Cercetătorii olteni produc arahide, batat și fasoliță africană
Daniel Befu -
Fenomenul Dăbuleni, episodul 6 din 7. Reportaj publicat în revista Agrointel.
Dat fiind specificul original de cercetare: cultivarea plantelor pe nisipuri, SCDCPN Dăbuleni a avut multe colaborări cu institute similare din China, Coreea de Sud, Israel în care cercetătorii români au mers în respectivele țări și invers. Din schimburile de experiență la care a luat parte, Aurelia Diaconu, directoarea stațiunii, a constatat că în zona de nisipuri a Olteniei “seamănă condițiile cu cele din Israel. Chinezii Shiazuang am fost noi dar oarecum terenurile lor nu sunt atât de nisipoase ca ale noastre. Sunt mai blânde șiu e atmosfera încărcată cu vapori, e altceva. Nu e uscăciunea de la noi”. Dr. Drăghici, cercetător cu 32 de ani de vechime în Stațiune, își amintește cum, atunci când au călcat omologii din China la Dăbuleni, nu se mai lăsau duși de pe câmpurile experimentale: “Chinezii se minunau de solul nisipos de la Dăbuleni și-l lăsau să li se scurgă printre degete anul trecut când au venit, pentru că li se părea uimitor cum se poate ca nisipul să dea rod”.
Soiurile de arahide “Dăbuleni” și “Viorica”
De la directoarea Stațiunii am aflat că în sudul Olteniei, “arahidele se comportă destul de bine. Noi avem o colecție de germoplasmă cu foarte multe liniii pe care le avem în procesul de ameliorare și soiurile create, Dăbuleni și Viorica sunt două soiuri de arahide create la stațiune”. Secretarul științific, dr. Vasile Toma, raportează producțiile: “Arahidele se seamănă în mai și se recoltează în septembrie. La arahide obținem 2,8-4 tone. La americani se obțin 6-8 tone, nu mai mult. Însă arahida e mai ușor să o imporți din alte țări, fiindcă noi o producem la prețul la care alții o aduc din afară. Noi nu avem uscător. O recoltăm în jur de 15 septembrie și în perioada aia se usucă destul de greu natural, cu pierderi. Apoi, după recoltare noi desprindem manual alunele de plantă. Nu avem tehnologie de prelucrare. Dacă însă analizăm doar cât băgăm ca îngrășăminte și tratamente, arahidele sunt o cultură rentabilă”. Neavând finanțare, dr. Iulian Drăghici a încercat să adapteze utilajele pe care le au în dotare, la arahide, dar nu i-a reușit: “Am încercat diferite metode de recoltare, inclusiv cu banda transportoare de la cartof, dar nu merge, că arahidele se împrăștie, așa că deocamdată singura metodă de recoltare rămâne tot smulsul manual”.
Mitul fructelor legate cu ață de ramurile pomilor
În perioada comunistă cercetătorii de la Stațiunea Dăbuleni dezvoltaseră tenologii atât de năstrușnice de stimulare a producției pe nisipuri, încât gurile rele, în cele două rânduri când Nicolae Ceaușescu a vizitat SCDCPN Dăbuleni, au lansat zvonuri care au intrat în folclorul agricol. Își amintește dr. Iulian Drăghici: “Ajunseseră la un moment dat să spună că domne, merele sunt legate cu ață în pomi. Dar atunci plantațiile erau tinere și aveam tot ce ne trebuie și îngrășământ și apă, plus toată tehnologia. La pomi am obținut până la 40 de tone/hectar, la piersc până la 35-40 de tone la hectar. Mărul prinde, are producție de 32 de tone/hectar, gutuiul de 30,5 tone/hectar. Strugurii dau și 25 de tone la hectar, o producție de excepție, iar cartofii timpurii pot ajunge și la 40 de tone, iar la roșii am obținut un record de 75 de tone/hectar, iar la ardei de 30,8 tone/hectar” . Agrointel a vizitat una din livezile Stațiunii și am fotografiat o livadă de piersici plantați pe nisip, ale căror ramuri gemeau la propriu sub greutatea rodului. Vizita fiind neanunțată, cercetătorii nu au apuca “să lege” fructele de crengi.
