• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Topul județelor unde se irigă cele mai mari suprafețe de teren agricol

    agrointeligenta.ro -

    Județele unde se irigă cele mai mari suprafețe agricole. Directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Florin Barbu, a făcut public clasamentul județelor unde anul acesta s-au irigat cele mai multe terenuri cu culturi agricole.

    ”În 2019, cea mai mare suprafaţă – de 250.766 hectare – a fost irigată în judeţul Brăila, din care 123.805 hectare cu porumb, 52.309 ha cu soia, iar cu grâu – 28.857 hectare. De asemenea, 82.675 hectare cu culturi agricole au fost irigate în judeţul Ialomiţa, cele mai mari suprafeţe fiind cele cultivate cu porumb – 32.538 ha, soia – 14.583 ha şi orez -14.044 ha. În top 5 judeţe în care fermierii au irigat cel mai mult anul acesta se află şi Dolj (70.925 ha), Galaţi (53.549 ha), Tulcea (31.745 ha), şi aici suprafeţele cultivate cu porumb ocupă primul loc. Anul trecut suprafaţa irigată a fost de 622.000 hectare”, a declarat Florin Barbu într-un interviu acorda Agerpres.

    Clasamentul județelor după suprafața irigată în 2019:

    1. Brăila – 123.805 de hectare
    2. Ialomița – 82.675 de hectare
    3. Dolj – 70.925 de hectare
    4. Galați – 53.549 de hectare
    5. Tulcea – 31.745 de hectare

    Ce suprafață de teren se irigă în România

    Suprafața de teren care se irigă în România este în continuă creștere. Conform directorului ANIF, anul acesta au fost contractate aproape un milion de hectare, din cele 1,4 milioane de hectare puse la dispoziţia fermierilor.

    Până la data de 23 septembrie, datele indicau că în România au fost irigate 660.000 de hectare. ”Avem 1.500 de kilometri de canal plin cu apă, dar sperăm să creştem cu încă 120.000 de hectare până la sfârşitul lunii noiembrie, pentru că întotdeauna aşa s-a întâmplat în perioada de toamnă, se cere apă pentru aprovizionare, pentru a putea însămânţa, adică prima apă pentru răsărire la rapiţă”, a declarat șeful ANIF.

    Suprafața care se poate iriga în România, mult mai mare

    În anul 2019 au avut puse la dispoziţia fermierilor 1,4 milioane de hectare şi 2.000 de kilometri de canale. ”După reabilitarea care s-a efectuat în acest an vom putea pune la dispoziţie pentru anul 2020 aproape 1,6 milioane de hectare şi 2.200 kilometri de canale cu apă”, a anunțat șeful ANIF.

    Din cele 1,4 de hectare de teren irigabil, procentul este încă mic la irigarea efectivă. Motivul principal este acela că fermierii nu și-au finalizat sistemele secundarea de irigații, lucrări finanțate din fonduri europene.

    „Majoritatea Organizaţiilor de Udători sunt în reabilitare pe infrastructura secundară de irigaţii pe măsura 4.3 din PNDR. Noi am avut proiecte de aproape 320 de milioane de euro aprobate şi cele din 2017 sunt în lucru, iar cele din 2018 – 200 de milioane de euro – încep anul acesta şi anul următor. Până în 2021 ei trebuie să le finalizeze. Acesta a fost motivul principal pentru care nu s-a irigat, deoarece sunt în reabilitare cu infrastructura secundară de irigaţii. De asemenea, pe lângă acestea, am schimbat în PNDR pentru a putea să îşi ia şi echipamentele de irigat, astfel încât să închidem acest ciclu: infrastructura principală, infrastructura secundară şi echipamente de irigaţii”, a mai spus directorul general al ANIF.


    Te-ar mai putea interesa

    Anunțul ANZ pentru toți crescătorii de animale și asociațiile de fermieri Subvenții APIA, în conturi. Județele unde fermierii au anunțat că au primit a doua tranșă de bani Guvernul – decizie astăzi care îi vizează și pe fermieri

    Ultimele știri

    Îngrijirea oilor cu gestație dublă în perioada iernii Oficial: Adrian Chesnoiu a revenit la conducerea AFIR Subvenție de 1.000 lei/lună pentru fermierii care angajează tineri cu studii în domeniul agricol