• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șef DSVSA cere împușcarea tuturor mistreților din fondurile unde s-a confirmat virusul PPA

    agrointeligenta.ro -

    Un șef DSVSA dă dovadă de curaj și iese public explicând că este nevoie să se sacrifice toți mistreții din fondurile de vânătoare unde s-a confirmat prezența virusului pestei porcine africane.

    Mihai Ponea, actual director al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui și fost vicepreședinte ANSVSA, susține că este cazul să se treacă la o măsură dură dar sigură, împușcarea mistreților din fondurile de vânătoare în care s-au depistat cazuri de pestă porcină africană (PPA).

    „Este o măsură radicală, dar singură, care va duce la rezolvarea acestei probleme. Vânarea mistreților până la eliminarea efectivelor este soluția pentru stoparea răspândirii virusului pestei porcine africane. Porcii mistreți sunt vectorii principali de transmitere a virusului în rândul porcilor din gospodării. Noi trebuie să acționăm în fondurile de vânătoare. La Cârja, într-un fond de vânătoare privată, s-au depistat șapte cazuri de pestă porcină, din care trei în urma analizării probelor de la cadavrele găsite. În acest fond de vânătoare trăiesc în jur de 100 de porci mistreți. Acum este perioada lor de împerechere. La primăvară, numărul lor se poate dubla și, evident, cresc șansele de răspândire a virusului. Trebuie acționat rapid, de aceea am solicitat ajutorul Asociației Vânătorilor. Am încredere că DSVSA va fi sprijinită și de Prefectură, Consiliul Județean și de primării, pentru a pune în aplicare aceasta măsură preventivă. În județul Vaslui sunt luați în evidență 2.200 de porci mistreți. În cazul pestei porcine africane, unii mistreți pot fi simpli purtători ai virusului, nu dezvoltă boala dar o pot răspândi, atât în rândul efectivelor din fondurile de vânătoare dar și în afara lor, în gospodăriile satelor din apropierea pădurilor, unde nu de puține ori ajung mistreții, în căutare de hrană.”, a declarat dr. Mihai Ponea, directorul executiv al DSVSA Vaslui, pentru estnews.ro.

    DSVSA sunt în continuare pe poziție și monitorizează trasabilitatea porcilor în viu dar și a cărnii de porc și a produselor preparate din această carne. Urmărirea comercianților este o prioritate de grad zero pentru Direcție, de aceea se verifică intens documentele de proveniență a cărnii. Virusul PPA poate fi răspândit nu doar în rândul porcilor din țară dar și în afara ei.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului