• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Caz șocant pe pășune! 150 de oi și mieluți au murit după ce au băut apă otrăvită dintr-un jgheab!

    agrointeligenta.ro -

    Act de o cruzime rar întâlnită! 150 de oi adulte și mieluți au fost otrăvite pe o pășune. Animalele ar fi băut apă dintr-un jgheab în care, se pare, cineva ar fi pus otravă, după cum anunță pe Facebook asistentul veterinar Dorel Vlad din Caransebeș.

    Cruzimea s-a petrecut în localitatea Zorile, un sat în comuna Copăcele din județul Caraș-Severin. ”Cineva fără suflet a pus otravă în jgheabul unde s-au adăpat oile la Zorile. Priviți rezultatul. În jur de 150 capete oi adulte și miei au murit. Cel care a făcut asta oare se poate numi om? Dar dacă de acolo ar fi băut oameni sau copii? În 36 ani de când profesez nu am întâlnit așa ceva!”, a scris Dorel Vlad, asistentul veterinar care a postat și imaginile cumplite cu oile găsite moarte pe pășune.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO a luat legătura cu Dorel Vlad și a aflat că otrăvirea animalelor a avut loc astăzi, iar cine a pus-o la cale știa exact ce face. ”Animalele aveau semne clare de otrăvire. La autopsie am găsit plămânii inundați de sânge, inima afectată. A fost o otravă puternică, cine a pus-o știa ce face, toate animalele care au apucat să bea au fost afectate, iar moartea a survenit rapid”, ne-a relatat asistentul veterinar.

    La fața locului a fost chemată din poliția, însă fiind o zonă izolată, la circa 2 km de drum, nu există martori care să fi putut observa ceva suspect în zonă: ”Nu am mai pomenit așa ceva. A mai fost mai demult o tentativă de otrăvire la o vacă, cu azot și porumb, dar fermierul a observat și a ținut animalul să nu mănânce. Acum a fost cu totul altceva, ceva bine planificat, cu o substanță puternică, pusă direct în apa animalelor. Putea să bea și om apă de acolo, un copil, Doamne-ferește!”


    Te-ar mai putea interesa

    Tic-tac, tic-tac cu avansul APIA. Termen urgent pentru plata primei tranșe din subvenții Primul îngheț la culturile din câmp. Alexander Degianski, fermier: O iarnă blândă, coșmarul unui agronom Tractoarele New Holland pe care fermierii le pot cumpăra prin Programul Rabla pentru Tractoare

    Ultimele știri

    Avans APIA 2024 – ultima oră! Prag depășit pentru plățile către fermieri! ANSVSA – 20 de ani de activitate. Adrian Pintea, MADR: Autoritatea și-a câștigat încrederea nu doar pe plan național, ci și pe scena europeană Auchan și Cora – amenzi uriașe de la Consiliul Concurenței! Judecătorii le-au respins contestațiile!