• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Adrian Oros: Pregătim plata subvențiilor ANT!

    agrointeligenta.ro -

    Plățile pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT-uri), pregătite să intre în linie dreaptă. La Ministerul Agriculturii se lucrează Hotărârea de Guvern care prevede sumele pentru fiecare sector în parte, vegetal și zootehnic. Între timp la APIA se calculează cuantumurile pe hectar care potrivit informațiilor Agrointeligența-AGROINTEL.RO sunt aproape stabilite, atât pe hectar cât și pe cap de animal.

    Potrit ministrului agriculturii, Adrian Oros, astăzi se lucrează la HG-ul privind sumele alocate pentru plata ANT-urilor. Acesta a postat pe pagina personală de Facebook programul pe care îl are astăzi. Agenda mea de lucru pentru astăzi:

    08:00 – Discuții cu consilierii pe probleme organizatorice
    09:00 – Discuții privind zona montană
    10:00 – Grup de lucru privind efectele apariției gripei aviare
    13:00 – Analiză materiale privind participarea la „Săptămâna Verde”, Berlin
    16:00 – Pregătiri HG ANT – Campania 2019
    18:00 – Participare la concertul extraordinar susținut de Orchestra Română de Tineret pentru a celebra „Ziua Culturii Naționale”
    21:00 – Participare la emisiunea „Jurnalul de seară”, Digi 24.

    Reamintim că Agrointeligența-AGROINTEL.RO a făcut un calcul pentru fermierii care banii achitați din Bugetul de stat iar singura schemă pentru care putem face o estimare orientativă este ANT 1, Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru culturi amplasate pe teren arabil. Astfel, dacă ne raportăm la numărul de hectare anunțate de APIA la finalul campaniei de depunere a cererii unice, adică 9.711.211,43 ha și plafonul alocat acestui sprijin, adică 93.831.650 de euro rezultă un cuantum minim de 9,66 de euro pe hectar presupunând că toată suprafața declarată este eligibilă pentru plată.

    De specificat că pentru Campania 2018 fermierii au primit 14,7033 euro pe hectar iar anterior, în 2017, 16,0078 euro pe hectar astfel că urmând un raționament logic am putea estima că suma pe hectar s-ar putea învârti în jurul cuantumului de circa 12 euro pe hectar. Foarte important de precizat că aceste sume sunt pur orientative și nu reprezintă o comunicare oficială a APIA.

    Pentru celelalte scheme de plată cum ar fi ANT 2 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru in pentru fibră, ANT 2 și 3 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru cânepă pentru fibră, ANT 4 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru tutun, ANT 5 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru hamei și ANT 6 – Ajutor Național Tranzitoriu pentru sfeclă de zahăr nu putem face un calcul deoarece momentan nu au fost comunicate de către APIA numărul de hectare eligibile. Ceea ce vă putem spune concret este că în privința plafoanelor alocate pentru aceste sume se înregistrează scăderi comparativ cu 2018 astfel:

    ANT 1 – Culturi amplasate pe teren arabil: 102.361,800 de euro este suma alocată pentru plățile din 2018. Pentru 2020, Campania de cereri 2019, suma scade la 93.831,650 euro adică fermierii pierd 8.530,3 euro din bugetul total alocat;

    Pentru Campania 2018 ANT1 a avut un cuantum de 14,7033 euro/ha!

    Culturile amplasate pe teren arabil sunt:
    a) cereale pentru boabe: grâu, secară, orz, orzoaică, porumb boabe, sorg, orez şi alte cereale;
    b) leguminoase pentru boabe: mazăre, fasole şi alte leguminoase pentru boabe;
    c) rădăcinoase: cartofi, sfeclă de zahăr, rădăcinoase furajere şi alte rădăcinoase;
    d) plante industriale, din care: plante textile: in pentru fibră, cânepă pentru fibră; plante uleioase: floarea-soarelui, rapiţă, soia boabe, in pentru ulei; alte plante industriale: tutun, plante medicinale şi aromatice;
    e) legume: tomate, ceapă, usturoi, varză albă, ardei, pepeni verzi şi galbeni şi alte legume;
    f) furaje verzi în teren arabil: furaje verzi anuale, furaje verzi perene (lucernă, trifoi) şi alte furaje verzi în teren arabil;
    g) căpșunerii;
    h) loturi semincere;
    i) alte culturi amplasate pe teren arabil, inclusiv în sere şi solarii.

