• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Coșmarul danezilor de la Premium Porc – al treilea focar de PPA în mai puțin de o lună la fermele lor din Olt!

    Roxana Dobre -

    Coșmarul danezilor de la Premium Porc. În mai puțin de o lună, autoritățile au depistat al treilea focar de pestă porcină africană la fermele Premium Porc din județul Olt. Pentru a treia oară în această lună, un efectiv dintr-o fermă de porci va fi sacrificat în totalitate pentru a închide focarul.

    Pesta porcină africană se întinde cu repeziciune în judeţul Olt, un alt colos zootehnic confruntându-se cu boala care decimează efectivele de porci. Decizia de a neutraliza un efectiv de peste 31.000 porci din cauza pestei porcine africane vine la puțin peste o săptămână de la o decizie similară în cazul unei ferme din Ipoteşti (unde s-a decis uciderea a aproape 30.000 porci) şi la nici o lună de la o decizie similară în cazul unei ferme mai mici din Scorniceşti, aparținând aceluiași crescător.

    De data aceasta, pesta a lovit la ferma de mari dimensiuni Premium Porc din Scorniceşti, care se afla deja în zona de supraveghere pentru pestă ca urmare a descoperirii unui focar la o fermă mai mică de porci, din aceeaşi localitate. Cei de la Premium Porc au preluat această exploatație la finele anului 2017.

    „Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt informează că a fost confirmat un focar de pestă porcină africană la porcii dintr-o exploataţie comercială din localitatea Negreni, oraş Scorniceşti, judeţul Olt, în baza buletinului de analiză emis în data de 27.08.2021 de IDSA Bucureşti . În data de 28.08.2021, la Instituţia Prefectului s-a întrunit Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt (CLCB) şi a fost aprobat Planul de măsuri privind combaterea pestei porcine africane în exploataţia comercială de porci din localitatea Negreni, oraş Scorniceşti, judeţul Olt, unde se va aplica măsura eliminării tuturor porcilor, respectiv un efectiv de aproximativ 31000 capete suine, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare. Carcasele porcilor morţi sau ucişi şi toate materialele din incinta exploataţiei vor fi distruse sub supraveghere oficială în conformitate cu prevederile legale“, au transmis reprezentanţii Direcţiei Sanitare-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, citați de Adevărul.

    Citiți și: Cea mai mare fermă de porci din Olt – lichidată! 30.000 de animale – ucise începând de astăzi!

    Ca urmare a confirmării noului focar, mai multe localităţi din vecinătate vor intra în zona cu restricţii, a mai transmis DSVSA. Zona de protecţie cuprinde următoarele localităţi: Scornicești-Negreni, Chițeasca, Piscani, Mărgineni-Slobozia.

    „De asemenea, sunt active, la acestă dată, şase focare de pestă porcină africană la porcii domestici din gospodăriile populaţiei după cum urmează Topana – 1 focar, Leleasca – 1 focar, Cungrea – 2 focare, Verguleasa – 2 focare şi 2 focare în două exploataţii comerciale de porci din localităţile Constantineşti şi Ipoteşti“, mai menţionează DSVSA.


    Te-ar mai putea interesa

    Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale