• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APPR: Problemele cu care se confruntă fermierii și soluții propuse în contextul pandemiei de COVID-19

    Angelica Lefter -

    În această perioadă fermierii lucrează în conformitate cu restricțiile oficiale și se pregătesc pentru a face față situațiilor care apar în comunitatea din care fac parte. Ca întotdeauna, comunicarea dintre industrie și autorități va fi esențială. Cu toții ne bazăm pe o comunicare timpurie și frecventă pentru a depăși provocările pe măsură ce apar, arată Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), se arată într-un comunicat remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    În comunicat se arată că starea de urgență aduce și mai multă incertitudine, cu atât mai mult cu cât s-a observat cum au reacționat consumatorii la situația în evoluție a coronavirusului și cât de important este accesul la alimente pentru un sentiment de siguranță și bunăstare:

    ”Este mai important ca niciodată să asigurăm consumatorii din Romania că autoritățile și industria vor lua toate măsurile necesare pentru un acces continuu la produse sigure și sănătoase. Toate măsurile de urgență trebuie gandite în scopul de a se evita deplasarea suplimentara a fermierilor, pentru ca aceștia să fie concentrați pe lucrările agricole, să rămână in ferme și pe parcelele pe care lucrează.  În acest context fermierii au nevoie de un cadru legal și măsuri specifice, adaptate sectorului, care să-i protejeze pe aceștia și familiile lor, dar care să susțină și activitatea fermei pentru a continua să producem produse agricole de prima utilitate”.

    APPR face un apel urgent pentru asigurarea cu celeritate a furnizării de dezinfectant, biocide și materiale de protecție pentru pesronalul operatorilor economici din activitatea de producție vegetală, (NB: la o utilizare corectă, conform recomandărilor specifice, se estimează că se va consuma câte un set/angajat pentru fiecare interval de 3-4 ore, în concluzie costul poate fi semnificativ pentru orice operator economic). Costurile aferente dotării persoanlului cu mijloace de protecție adecvate să fie decontate de către autorități, printr-o procedură rapidă, pe baza documentelor jaustificative.

    ”APPR cere autorităților să precizeze public ca până la soluționarea aprovizionării cu stocuri suficiente de materiale de protecție, agenții economici nu au obligația legală de a asigura aceste materiale. În momentul de față, spre exemplu, nu putem achiziționa măști de protecție (nici chirurgicale, nici N95/FFP2 sau N99/FFP3), acestea nu sunt disponibile pe stocul niciunui furnizor și nici nu se știe când vor deveni disponibile!”

    APPR reliefează problemele urgente identificate în sectorul vegetal și oferă câteva propuneri de măsuri și soluții:

    1. Lipsa unui cadru oficial de informare a fermierilor pentru situația actuală

    2. Situație specială privind declarațiile APIA

    Utilizarea intensivă a comunicării inteligente: online și telefonic.
    Sistarea depunerii declarațiilor APIA va duce la o tensiune crescută în rândul fermierilor și al actorilor din lanțul agroalimentar. Un alt aspect este reprezentat de garanțiile de creditare a activităților agricole bazate pe valoarea subvențiilor estimate.

    Propuneri:
    – declarații telefonice cu valabilitate temporară, pe proprie răspundere și corelate cu declarația anului anterior modalitate disponibilă în mod expres pentru persoanele fizice
    – declarații pe proprie răspundere însoțite de adeverințe electronice primite de la primării și transmise către APIA, pentru persoanele juridice .

    3. Situație urgentă privind asigurarea livrării input-urilor pentru campania de primăvară

    A. Tratamentul semințelor cu insecticide autorizate în situații de urgență
    B. Furnizarea și transportul input-urilor, în special a celor care vin din zone afectate de COVID-19
    C. Asigurări agricole subvenționate direct

    Aprovizionarea cu input-uri și utilizarea acestora în sectorul vegetal

    – Există întârzieri ale furnizării de inputuri pentru fermieri, în special pentru zonele în care se utilizează tratamentul cu substanțe din familia neonicotinoidelor. O propunere intermediară este de a găsi soluții în fermă pentru tratamentul semințelor.
    – Lipsa protecției pentru semințele de floarea soarelui – este importantă analiza oportunității ca autorizarea de urgență să
    fie extinsă și pentru această cultură strategică.
    – Asigurarea unor facilități directe în cazul în care anumite input-uri nu ajung în ferme și anumite lucrări nu pot fi efectuate în timp optim (epoca de aplicare poate fi crucială în anumite faze ale ciclului de vegetație)
    – Producere de samânță, sector important (România, locul 2 la nivel european)
    – Munca cu zilieri presupune o mișcare mare de oameni și o adunare de oameni – este necesară o schimbare temporară a criteriilor pentru certificare semințe, (poate fi realizat castrat mecanic pentru porumb fără să apelăm la zilieri, dar eliminarea plantelor atipice nu pote fi facută decât manual)

    4. Amânare cartări agrochimice efectuate de catre OSPA Județene

    – În vederea realizarii planului de cultură cu utilizarea îngrășămintelor în funcție de necesarul parcelei sunt prevazute cartări agochimice realizate de catre OSPA județene. Acest proces este momentan blocat.

