• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Petiția micilor crescători de porci a fost retrasă! Primele acuzații, primele justificări!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Petiția prin care micii crescători de suine solicitau autorităților sanitar-veterinare să nu interzică reproducția, creșterea în aer liber sau  vânzarea porcilor din exploatații non-profesionale, a fost retrasă! Pe pagina Asociației Crescătorilor de Suine Mangalița și Bazna a fost postat un comunicat prin care organizația se delimitează de demersul fermierului Flavius Bisca, inițiatorul petiției, anunțând că acesta va fi sancționat pentru acțiunea sa. Ulterior, pe pagina de Facebook Agrointeligența.ro, un alt crescător a acuzat că se fac presiuni și cere demisia conducerii asociației pe motiv de servilism față de ANSVSA.

    Deși petiția inițiată de fermierul Flavius Bisca nu implica în niciun fel Asociația Crescătorilor de Suine din Rase Autohtone Mangalița și Bazna, organizația a transmis următorul comunicat : ”Referitor la articolul apărut în data de 04.03.2020 pe pagina Agrointel privind petiția inițiată de domnul Bisca Flavius aducem următoarele precizări. Crescătorul de suine Mangalița a actionat necugetat sub influența informației primite din presă. Sistemul în aer liber nu există în nicio fermă de creștere a suinelor Mangalița sau Bazna. Sistemul semideschis este aplicat cu succes în toate fermele și pe această cale mulțumim autorităților în special Conducerii ANSVSA pentru legiferarea acestui sistem în România. Asociația a adus la cunoștința membrilor modificările legislative încă din data de de 29.02.2020, modificări comunicate și pe pagina oficială a asociației în data de 02.03.2020. Domnul Bisca nu a cerut acordul conducerii asociației înainte de a acționa în acest fel, drept urmare va fi sancționat”.

    Ulterior comunicatului Asociației, petiția a fost retrasă de pe site-ul petitieonline.com chiar de către inițiatorul său. A venit apoi un comentariu din partea unui alt crescător de suine care, pe pagina Agrointeligența.ro, aduce acuzații grave la adresa conducerii Asociației Crescătorilor de Suine din Rase Autohtone Mangalița și Bazna: ”Conducerea Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna a postat pe pagina asociației amenințări la adresa lui Flavius Bisca pentru că a postat această petiție pe pagina Agrointeligența fără a avea aprobarea conducerii asociației, urmând să ia masuri împotriva acestuia și să-l sancționeze! Dacă spuneți că petiția a fost retrasă este evident faptul că asupra lui Flavius Basca au fost făcute și alte presiuni!!! Am solicitat de mai multe ori prin postările mele demisia conducerii asociației care dă dovada de servilism în fața ministerului și ANSVSA care-i invită la consultări ca simpli figuranți!!! Ar fi interesant ca membrii asociației să solicite un control cu privire la modul cum sunt cheltuite fondurile asociației care, așa dupa cum spun unii membri, s-ar lăsa cu probleme! Nu este greu de observat că trebuie distrus tot ce mai mișcă prin țara noastră!!!”, a scris fermierul Marian Harap.

    Vă reamintim că vineri, 28 februarie, ANSVSA a publicat un proiect de ordin pentru instituirea unor norme stricte în sectorul de creștere a animalelor, mai ales a suinelor, inclusiv interzicerea reproducției porcilor în exploatații nonprofesionale, interzicererea creșterii porcilor în aer liber sau comercializarea suinelor crescute în regim tradițional, de către țărani.

    Te-ar mai putea interesa

    Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea

    Ultimele știri

    Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe Blocaj pe piața lucrătorilor străini. Fermieri: Nu se mai pot aduce lucrători din țări precum Nepal!