• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DEROGARE privind ACTUL DE LA PRIMĂRIE CU CARE FERMIERII POT CERE SUBVENȚIA ÎN 2020!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Derogare privind actul de la Primărie cu care fermierii pot cere subvenția în 2020 – probleme cu documentația nou introdusă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru accesarea schemei de ajutor de minimis pentru cultura de roșii în spații protejate – seră sau solar. Cultivatorii de tomate au reclamat Direcției Agricole că primăriile nu le pot elibera la acest moment fila din registrul agricol pentru suprafațele declarate în program.

    În urma întâlnirii pe care fermierii au avut-o cu conducerea Direcției Agricole Județene, autoritățile au identificat o soluție ce poate fi aplicată cu succes și la nivel național. „Am fost în bazinul legumicol din sudul judeţului. Aici au fost foarte multe dosare, doar la Izbiceni au fost o mie. Este important să nu mai vină fermierul la Direcţie, să mergem noi în localitate. Am discutat cu fermieri din Scărişoara, Rusăneşti, Cilieni, Tia Mare, Izbiceni, Gârcov, Vădăstriţa, unde au fost cele mai multe dosare pentru Programul Tomata. Le-am spus primarilor că avem nevoie de sprijinul lor, pentru ca fermierii să-şi întocmească dosarele. S-au schimbat formularele, nu au venit toate registrele, iar primăriile au primit câte cinci-zece registre. Nici tipografia nu face faţă la numărul mare de comenzi”, a spus Gabriela Andronie, directorul DAJ Olt, citată de Gazeta Nouă.

    Având în vedere situațiile de la nivelul primăriilor, în mod excepțional pentru acest an, fila din registrul agricol va putea fi depusă la dosar când se va face valorificarea, a informat șefa de la DAJ Olt. Astfel, fermierii nu au obligația să aibă fișa în momentul în care este solicitată subvenţia de 3.000 de euro.

    „Dacă forma finală a Programului Tomata va cuprinde şi fila din registrul agricol, atunci aceasta va fi singura care va lipsi, ca să nu stăm că unul o are, unul nu o are. Fermierul va putea să o aducă atunci când se face valorificarea. Este o prorogare. Primarii au ridicat problema de ce li se mai cere această filă din registru, atâta timp cât la APIA nu se mai cere. Dacă Programul rămâne cu forma de registru agricol, nu primim documentul de la niciun fermier. Le vom primi pe toate atunci când se face valorificarea”, a conchis Andronie.

    Dosarele de accesare a Programului de Minimis pentru Tomate vor putea fi depuse la direcțiile agricole județene după publicarea Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial. Practic, la acest moment nu se cunoaşte forma finală a programului din acest an și nici când va fi adoptat actul normativ care dă start programului Tomata 2020.

    Agrointeligenta – AGROINTEL.RO a mai adus la cunoștință celor interesați că, de la intrarea în vigoare a hotărârii de guvern cu condițiile programului Tomata 2020, fermierii vor avea la dispoziție o perioadă suficientă pentru a depune cererile la Direcțiile Agricole.
    Anul trecut, termenul-limită pentru depunerea cererilor a fost 20 martie. Conform informațiilor transmise de către Ministerul Agriculturii, anul acesta, cererile de înscriere în program se pot depune până pe 15 aprilie.

    Atenție! Din actualul proiect de hotărâre de guvern au dispărut prevederile legate de cererile pentru culturile din ciclul II, deci termenul-limită pentru depunerea cererilor este unic. Ajutorul de minimis se plătește pentru o suprafață cultivată cu roșii numai o singură dată pe an, în cuantum de cel mult 3.000 de lei, cu condiția valorificării, cu acte, a unei producții de minim 3 tone de roșii de pe suprafața minimă de 1.000 mp solar sau seră.


    Te-ar mai putea interesa

    Zootehnia fierbe! Ciobanii sunt cu un pas mai aproape de un protest național! AgroReclamații. Fermier cu debit de 250.000 de lei, penalități de un milion de lei: ”Și dacă vindem toate utilajele, tot nu acoperim suma” Prețul laptelui la poarta fermei. Cât primesc producătorii pe litru, înainte de Paști Ce fertilizant să folosim la transplantare răsaduri. Soluția vine de la Agrii Tratament corect pentru sămânța de floarea-soarelui și porumb

    Ultimele știri

    Studiu Agricola: Peste 84% dintre români consideră că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase Fermierii intră cu conturile goale în Sărbători. Plata ANT-urilor ”pusă pe pauză” de APIA Motorina ieftină pentru fermieri s-a blocat la Guvern, deși are impact zero asupra deficitului bugetar Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Vremea se strică înainte de Paște. Anunțul meteorologilor pentru următoarele zile!