    5. Situații angajați/ferme contaminate și suportul financiar pentru situații de forță majoră

    – Sprijinul financiar

    Măsuri de ajutor pentru fermele în carantină:

    – Inventarierea și localizarea acestora; pachet măsuri speciale de sprijin.
    – Introducerea tuturor Codurilor CAEN din Agricultură și domeniile conexe pentru a fi introduse în propunerea de modificare a legii L227/2015 privind Codul Fiscal, privind amânarea termenului de plată a impozitului pe profit aferent anului 2019 și trimestrului I al anului 2020
    – Asigurarea capitalului de lucru pentru ferme înseamnă siguranța alimentară națională și este important pentru România să apere sectorul agricol – acordare facilitați de creditare pentru capitalul de lucru prin diverse măsuri economice: Subvenționare dobândă, Fonduri de garantare cu costuri subvenționate, oricare alte măsuri care pot determina creșterea încrederii băncilor în a continua să investească în agricultură.

    6. Restanțe, acordare subvenții și subvenția pentru motorină

    Plata în regim de urgență a diferitelor tipuri de subvenții neplatite încă pentru anul 2019.
    Plata integrală în regim de urgență Trimestrul 4 – 2019/ accelerare plată trimestrul – 2020.

    – Autorizarea agentului APIA dedicat fermei respective să primească în regim de urgență aceste dosare (posibiliatea realizării unor spații externe APIA pentru recepțioanare documente sau depunere integrală online)
    – Fermierii sunt somați de furnizaori și diferiți creditori pentru a plăti în regim de urgență.
    – Continuarea lucrărilor agricole și finanțarea campaniei de primăvară este condiționată și de aceste venituri estimate de către fermieri.
    – Băncile comerciale au anunțat deja limitarea finanțărilor pentru investiții, chiar și pentru proiecte de creditare declarate eligibile.

    7. Neîncadrarea activității agricole profesioniste ca fiind una de importanță majoră

    – Propunerea realizării unei legitimații pentru fermierii persoane juridice, membrii în organizații profesionale agricole
    – Legitimare avizată eventual de catre MADR și eliberată de către o organizație profesională agricolă.
    – Există deja fermieri care au facut legitimații în regim de urgență cu numele societății și logo organizații profesionale din care fac parte pentru a asigura accesul în perimetrul fermei doar pentru agajați dar și pentru a le facilita deplasarea în și dinspre ferma în cazul unor restricții majore de circulație în perioada următoare.
    – Extinderea în mod automat pentru 6 luni a tuturor
    – autorizațiilor necesare pentru funcționare fermelor. Să nu fie necesară deplasarea în perioda aceasta pentru reînnoirea
    lor: autorizație mediu, autorizație fitosanitară, autorizație depozitare, autorizație de construcție, etc.
    – Realizarea producției agricole și asigurarea locurilor de muncă – obiectiv strategic național!!!

    8. Pesta porcină – principalul vector de propagare este reprezentat de porcii mistreți

    Măsura importantă asociată stării de urgență: obligatorie eliminarea vectorilor de propagare – animale sălbatice, în special porcii mistreți, agricultura locală poate săs suțină cu produse de bază consumul local, iar prin închiderea fermelor de porci nu mai este posibil

    – România importă peste 80% din carnea de porc din cauza închiderii fermelor, iar pesta porcină a afectat atât fermierul cât și consumatorul final
    – Piața de desfacere este asigurată astfel și pentru sectorul vegetal, dar se asigură și securitatea alimentară, tinând cont de specificul consumului alimentar național.

    9. TVA taxare inversă – control aferent dacă se depășește suma de 45.000 de lei/lună apare impoziabilitatea efectuării controlului în condițiile actuale – rambursare TVA întârziată

    Creșterea plafonului de control pentru codurile CAEN din grupa ”A”, subgrupa ”01”, capitolele 011 – 017 de la 45.0000 lei/lună și TVA rambursat în regim de urgență – până la 30 de zile

    – În lunile Februarie – Aprilie fermierii achiziionează cea mai importantă cantitate de input-uri, materiale agricole și combustibili, astfel că acumulează TVA de recuperat, dar normale actuale prevpăd ca depășirea pragului de 45.000 lei/TVA solicitat la rambursare impune automat control ANAF (conform cu programul ANAF de selecție automate a cererilor de rambursare TVA), dar în condițiile în care aceste controale nu se pot face, luarea unor astfel de măsuri se impun deoarece chiar și înainte de COVID-19 controalele se făceau după 60-90 de zile de la depunerea D300, iar rambursarea după alte 60-90 de zile.
    – În acest timp fermierii nu așteaptă să primească TVA-ul aprobat la rambursare, majoritatea fac compensări cu datorii către ANAF (impozit profit / salarii) sau cesiune de creanțe către furnizorii care au datorii către ANAF și în special cu furnizorii de combustibili care solicită plata pe loc sau în termen de 30 de zile de la livrare.

    10. Aprovizionarea cu piese de schimb utilaje agricole – magazine de specialitate și reprezentanțelor de mașini și utilaje agricole (Parcul de utilaje al României este produs în afara țării)

    1. În condițiile în care tot mai multe state din Vestul Europei decid închiderea granițelor se impune includerea în coridoarele de transport și a transporturilor cu piese de schimb și materiale destinate magazinelor specializate și reprezentanțelor de mașini și utilaje agricole – deja aprovizionarea cu piese începe să fie mai greoaie
    2. Excluderea magazinelor specializate și a reprezentanțelor de mașini și utilaje agricole din lista unităților care urmează să fie închise ca urmare a impunerii stării de urgență (deja s-a decis închiderea barurilor și restaurantelor, dar este posibil să se decidă extinderea și către alte domenii).

    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului