• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cultura porumbului, provocările momentului!

    agrointeligenta.ro -

    Această primăvară este plină de provocări pentru bunul mers al lucrărilor agricole, atât în ceea ce privește amplitudinile foarte mari de temperatură (diferența zi-noapte, dar și variațiile de la o zi la cealaltă), cât și lipsa precipitațiilor care au creat o foarte slabă aprovizionare cu apă a solului. În foarte multe zone cu mare potențial agricol din sudul, sud-estul țării, precum și din vestul României, capacitatea pentru apă a solului este foarte apropiată de punctul de ofilire.

    Practic, dacă în următoarele două săptămâni nu vor apărea precipitații consistente, culturile de toamnă, atât rapița, cât și cerealele, vor fi compromise, iar înființarea culturilor de primăvară va fi foarte dificil de realizat.

    În aceste condiții, lucrările minime de conservare a apei În sol, precum și reducerea la minimum a numărului de treceri cu utilaje pentru pregătirea patului germinativ, sunt măsuri obligatorii pe care fermierii trebuie să le aibă în vedere.

    Astefel că, acolo unde terenul a fost deja arat, ar fi fost de preferat ca patul germinativ să fie pregătit încă din toamnă, iar dacă acest lucru nu a fost realizabil, lucrările să fie efectuate cât mai timpuriu.

    Din aceste motive, recomandăm fermierilor să renunțe la aceste lucrări “agresive” ale solului, deoarece principalul factor de limitare al producțiilor este lipsa precipitațiilor, iar prin lucrările agronomice executate trebuie luate toate acele măsuri care să permită conservarea apei în sol.

    În aceste condiții, una dintre soluțiile la care trebuie să ne gândim din ce în ce mai mult, este tehnologia de cultură în sistem de “covor vegetal”, care permite protejarea solului, neexpunerea acestuia la intemperii  – vânt, radiație solară, eroziune datorată precipitațiilor, etc. și care ajută la reținerea apei în sol. După niște studii făcute de colegii din USA, tehnologia de lucrare în covor vegetal poate aduce în sol până la 250 mm de apă anual.

    De asemenea, trebuie acordată o atenție sporită în ceea ce privește folosirea erbicidelor cu acțiune prin sol (preemergente). Lipsa umidității din sol va face ca aceste erbicide să nu funcționeze. De aceea, în sprijinul dvs., compania Corteva vă oferă cele mai bune soluții de combatere a buruienilor la cultura de porumb în post-emergență.  Dintre acestea de departe Principal® Plus este erbicidul “total” pentru cultura de porumb, căruia nu îi scapă nicio buruiana, fie ea mono sau dicotilă, perena sau anuală.

    Suntem compania care recomandă semănatul timpuriu și avem în portofoliu hibrizi adaptați acestor tehnologii. Însă semănatul timpuriu trebuie să aibă loc la începutul perioadei optime de semănat. Adică în momentul în care se ating în sol, la adâncimea de semănat, la ora 7 dimineața, minim 6 °C, timp de cel puțin 4 zile consecutiv, iar temperaturile prognozate sunt în creștere. Nu recomandăm semănatul atunci când prognoza meteo arată că vor urma temperaturi sub 0°C noaptea sau atunci când sunt prognozate ninsori. Porumbul nu poate fi semănat în orice condiții.

    În acest moment, compania Corteva Agriscience are cel mai puternic portofoliu la cultura porumbului în ceea ce privește capacitatea hibrizilor de adaptare și toleranță la seceta, și apă. Practic, grupa hibrizilor Optimum® AQUAmax® a fost special creată pentru astfel de condiții. Această gamă cuprinde hibrizi “defensivi” care își pot adapta procesele fiziologice la schimbările climatice și factorii de stres cum ar fi reducerea intensității fotosintezei la temperaturi ridicate, închiderea stomatelor, randament foarte bun de folosire a apei și a elementelor nutritive etc. În același timp, acești hibrizi dezvoltă cel mai bun sistem radicular.

    Astfel că, alături de cei mai bine vânduți hibrizi din România – P9903 sau P9911, compania Corteva completează gama cu o nouă generație de hibrizi Optimum® AQUAmax®  –  P9415, P9889 sau P0217, a căror productivitate depășește media vechii generații de hibrizi cu cel puțin 10%.

    Mihai Valentin
    Category Marketing Manager Porumb & Soia, Corteva Agriscience RO&MD


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții Ordin MADR: Terenurile care sunt scoase de la subvenția APIA

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!