• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • LOVITURĂ LA DNA! ANCHETĂ URIAȘĂ privind FRAUDAREA FONDURILOR DIN AGRICULTURĂ!

    Ramona Dascălu -

    Anchetă la nivel transnațional după ce milioane de euro din fonduri europene au fost obținute fraudulos de persoane suspectate de săvârşirea a zeci de fraude în sectorul agricol prin folosirea de declaraţii false de închiriere sau concesiune de terenuri şi angajarea unor drepturi la plată ilegale.

    Procurorul-şef interimar al DNA, Călin Nistor, a declarat miercuri că procurorii anticorupţie desfăşoară, împreună cu autorităţile dintr-o ţară din sud-vestul Europei, o anchetă într-un dosar de fraude cu fonduri europene în agricultură, în care prejudiciul se ridică la mai multe milioane de euro.

    „Desfăşurăm urmărirea penală în dosare în care colaborăm atât cu OLAF, cât şi cu colegi din alte state membre în echipe comune de anchetă, cu sprijinul EUROJUST. O astfel de echipă comună de anchetă este în prezent în derulare într-un caz în care colegii noştri colaborează cu procurori dintr-o ţară din sud-vestul Europei şi desfăşoară activităţi de cercetare a unor persoane suspectate de săvârşirea a zeci de fraude în sectorul agricol prin folosirea de declaraţii false de închiriere sau concesiune de terenuri şi angajarea unor drepturi la plată ilegale. În urma săvârşirii acestor infracţiuni, suspecţii au obţinut fraudulos milioane de euro din fonduri europene, parte din sumă fiind reinvestită, prin spălare de bani, în România”, a declarat Călin Nistor în cadrul unei dezbateri a procurorilor DNA despre efectuarea anchetelor în cazul fraudelor cu bani UE, scrie Agerpres.

    Pe de altă parte, Călin Nistor a explicat că un rol important în detectarea şi investigarea fraudelor cu fonduri UE îl are colaborarea DNA cu Direcţia de Luptă Anti-Fraudă (DLAF) şi cu Oficiul European Anti-Fraudă (OLAF).

    „În ultimii 4 ani, DNA a primit 241 sesizări de la DLAF şi OLAF privind suspiciuni de comitere a unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE, iar, pe de altă parte, procurorii DNA au solicitat frecvent sprijinul DLAF în desfăşurarea anchetelor deschise în această materie. În cauze complexe, cu elemente transnaţionale, a fost necesară în 2018 trimiterea de cereri de comisie rogatorie sau ordine europene de anchetă, după caz, autorităţilor judiciare din ţările membre UE precum Italia (cele mai multe), Ungaria, Franţa, Germania, Polonia, Irlanda, sau unor state terţe precum SUA, Turcia, Serbia sau Liban”, a precizat Nistor.

    Şeful DNA a prezentat şi date statistice ale anchetelor privind fondurile europene.

    „În ultimii 4 ani, (anul 2019, nefiind încheiat, nu intră în calcul), DNA a trimis în judecată 938 inculpaţi, în 363 cauze, pentru comiterea unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE. Prejudiciul reţinut în aceste cauze a fost de 494 milioane lei, din care aproximativ 90% reprezintă prejudiciu la bugetele Uniunii Europene. În aceeaşi perioadă de referinţă, instanţele de judecată au condamnat deja 452 de inculpaţi şi au obligat persoanele condamnate la despăgubiri către părţile civile în valoare de aproximativ 140 milioane lei”, a declarat Călin Nistor.


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina: arestat, eliberat pe cauțiune, încă își exercită atribuțiile de ministru Agnes Jansen după reportajul Agrointeligența: ”Mă pensionez, dar nu rămâneți fără legume!” Cine încasează subvenția APIA pe pășunea comunală. Acte necesare