• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • „Ferma Bunicii” a pus în funcțiune cel mai mare centru din țară pentru colectarea ouălor de prepeliță

    agrointeligenta.ro -

    Nu mai puțin de 50.000 de ouă de prepeliță pot fi recepționate și ambalate, într-un singur schimb, la noul centru de ambalare (denumit în limbaj curent, centru de colectare sau de achiziție) inaugurat la complexul agroindustrial „Ferma Bunicii” din Băbeni, județul Vâlcea.

    Centrul de ambalare pentru ouă de prepelițe de la „Ferma Bunicii” este autorizat sanitar-veterinar atât intern cât și pentru schimburi intracomunitare.

    În funcție de cerere, capacitatea poate fi dublată

    După ce sunt colectate de la producătorii din țară, ouăle sunt ambalate în caserole de 24 de bucăți.
    „Într-un singur schimb, se pot verifica calitativ și ambala aproape 50.000 de ouă. Capacitatea de ambalare poate fi dublată într-o singură zi, dacă se lucrează, de exemplu, în două schimburi. Totul în funcție de cum va funcționa piața”, a precizat Lucian Stancu (37 de ani), proprietarul grupului de firme „Ferma Bunicii”.

    prepelite si oua
    Achizițiile sunt efectuate de echipa de la „ Ferma Bunicii”. Personalul de la departamentul de calitate efectuează un audit la fiecare potențial furnizor „și numai dacă acesta respectă toate normele în vigoare vom finaliza un contract de achiziții”, a menționat Lucian Stancu.
    Prin intermediul centrului de colectare, se efectuează atât valorificarea ouălor din „Ferma Bunicii” cât și a ouălor recepționate de la furnizori ( ferme autorizate sanitar- veterinar), în baza cerințelor pentru selecția furnizorilor.

    „Ferma Bunicii” despre care Agrointel a relatat pe larg într-un reportaj realizat în luna aprilie, este în prezent cel mai mare complex agroindustrial de creștere a prepelițelor din țară și unde se realizează o producție anuală de un milion de ouă (10.000 de ouă pe zi). De asemenea, „Ferma Bunicii” are propriul abator autorizat pentru sacrificarea prepelițelor.

    „Examen” pentru Salmonella

    Conform normelor sanitar-veterinare în vigoare, calitatea ouălor achiziționate pentru ambalare și livrare este atent monitorizată. Fiecărui furnizor i se solicită, din partea centrului de ambalare, să facă, periodic, dovada respectării criteriilor de siguranață alimentară a ouălor ( analize de laborator pentru Salmonella- bacterie patogenă).

    prepelite-ouatoare

    Unitatea are propriile programe pentru controlul produselor recepționate, iar costurile analizelor sunt suportate de furnizor.
    Dacă criteriile de siguranță sanitar-veterinare nu vor fi corespunzatoare , furnizorul va fi exclus. De asemenea, mai sunt verificate și condițiile de depozitare a ouălor ( temperatura și umiditatea la fiecare furnizor), dar și producția zilnică .

    Creșterea consumului într-un segment de nișă

    Prețul de achiziție al ouălor se stabilește în funcție de zona în care se află ferma, producția zilnică și de modul de realizarea a livrării (transportul poate fi efectuat de furnizor sau de centrul de colectare).

    „Ouăle achiziționate și ambalate la centrul nostru vor fi comercializate pe piața națională, atât în sistem retail cât și în rețeaua Horeca (hoteluri, restaurante și catering), dar nu exludem nici piața intracomunitara (Uniunea Europeană). În acest moment, dezvoltăm o echipă de vânzări în toate zonele importante din țară, echipă care se va ocupa de listarea produselor noastre în piață, dar și de creșterea consumului pe acest segment care este încă un segment de nișă.

    -cu-oua-de-prepelita-colaj
    Persoanele interesate de o colaboarea cu noi trebuie să ne informeze în legătură cu zona și adresa în care se afla ferma, capacitatea zilnică de producție și autorizațiile pe care le dețin. După ce avem toate aceste date vor primi o confirmare cu data în care echipa noastră se va deplasa la ei pentru un audit și daca totul este în regulă, aceasta întâlnire se va finaliza cu semnarea unui contract. Prețul se va negocia la fața locului, în funcție de elementele menționate mai sus, de termenul de plata dar și de rezultatul auditului”, a declarat managerul complexului agroindustrial de la Băbeni .

    Adaos comercial mic și rulaj mare

    Reprezentanții de la „Ferma Bunicii” spun că deși ouăle de prepeliță sunt încă pe un segment de nișă, echipa centrului de achiziții va încerca să crească consumul prin prezentări și degustări realizate direct la locul de vânzare sau la diferite evenimente.

