• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cazul pășunilor de la Icoana: Implicarea Agrointeligența a deschis dialogul între primar și fermieri!

    Ramona Dascălu -

    Calea dialogului, intermediată de Agrointeligența – AGROINTEL.RO, un prim pas spre rezolvarea problemelor fermierilor! În urma unei sesizări primite de la un fermier din comuna Icoana, județul Olt, care o acuza pe primărița din localitate că nu vrea să închirieze pășunea comunală crescătorilor de animale din zonă, reporterii publicației noastre au demarat o anchetă. Ne-am documentat riguros, am stat de vorbă atât cu reprezentanți ai fermierilor, dar și cu primarul din localitatea, iar în prezent se pare că problema este pe cale să se rezolve.

    După ce ieri, reporterul Agrointeligența –  AGROINTEL.RO a discutat cu Gabriela Ancuța, primar al localității Icoana, fermierul care ne-a adus cazul la cunoștință ne-a transmis mulțumiri! După conversația cu conducerea din primărie, se pare că la nivel local s-a luat decizia de se a trimite consilierilor locali un proiect de hotărâre pentru închirierea pășunilor și regulamentul de închiriere, proiect care se discută astăzi într-o ședință a Consiliului Local.

    Fermierul care ne-a sesizat, Emil Dobre, este crescător de capre în comuna Icoana și deține un efectiv de 422 de capete de animale. După ce ani buni de zile, a avut închiriată de la primărie o suprafață de teren aferentă numărului de animale pe care le deținea la momentul respectiv, din 2018, de când i-a expirat contractul de închiriere, nu a mai reușit să obțină pășune de la primărie.

    ”În perioada 9.04.2014 – 8.04.2019 am avut închiriată suprafață de pășune pentru animalele deținute. La începutul anului 2019, m-am adresat primariei Icoana cu o cerere prin care solicitam închirierea unei suprafețe de pășune aferentă numărului de animale deținut, însă această cerere nu a fost introdusă pe ordinea de zi și nici nu am primit oficial nici un răspuns. Când am întrebat ce se întâmplă cu cererea mi s-a răspuns că nu poate să dea pășunea din cauză că nu au amenajamentul pastoral făcut, și asta din vina fostului primar. Anul acesta, pe data de 27 ianuarie, am depus din nou cerere la primărie, atât eu cât și ceilalți crescători. În ședința de consiliu din luna ianuarie, doi consilieri au ridicat problema pășunii, iar doamna primar a susținut că nu se va da nicio pășune. În data de 3 februarie am fost la primărie, unde am discutat cu doamna primar, cu domnul viceprimar, cu secretarul și cu inginerul de la Camera Agricolă, iar  aceștia au susținut, în continuare, aceeași variantă ca în 2019, doamna primar susținând totodată că în spatele acțiunii noastre de a ne cere drepturile se află fostul primar. După această discuție pe care am purtat-o la sediul primărie, ne-am hotărât ca toți cei șase crescători să facem o cerere comună adresată de această dată Consiliului Local Icoana și nu primăriei Icoana, unde de altfel aveam cereri depuse fiecare crescător în parte”, a declarat fermierul Emil Dobre pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Inițiativa celor șase crescători de animale din comuna Icoana nu a primit răspuns favorabil la Primărie. ”În data de 10.02.2020, am primit prin poștă o somație prin care eram somat ca în termen de 30 de zile să eliberez terenul în suprafață de 2 ha situat în zona Saivane, teren pe care îl am concesionat pe o perioadă de 49 de ani, pe motiv că nu am respectat o clauză contractuală, și anume că nu am accesat programul Fermierul. Precizez faptul că acel contract a fost încheiat în data de 23.03.2006, însă eu am intrat efectiv în posesia respectivului teren abia în data de 7.07.2010, data la care programul Fermierul nu se mai aplica, deci nu îl mai puteam accesa. De asemenea, vreau să precizez și că valoarea stabilită ca și pret pentru concesiune a fost achitată integral de către mine”, ne-a explicat crescătorul de capre.

    În ultim moment, după ce fermierul a dat zvon în sat că a apelat la presă în încercarea de a rezolva problema cu pășunea, chiar înainte de publicarea materialului nostru, a apărut prin satele care aparțin de comuna Icoana și un afiș informal prin care crescătorii de animale erau anunțați că au posibilitatea să solicite închirierea de pășune până la data de 28 februarie.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO a luat legătura și cu primărița comunei Icoana, Gabriela Ancuța, pentru a afla și punctul său de vedere cu privire la situația prezentată de fermierul Dobre Emil. Aceasta a fost deschisă dialogului și ne-a explicat că situația cu pășunea comunală este una foarte complicată, dar că este decisă să facă toate eforturile pentru ca de suprafața de pășunat să beneficieze fermierii care dețin animale și care sunt eligibili și la plata subvenției APIA.

    Litigiu stins cu APIA după plata unei sancțiuni uriașe

    ”Sunt primar din 2016. Am preluat ca toată lumea și bune și rele, printre care și suprafața de islaz diminuată. Deci, în documente am 303 hectare, dar asta doar în documente. După ce fostul primar a guvernat aici 26 de ani, suprafața de islaz nu mai există din motivele următoare: din 90 încoace a arat din teren și le-a dat oamenilor teren agricol, deci pe anumite parcele figurează pășune, dar în realitate este arabil cu titlu de proprietate. L-au primit cetățenii drept de proprietate, de reconstituire, hotărâri judecătorești că nu primit terenul când trebuia. Prefectura mie îmi cere să anulez titlul de proprietate și să le iau la oamenii ăia pământul. Și unde să le dau în altă parte? În al doilea rând, la noi în comună s-a construit un dig de 7 kilometri, făcut de Apele Române, care ne salvează de inundațiile din râul Vedea. Pentru acest dig, tot pământul s-a luat din islaz. În momentul ăsta, APIA nu mai recunoaște ca pășune toată suprafața (…) Eu nu pot să fac amenajamente pastorale pentru că nu am suprafața, și atunci ce scot la licitație, suprafața din documente, suprafață pe care o recunoaște APIA? (…). În momentul acesta, suprafața eligibilă la APIA este undeva în jur de 195 de hectare, suprafață care se poate declara și primi subvenție pe ea, restul de suprafață este reprezentată de gropi, de terenuri împădurite, care au fost prinse cândva ca pășune.  menajamentul este în lucru, cei cu amenajamente îmi spun că îmi fac pe toată suprafața declarată la 1 ianuarie 2007, dar cu alte categorii de teren și îmi dă sarcină ca acel teren, în timp, să-l transform în pășune. E pădure de 20 de ani într-un loc, tot bugetul județului nu-mi ajunge ca să defrișez acolo (…). Deci sunt blocată, nu este rea-voință a mea (…). Primăria nu mai ia subvenție pe pășune. Ultima dată când fostul primar a declarat la APIA islazul a declarat din documente 303 hectare, iar când APIA Scornicești a avut control, a luat prin sondaj și a prins și Icoana. Când a venit la noi, a spus că s-a declarat suprafață neeligibilă, nerecunoscută de ei. Atunci, APIA s-a judecat cu primăria și a câștigat cu hotărârea ca primăria să îi dea înapoi 1 miliard și 700, suma încasată ilegal de primărie. Eu când am intrat primar, în 2016, am plătit către APIA de la bugetul local 1 miliard și 700, sumă pe care fostul primar deja o cheltuise ”, susține Gabriela Ancuța, primarul comunei Icoana.

    Alți fermieri din comună ar fi de acord cu pășunatul în comun

    Primărița ne-a declarat că are semnale cum că alți crescători din comună sunt mulțumiți să pășuneze la comun. Aceasta ne-a mai spus că situația fermierului reprezintă un caz singular și că în spatele fermierului nemulțumit suspectează că s-ar afla de fapt fostul primar care ar intenționa să candideze pentru un nou mandat: ”Fostul primar influențează un singur crescător de animale împotriva mea politic, știind că eu nu pot să dau la oameni islaz din cauză la ce mi-a lăsat el mie. Ceilalți crescători de animale spun că ei nu vor să închirieze pășune, ci vor să pășuneze cum au pășunat și până acum amestecat”.

    În final, deși lucrurile par încă tensionate la Icoana, ziua de astăzi este una a noilor începuturi. Nu doar că la ședința de Consiliu Local au fost chemați și fermierii din localitatea, dar pe masa discuțiilor se află și un act oficial, un proiect de Hotărâre, prin care, în urma dezbaterii, consilierii locali și primarul să cadă de acord asupra pașilor legali ce trebuie urmați ca pășunea din Icoana, atât cât a mai rămas, să fie exploatată eficient, legal, de crescători.


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA