriculturii Petre Daea: din 16 octombrie începe plata avansului din subvențiile agricole aferente Campaniei 2019. Șeful de la Agricultură, alături de conducerea centrală a Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), și-au propus ca în intervalul 16 octombrie-1 noiembrie să achite banii pentru 80 la sută dintre fermierii care au dreptul la subvenția pe hectar!

    ”(…) Din cauza fenomenelor meteo extreme, noi am gândit programe care se derulează în acest timp în România. De aceea venim cu sprijinul de a acorda la timp subvențiile și de a acorda avansul în procent de 70 la sută în așa fel să ajutăm fermierii. Le-am spus-o și astăzi prin videoconferința pe care am organizat-o la București, că la data de 16 octombrie la minutul unu în miezul nopții vom da drumul la subvenții, acordându-le 70 la sută din plata pe hectar. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că funcționarii de la APIA au lucrat zi de zi, nu au știut ce înseamnă sărbători sau zile de odihnă. Astăzi în toată România avem evidența încheierii controalelor pe teren ce erau programate până la data de 1 octombrie. Deci iată cu câteva zile înainte am încheiat această importantă acțiune pe întreg teritoriul țării”, a anunțat Petre Daea astăzi la Târgul Național AgriCultura 2019, eveniment își așteaptă vizitatorii până duminică, 29 septembrie, pe Platforma Complexului Brăila Mall.

    Petre Daea a mai spus că alături de conducerea APIA și-a propus ca în intervalul 16 octombrie-1 noiembrie să fie plătiți în avans 80 la sută dintre fermieri care au dreptul la banii europeni. ”Este o muncă extraordinară și un efort formidabil pe care îl face Guvernul pentru că banii sunt plătiți din bugetul statului și apoi ei se recuperează de la Comisia Europeană prin documentele pe care noi le trimitem”, a mai punctat Daea subliniind că în ultimii 3 ani în România au intrat aproape 9 miliarde de euro de la Uniunea Europeană.

    Vă reamintim că și în acest an, la plata avansului se va lua în calcul un procent de 70% din schemele pe suprafață, ale căror cuatumuri sunt fixate după cum urmează:

    Schema de plată unică pe suprafață: 102,6082 euro/ha adică 71,8254 de euro pe hectar în avans;
    Plata redistributivă a) -primul interval: 1-5 ha, inclusiv 5 euro/ha adică 3,5 de euro pe hectar în avans; b) -al doilea interval: peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv 48,7127 euro/ha adică 34,0988 de euro în avans;
    Plata pentru înverzire: 59,3201 euro/ha adică 41,5240 de euro în avans;
    Plata pentru tinerii fermieri: 31,2477 euro/ha, respectiv 21,8733 de euro în avans.

    Potrivit Ministerului Agriculturii, plățile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C.

    Se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

    Te-ar mai putea interesa

    Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie Vin ploile? Cum va fi vremea până la începutul lunii noiembrie – ANM a publicat prognoza „Înghesuială” la vânarea urșilor, după publicarea Legii în Monitorul Oficial. Unde s-au depus deja cereri Avansul APIA 2026, mai mare. Subvențiile care cresc în acest an pe hectar și animale Subvenții APIA 2026: BISS – 101,03 euro/ha, PD-21 Vaci de lapte: 347,81 euro/cap, PD-24 Ovine: 12,66 euro/cap

    Ultimele știri

    ANSVSA anunță parafarea a șase certificate pentru reluarea exporturilor de animale în Libia Șefa ANM, anunț pentru fermieri: ”În cea mai mare parte a țării așteptăm precipitații”. Când vin ploile! Fermierii din Ucraina primesc o subvenție la hectar pentru achiziția de îngrășăminte Importul de organisme modificate genetic în România: obligații și riscuri pentru companii Alertă în Portul Constanța! Blocajul de pe Dunăre provoacă întârzieri și costuri uriașe