    ANT 2 și ANT 3, culturile de: in pentru fibră și cânepă pentru fibră: 6.600 de euro este suma alocată pentru plățile din 2018. Pentru 2020, Campania de cereri 2019, suma scade la 6.050 de euro adică fermierii pierd 550 de euro din bugetul total alocat;

    Pentru Campania 2018 ANT 2 și ANT 3 au avut un cuantum de 7,6474 euro pe hectar!

    ANT 4, tutun: 1.656,200 de euro este suma alocată pentru plățile din 2018. Pentru 2020, Campania de cereri 2019, suma rămâne constantă astfel că fermierii nu pierd niciun ban din bugetul total alocat;

    Pentru Campania 2018 ANT 4 a avut un cuantum de 1.487,6627 euro pe hectar!

    ANT 5, hamei: 100.800 de euro este suma alocată pentru plățile din 2018. Pentru 2020, Campania de cereri 2019, suma scade la 92.400 de euro adică fermierii pierd 8.400 de euro din bugetul total alocat;

    Pentru Campania 2018 ANT 5 a avut un cuantum de 381,5147 euro pe hectar!

    ANT 6, sfeclă de zahăr: 1.818,600 de euro este suma alocată pentru plățile din 2018. Pentru 2020, Campania de cereri 2019, suma scade la 1.667,050 de euro adică fermierii pierd  151.550 de euro din bugetul total alocat.

    Pentru Campania 2018 ANT 6 a avut un cuantum de 77,8186 euro pe hectar!

    Scăderi și în cazul plăților pe cap de animal

    Plafoanele pentru zootehnie arată de asemenea o scădere a bugetului total alocat pentru următorii ani. Astfel:

    -pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte – ANT 7 se alocă suma de 20.376,400 de euro, în scădere cu 1.852,4 euro față de acest an când a fost aprobată suma de 22.228,800 de euro;

    Pentru Campania 2018 ANT 7 a avut un cuantum de 16,5777 euro/tonă!

    -pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne – ANT 8 se alocă suma de 85.631,700 euro, în scădere cu 7.784,7 euro față de acest an când a fost aprobată suma de 93.416,400 de euro;

    Pentru Campania 2018 ANT 8 a avut un cuantum de 76,0774 euro/cap!

    – pentru schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine –  ANT 9 se alocă suma de 42.970,950 de euro euro în scădere cu 3.906,45 de euro față de acest an când a fost aprobată suma de 46.877,400 de euro.

    Pentru Campania 2018 ANT 8 a avut un cuantum de 4,8503 euro/cap!

    Cuantumul per unitatea de măsură al ajutoarelor naţionale tranzitorii se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, astfel:

    a) prin raportarea sumei prevăzute la fiecare măsură la cantităţile de lapte livrate şi/sau vândute direct eligibile;
    b) prin raportarea sumei prevăzute la fiecare măsură la efectivele de bovine eligibile;
    c) prin raportarea sumei prevăzute la fiecare măsură la efectivele de femele ovine/caprine eligibile.

    De precizat că plata ANT-urilor este programată să înceapă dup 15 ianuarie așa cum a anunțat directorul general al APIA, Adrian Pintea.

    Conform acordurilor europene, plata ANT în exercițiul financiar 2014-2020 se face regresiv, de la an la an operându-se o scădere a cuantumurilor de cel puțin 5%. Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii se fac în lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329 din 1 octombrie 2019.


    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA