• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Convenția Timac Agro 2019: Peste 400 de invitați au aflat care sunt noile trenduri în agricultură

    agrointeligenta.ro -

    Convenția comercială Timac Agro 2019, un eveniment cu tradiție organizat în fiecare toamnă, a avut loc joi, 7 noiembrie, la Hotel Alpin din Poiana Brașov. Anul acesta, la eveniment au participat 400 de invitați, 150 dintre aceștia reprezentând numai echipa Timac Agro România și Timac Agro East.

    Ajunsă deja la cea de-a XIII-a ediție, Convenția Comercială Timac Agro, care adună la un loc fermieri din toate colțurile țării, precum și întreaga echipă a companiei, a adus multe informații folositoare fermierilor, începând cu o caracterizare a pieței agricole din România și terminând cu o analiză privind contextul macroeconomic al comerțului cu cereale din România și Uniunea Europeană.

    Prima parte a evenimentului, cea de prezentări, a fost deschisă de către Adrian Drăgan, CEO Timac Agro pentru România, Republica Moldova și Ucraina, care le-a mulțumit celor din sală pentru prezența numeroasă și mai apoi le-a vorbit despre modelul de business urmat de Timac Agro, care de-a lungul anilor s-a dovedit un model de succes.

    Suntem mai mult de 400 de persoane în sală, ceea ce arată pentru cei care veniți în fiecare an o dinamică extraordinară a dezvoltării acestei companii. Așa cum știți, acesta este un eveniment care a devenit deja o tradiție pentru Timac Agro România, care și-a început activitatea în 2006, și din 2006 până astăzi de fiecare dată în luna noiembrie sunt invitați partenerii noștri, în primul rând fermierii, agricultorii, care sunt astăzi prezenți în sală într-un număr mare. Timac Agro România vizitează în fiecare an undeva la peste 10.000 de fermieri și pe care îi vedem cel puțin de 10 ori pe an, sunt unii fermieri pe care îi vedem chiar și mai des. Dintre aceștia, mai mult de 20% cumpără, undeva la 2.500 de clienți Timac, ceea ce înseamnă că 1 din 4 sau 1 din 5 în cei mai răi ani cumpără de la Timac. Modelul nostru de business, și vreau să vă asigur că așa vom continua, pune accent pe distribuție, care este prezentă de fiecare dată la evenimentele Timac pentru că este un element esențial. A fost și va fi modelul de business Timac. Distribuitorii cu care Timac lucrează astăzi livrează mai mult de 70% din îngrășămintele care sunt astăzi livrate în România și în Republica Moldova. Asta înseamnă că lucrăm aproape cu toți și cu siguranță cu cei mai mari. În același timp, pe partea de distribuție ne place să lucrăm și să  ajutăm la dezvoltarea și distribuitorilor regionali, și vom continua să facem acest lucru„, a declarat Adrian Drăgan, CEO Timac Agro pentru România, Republica Moldova și Ucraina.

    Evenimentul a continuat apoi cu o prezentare susținută de Ionel Bursuc, directorul executiv al Timac Agro România și Moldova, care a făcut o scurtă radiografie a pieței agricole din România.

    În anul 2018 valoarea producției vegetale din România a fost de aproape 14 miliarde de euro, suntem pe locul 6 în UE,  cu un procent de 6% din total. România, ca și progres, a fost al doilea stat din UE cu un progres de 26%, pe primul loc a fost  Spania cu 27%, în ultimii 5 ani. Nominal, Franța rămâne cel mai important producător vegetal din UE, cu o producție estimată la 43 de miliarde de euro, urmată de Spania cu 32 și Italia cu 31 de miliarde de euro. În România, în 2018, s-au produs 10 milioane tone de grâu, situându-ne pe locul 4 în Europa, după Franța, Germania și Marea Britanie, și reprezintă 7,3% din producția de grâu a UE. În același timp, România a produs 18 milioane de tone de porumb, ceea ce ne-a dus pe locul 1 în UE, atât ca și suprafață, cât și ca producție. Avem de asemenea, locul 1 la floarea-soarelui, cu o producție estimată la 3 milioane de tone. Am produs 1,6 milioane de rapiță, ceea ce ne clasează în primele 5 state membre. Surprinzător, la soia avem locul 2 în UE, după Italia, cu 400 și 66.000 de tone, în 2018. La cartofi am făcut 2,6 milioane tone, situându-ne pe locul 7 în UE. Din punct de vedere a cifrei de afaceri, cifra de afaceri a cultivatorilor din România se situează în jurul cifrei de 20 de miliarde de lei, sunt 9.700 de companii care au depus bilanțul, care înglobează peste 44.000 de angajați și care au făcut un profit net, în 2018, de 2,4 miliarde de lei (…). Estimările pentru următorii ani sunt optimiste. Nu vor fi salturi excepționale, așa cum a fost de la 2017 la 2018, nu se estimează salturi la fel de mari, dar trendul este ascendent și se pare că se păstrează„, a spus Ionel Bursuc.

    Directorul de marketing al companiei Timac Agro, Marius Marica, a luat cuvântul în cadrul Convenției Comerciale și le-a vorbit invitaților despre noile trenduri din agricultură.

    De vreo 2-3 ani de zile încoace sunt niște trenduri să mai dispară anumite culturi, și vorbim de cultura de rapiță, care a cam pierit din preferințele fermierilor din România, zicem că este un trend care își va reveni probabil în 4-5 ani de zile, dar astăzi într-adevăr cultura de rapiță nu mai este o regină. Trecând peste această cultură de rapiță, când vorbeam despre deciziile pe care trebuie să le luați în ferme sau deciziile pe care trebuie să le luați ca distribuitori vizavi de ce gamă de produse trebuie să îmi pregătesc pentru la anul, câteodată este bine să trecem peste feelingul pe care îl avem, momentul de impuls pe care îl avem din cauza unei producții mai proaste anul ăsta la rapiță sau din cauză faptului că o anumită cultură are un preț mai prost într-un anumit an„, a explicat Marius Marica.

    În cadrul evenimentului anual al Timac Agro au mai luat cuvântul Vincent Besnard – Area Manager Timac Agro  Europa de Est și Sud, precum și Alina Cotan și Dan Grindean, ambii directori regionali de vânzări. Aceștia din urmă au prezentat echipa companiei, dar și cifre legate de activitatea Timac în România.

    La finalul evenimentului a avut loc și o tombolă, la care s-au putut încrie toți cei prezenți la eveniment, fiind făcut și un anunț important cu privire la cel mai mare concurs organizat anual pentru fermierii care folosesc produsele Timac Agro. Extragerea pentru marele premiu – o mașină Mitsubishi L200, va avea loc de această dată în luna ianuarie, au anunțat reprezentanții companiei, la sfârșitul evenimentului. Alături de mașina câștigătoare, fermierii au șansa de a cîștiga și 15 excursii cu destinații la alegere.


    Te-ar mai putea interesa

    Rabla pentru Tractoare 2024. Data la care începe înscrierea fermierilor în aplicația AFM Ordin MADR: Terenurile care sunt scoase de la subvenția APIA Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!