• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Director DAJ: Nu știm ce programe de minimis vor fi lansate în acest an!

    agrointeligenta.ro -

    Moment de sinceritate al unui director de Direcție Agricolă! Asaltată cu solicitări din partea fermierilor, dar și din partea primarilor, directoarea DAJ Olt, Gabriel Andronie a recunoscut că nu le poate garanta la acest moment legumicultorilor continuarea programelor de ajutor de minimis pentru tomate sau usturoi.

    Directorul DAJ Olt, Gabriela Andronie, a precizat că nu are date oficiale privind programele guvernamentale ce vor fi lansate în acest an. „Fermierii şi primarii ne întreabă despre programe, însă nu am primit nimic oficial. Nu ştim ce programe vor fi lasate în acest an. Când avem ceva oficial, vom anunţa fermierii ca să ştie exact cum se vor organiza”, a spus Andronie, citată de publicația gazetanoua.ro.

    Unii fermieri olteni, mai ales cei din bazinele legumicole, care deţin sisteme de încălzire, au plantat deja roşiile în solarii, însă aceştia nu au certitudinea că vor mai putea accesa sprijinul de 3.000 de euro, acordat până anul trecut pentru încurajarea cultivării tomatelor.

    Pentru continuarea programelor de ajutor de minimis, Ministerul Agriculturii trebuie să emită Hotărâri de Guvern care să stipuleze atât bugetul estimativ pentru fiecare măsură, cât și termenele pentru depunerea cererilor la direcțiile agricole. Ajutoarele de minimis de care fermierii au beneficiat anul trecut sunt cel pentru cultura de tomate în spații protejate, pentru cultura de usturoi în câmp, pentru lâna valorificată cu acte și pentru susținerea raselor autohtone de porci – Bazna și Mangalița. La acest moment, pentru niciuna dintre aceste măsuri de sprijin, funcționarii direcțiilor agricole nu preiau cererile fermierilor pe anul în curs.

    Vă reamintim că potrivit declarațiilor publice ale oficialilor din MADR, inclusiv ale ministrului Adrian Oros, programele de sprijin de care fermierii au beneficiat în anul anterior vor continua și în 2020.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii vor avea un contract unic de arendă la nivel național Lupta dintre grâul românesc și cel bulgăresc a fost câștigată de bulgari într-un contract cu Iordania CNAIR: Camioanele care transportă cereale, rapiță sau legume din câmp – exceptate de la restricțiile de circulație pe caniculă!

    Ultimele știri

    Proprietarii de terenuri cu datorii la impozite nu vor mai primi autorizații de la primărie până nu-și achită restanțele Strugurii la solar, o cultură profitabilă. Claudiu Breazu vinde producția direct către supermarketuri Tăierea plății de 200 euro/ha, impact devastator pentru micii fermieri. Cleonic Sucaciu, FNCR: Sectorul este într-o criză puternică