    Managerul societății susține că prin acest centru de colectare „se încercă scoaterea din circuit a intermediarilor care cumpăra ouă de la micii producători la prețuri mici și le revând pe piață la prețuri foarte mari, neaccesibile tuturor consumatorilor”.

    stancu
    „Am deschis acest centru deoarece sunt foarte multi producători mici care nu pot să-și comercializeze producția și nu ar putea face față unui contract, atât din punct de vedere al producției cât și al costurilor. Prin eliminarea intermediarilor vom reuși să reducem prețurile la raft ceea ce, cu siguranță, va duce la creșterea consumului .Vreau să se înțeleagă ca noi nu mergem pe un adaos comercial mare pentru a avea un profit imediat, ci mergem pe un adaos comercial mic pentru a avea un rulaj mare iar profitul va fi reinvestit”, a mai menționat Lucian Stancu.

    Verificare, cântărire, lotizare

    Pentru autorizarea centrului de ambalare de la Băbeni a fost necesar să se îndeplinească cerințele structurale de funcționare ale unității cât și elaborarea programelor bazate pe principiile HACCP ( adică identificarea riscurilor, analiza riscurilor, măsuri pentru diminuarea și eliminarea riscurilor , programe de control pentru ouă la Salmonella, programe sanitatie, control împotriva dăunatorilor, reguli de igiena și bună practică).

    În prezent, grupul de firme a achiziționat două mașini doatate cu refrigerare și imprimante pentru afișarea temperaturii pe parcursul transportului. A fost construit și un spațiu dotat cu cameră de frig și utilaje de inox (mese de lucru,aparatură pentru verificarea,cântărirea ouălor, lotizare) plus o hală pentru depozitare ambalajelor.

    ferma prepelite
    În perioada următoare „Ferma Bunicii” intenționează să realizeze o investiție de 300.000 euro pentru două sectii moderne , una pentru procesarea și ambalarea oualelor și cealaltă pentru procesarea și ambalarea cărnii de prepeliță.

    În momentul în care vom avem această investiție terminată putem ieși pe piață cu produse noi și aici ma refer la: ouă de prepeliță marinate și ambalate la borcan; ouă de prepeliță murate și ambalate la borcan; ouă de prepeliță fierte și curățate, gata de consum și ambalate în vid, destinate în special pentru industria Horeca ( deoarece în acest domeniu bucătarii pierd mult timp cu fierberea și curățarea lor); ouă de prepeliță afumate și ambalate la caserolă, dar și pastramă din carne de prepeliță (adică produse fierte și afumate), prepeliță crud-afumată și organe de prepeliță”, a mai precizat managerul societății.

    Capacitate de producție va fi mărită trei ori

    În martie 2014, la „Ferma Bunicii” de lângă Râmnicu –Vâlcea urmează să se construiască încă o hală pentru creșterea prepelițelor cu o capacitate de 100.000 păsări, investiție care se va ridica la 200.000 euro.

    pui-de-prepelita
    Ferma de prepeliţe sau „Ferma Buncii” cum este cunoscută comercial a fost înființată în 2012. Ferma are trei nivele de reproducţie, e dotată cu incubatoare profesionale automatizate. Are în dotare o secţie pentru prepeliţe ouătoare, o secţie pentru prepeliţe de carne, o secţie de reproducţie şi tineret, o secţie de incubare şi eclozare, o secţie de procesare ouă, abator şi laborator propriu, toate fiind dotate şi autorizate conform reglementărilor în vigoare. Anul acesta a fost inaugurat tot la această fermă unul dintre cele mai moderne abatoare care respectă toate normele europene de funcţionare în vigoare cu o capacitate de 24 de prepeliţe prelucrate la fiecare minut. Abatorul are nu mai puţin de 15 încăperi pentru abatorizare, dezinsecţie, secţie de eviscerare, fierbere, vestiare, duşuri etc.
    Ferma comercializează în prezent, carne de prepeliţă congelată şi refrigerată, ouă de prepeliţă pentru consum, pui de prepeliţă, dar şi prepeliţe ouătoare. Produsele se vând în toată ţara. Ferma Bunicii are contracte cu mari reţele de magazine precum Mega Image (care desface ouă de prepeliţe sub marca proprie) şi Lidl. De asemenea, sunt contractate livrări cu furnizori mai mici, în Bulgaria şi Polonia.

    Furajarea prepelițelor este naturală 100%, fără concentrate și fără hormoni de creştere, spun reprezentanții firmei. Prepeliţele se hrănesc cu grâu, porumb, şrot de floarea soarelui sau soia. Se asigură şi calciu vitaminizat doar natural, obţinut din piatră.

    Foto: Ferma Bunicii

    Citește și Oul de prepeliţă măreşte IQ-ul şi virilitatea consumatorilor, dar şi conturile lui Lucian Stancu, crescător care vinde un milion din primul an


    Te-ar mai putea interesa

    O fermă de 1.360 de hectare a fost scoasă la vânzare cu 20 de milioane de euro Ordin MADR: Terenurile care sunt scoase de la subvenția APIA Rabla pentru Tractoare 2024. Data la care începe înscrierea fermierilor în aplicația AFM

    Ultimele știri

    S-a înființat Consiliul European pentru Agricultură și Alimentație, cu rol de consiliere a Comisiei Prima tranșă din subvențiile-bonus achitate fermierilor. Sumele virate în conturi Cum se apropie Crăciunul, cum reapar focare de Pesta Porcină Africană!