Sorgul cultivat pe nisip, producții de 10.300 kg/hectar
La floarea soarelui, cercetătorii au testat peste 100 de hibrizi de floarea soarelui creați la Institutul Fundulea, toți de proveniență românescă și au constatat că e o cultură rentabilă pe soluri nisipoase cu conținut în humus de peste 1%, în asolamente cu cultura de grâu-porumb-soia și în asolamente cu lucerna sol-amelioratoare. Dr. Drăghici, cercetătorul responsabil de plantele din cultura mare, a constatat că florii soarelui nu-i displace nisipul, este rezistentă la secetă și are capacitate ridicată de producție, recordurile fiind de 3600-4400 kg/hectar. La porumb, hibrizii cultivați pe soluri nisipoase cu conținut în humus de peste 1%, dacă sunt irigați cu motopompa din canal, vegetează foarte bine, dând producții între 6000 și 10000 de kg/ha. În schimb la grâu, deși producțiile cele mai bune la grâu au fost în jur de 3000-3300 de kg/ha, în anii cu secetă extremă s-a ajuns la minime de 1500 kg/hectar. În schimb triticalele se comportă rezonabil pe nisip, atingând vârfuri de producție de 4500-4600 kg/ha, motiv pentru care e recomandat drept cultură alternativă la cultura grâului pe solurile nisipoase. Sorgul pentru boabe, considerat “cămila vegetală a nisipurilor”, are un număr dublu de perișori absorbanți pe rădăcină, motiv pentru care este campionul culturilor mari pe nisip, după cum explică dr. Drăghici : “Am avut producții de 10.300 de kilograme de boabe pe hectar. Dacă la porumb avem variații de producție de la an la an în funcție de variațiile climatice ale anului de cultură, la sorg, dată fiind rezistența la secetă, producțiile se mențin constante de la an la an. Practic n-am an în care producția de sorg să fie mai mică de 6000-6500 kg/ha”.
Batatul se simte la Dăbuleni ca-n Coreea
Coreeni au venit în 2012 în România pentru o colaborare cu ASAS pe mai multe specii: orez, pe soia, printre care și cartoful dulce. Cel din urmă a fost încercat în cultură în două locații: la Stațiunea Dăbuleni și la Institutul Cartofului de la Brașov. Deoarece batatul s-a comportat foarte bine în Oltenia, coreenii au cerut ca în 2013 să se extindă colaborarea, ne-a declarat cercetătoarea Rita Drăghici: “Anul trecut am obținut 40 de tone la hectar, similar cu cât se obține în Coreea sau în alte țări, fiindcă cam pe-aici bate producția și la ei. Noi sperăm că ce o cultură care o să prindă în România. E o plantă iubitoare de căldură, specifică zonelor subtropicale, dar cum și zona noastră este una călduroasă, se potrivește bine. Cel mai mare batat obținut la Dăbuleni a avut 2,4 kilograme, dar nu se recomandă astfel de dimensiuni, fiindcă la prețul de 10 lei/kg ar costa 24 de lei și cine ar da pe un cartof, fie el și dulce, 24 de lei?”.
Fasolița africană, se simte-n Dăbuleni mai bine ca fasolea neaoșă
Cercetătoarea Rita Drăghici este creatoarea unor soiuri de fasoliță la Stațiunea Dăbuleni și explică virtuțile acestei leguminoase, care se dezvoltă pe nisipurile cele mai sărace, chiar și cu 0,1% humus: “Fiind originară din Africa Centrală este rezistentă la secetă și se poate cultiva în zonele secetoase, ceea ce ne-a făcut să o extindem pe aceste soluri nisipoase. Fasolița are un conținut de 28% proteină, iar conținutul în aminoacizi esențiali, care se utilizează cu preponderență în hrana animalelor și pentru organismul uman e cu 2-3% mai mare decât la fasole. Fasolea, în momentul în care intervin temperaturi de 65 de grade la nivelul solului, plantele avortează și producția de multe ori este zero sau e calamitată. Când e cultivată pe nisipuri, fasolea dă producții de doar 500 de kg/hectar. În schimb la fasoliță, în cercetare am obținut 3000 de kilograme/hectar, iar în cultură extinsă pe suprafețe mai mari, în jur de 2000 de kilograme la hectar”.
Aurelia Diaconu, directoarea Stațiunii, coordonează un proiect despre comportamentul plantelor medicinale pe nisipuri, printre speciile studiate fiind salvia și levănțica, care-s iubitoare de căldură și puțin pretențioase la apă. Așa că în curând e posibil să auzim de “Levănțica de Oltenia”.
Cercetătorii se împuținează în deșert
Secretarul științific al SCDCPN Dăbuleni și directoarea Aurelia Diaconu, fac un istoric al evoluției staff-ului stațiunii: Aici erau 70 de cercetători, acum suntem 10-11 cercetători. Iar numărul total de angajați s-a redus de la 900-1000 la doar 120 acum. Din spusele dr-ului Vasile Toma, o cauză sunt înghețările de posturi în cercetare, o alta lefurile de secetă, care-i fac pe absolvenții de agronomie să nu vrea să-și îngroape zilele în cercetarea deșartă din deșertul Olteniei: “Un cercetător principal gradul I, are 2300 brut și ia vreo 1600 lei în mână. Un începător nici nu se discută, ia vreo 8 milioane, dar nu vin tineri. Cel mai tânăr cercetător al Stațiunii are 47 de ani, mai ales că nu e voie să facem angajări, fiindcă sunt blocate posturile. Încă mai avem 1-2-3 apartamente pentru cercetătorii debutanți, dacă ar veni”.
Articolul a fost publicat în ediția de august a revistei Agrointel
