• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Legal și oficial: Tentativa de puci a inculpatului Baciu Laurențiu, prin care vrea distrugerea LAPAR, va eșua azi!

    Vlad Macovei -

    Membrii Consiliului Director LAPAR au primit, în urmă cu câteva ore, un raport oficial juridic, solicitat de conducerea organizației, cu privirea la încercarea lui Baciu Laurențiu, inculpat pentru acuzații de delapidare a cotizațiior membrilor, de reveni la conducerea Ligii printr-o manevră care pune în pericol care existența celei mai importante asociații de fermieri din zona de cultură mare.

    Astăzi, inculpatul Baciu Laurențiu, a convocat Consiliul Director, în totala opoziție a președintelui interimar Gheorghe Albu și a majorității liderilor LAPAR, pentru a se lua act că dorește să revină în funcția de președinte, de unde fusese suspendat la începutul acestei an, când a demarat ancheta penală. Raportul arată foarte clar că această convocare este ilegală și orice decizie va susține inculpatul Baciu Laurențiu că va fi luată azi, va fi lovită de nulitate juridică și administrativă.

    Prezumția de nevinovăție se aplică inculpatului Baciu Laurențiu dar aceasta nu are nicio legătură cu situația discutată. Inculpatul Baciu Laurențiu nu poate invoca prezumția de nevinovăție pentru tentativa de puci din LAPAR pentru că suspendarea sa din funcția de președinte este esențială pentru aflarea adevărului. Suspendarea lui Baciu Laurențiu din funcția de președinte LAPAR nu îi afectează cu nimic drepturile și libertățile, garantate de Constituție, până la o sentință definitivă. Este doar o măsură de preventivă pentru ca drepturile membrilor LAPAR să fie, la rândul lor, protejate. Ori inculpatul Baciu Laurențiu tocmai asta face: nu dă doi bani pe drepturile membrilor LAPAR. În cele urmează voi prezenta integral acest document, nu înainte de a pune, pe puncte, câteva idei principale ce mi se pare relevante.

    1. Baciu Laurențiu este inculpat pentru delapidare, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată

    2. Autosuspendarea lui Baciu Laurențiu, conform propriei scrisori la acel moment, s-a produs din cauza demarării cercetării penale, care continuă și azi, și nu din cauza introducerii controlului judiciar, care a încetat pentru că procurorii nu mai au nevoie de această măsură, Baciu fiind deja audiat

    3. Baciu Laurențiu nu poate reveni asupra suspendării. El poate, eventual, candida pentru un nou mandat la alegerile din februarie 2020. Până atunci, președinte interimar este Gheorghe Albu

    4. Cererea de suspendare a fost votată în unanimitate de Adunarea Generală LAPAR

    5. Dacă, prin absurd, Baciu Laurențiu ar redeveni președinte LAPAR, ar fi în conflict de interese pentru că ar putea influența ancheta procurorilor într-un mod contrar intereselor membrilor organizației

    6. LAPAR trebuie să fie reprezentată corect, imparțial și obiectiv în cursul anchetei penale iar Baciu Laurențiu nu poate asigura aceste condiții, el fiind inculpat în cauză

    7. Tentativa de puci a lui Baciu Laurențiu de azi încalcă statulul LAPAR

    DOCUMENT: OPINIA LEGALĂ LAPAR (PDF) – CLICK PT. VIZUALIZARE


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Când se plantează roșiile în grădină – calendar Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd