• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • De ce nu se face spital de campanie la ROMEXPO? Moldexpo, amenajat cu 700 de paturi pentru pacienții cu COVID-19!

    agrointeligenta.ro -

    La nivel european, o parte din spațiile expoziționale unde se organizează anual cele mai mari târguri agricole au fost transformate în spitale de campanie. Ultimul exemplu vinde chiar de la Chișinău, acolo unde Moldexpo este în curs de amenajare pentru a primi 700 de pacienți infectați cu noul coronavirus. În România, facilitățile oferite de Romexpo București, unde se organizează anual Târgul INDAGRA, sunt ignorate la acest moment!

    ROMEXPO este pustiu în această perioadă

    La București, ROMEXPO nu servește momentan la nimic. Toate evenimentele au fost suspendate pentru perioada următoare și sunt puține șanse ca până la finele anului, în spațiile uriașe, dotate cu sisteme de căldură, aer condiționat și băi funcționale, să mai aibă loc vreun târg de amploare. Chiar și așa, la nivel oficial nu există niciun scenariu/plan ca aici să fie tratați pacienții cu COVID-19, în ciuda faptului că toate condițiile sunt asigurate, accesul se face ușor la toate pavilioanele, iar compartimentarea în saloane de campanie s-ar face în numai câteva zile folosindu-se panourile utilizate pentru standurile expoziționale. În plus, ROMEXPO este un spațiu securizat, monitorizat video, bine delimitat, cu căi de acces clare și care este poziționat într-o zonă nerezidențială, dar în drumul dintre aeroport și centrul orașului. În plus, ROMEXPO este ușor de conectat cu spitalele de infecțioase și de urgență din Capitală pentru situații speciale – suplimentare de cadre medicale, aprovizionare cu echipamente, transferul pacienților.

    La nivel european, o parte din marile spații expoziționale au fost transformate deja în spitale întrucât oferă spațiul și dotările necesare acolo unde nu există spitale mari. Amenajarea a făcut posibilă preluarea unor pacienți care nu au nevoie de îngrijiri de Terapie Intensivă, dar care nu pot fi tratați nici la domiciliu. Iată câteva astfel de exemple:

    Spania. Pavilioanele expoziționale Ifema, din Madrid, au fost transformate în spitale provizorii cu o capacitate de 5.500 de paturi (din care 500 pentru terapie intensivă) pentru bolnavii de coronavirus. Într-o primă fază a fost terminată amenajarea a două pavilioane totalizând 1.396 de paturi (din care 96 pentru terapie intensivă)

    Serbia. Armata amenajează un spital temporar cu 3.000 de paturi pentru bolnavii cu coronavirus în complexul expozițional din Belgrad.

    Republica Moldova. La Moldexpo, în Chișinău, este în curs de amenajare un spital de campanie care va fi dotat cu 700 de paturi. Această unitate medicală temporară va fi una de triere, unde vor fi internate doar persoanele suspecte de infecție cu noul coronavirus.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului