• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tic-tac, tic-tac cu avansul APIA. Termen urgent pentru plata primei tranșe din subvenții

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Avansul din subvenții pentru acest an mai poate fi autorizat la plată de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) numai până la finalul acestei luni. Ultima zi lucrătoare este 29 noiembrie, adică la o distanță de mai puțin de două săptămâni începând de astăzi. Din 2 decembrie, agenția va demara plata integrală, adică va putea achita cea de-a doua tranșă din subvențiile agricole aferente acestui an.

    APIA a intrat de ieri, luni – 18 noiembrie, în ultimele două săptămâni în care mai poate autoriza la plată subvențiile în avans, campania urmând să se încheie vineri, 29 noiembrie (data de 30 noiembrie, ultima zi din campanie, este liberă). Conform unui comunicat al agenției transmis la începutul campaniei de avans, APIA și-a propus să efectueze plăți în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru un număr de peste 700.000 de fermieri eligibili. În această etapă a plăților, se achită un procent de 70% din plățile directe bugetate din FEGA și 85% din plățile compensatorii cu alocări din FEADR.

    Citiți și: Avans APIA și pentru fermele mai mari. Numărul fermierilor intrați pe lista de plăți, până astăzi

    Câți fermieri mai are de autorizat la plată APIA

    Agenția de plăți a demarat plata subvențiilor în avans la 16 octombrie iar conform celor mai recente date comunicate, până la 14 noiembrie, a autorizat la plată un număr de 643.213 fermieri, cu o sumă totală de 974.945.998 euro (4.850.690.589 lei). În comunicatul remis, APIA nu a mai precizat ce sumă a ajuns efectiv în conturi având în vedere că autorizarea la plată nu însemnă și că fermierii au primit banii în conturi.

    În următoarele două săptămâni agenția de plăți ar mai avea de autorizat, din cei circa 700.000 de fermieri eligibili pentru avans un număr de peste 56.000 de beneficiari de subvenții. Rapordându-ne la cifrele comunicate oficial de APIA la finalul campaniei de primire cereri, din 12 iunie, în acest an au fost depuse 730.395 cereri de plată. Voi fi și fermieri care nu vor încasa deloc avans, fiind vorba aici în special de crescătorii de animale care nu au sprijin cuplat, ci beneficiază doar de Ajutoare Naționale Tranzitorii, scheme ce se achită din bugetul de stat pe anul viitor, adică după 1 ianuarie.  De asemenea, vor ”rata” avansul exploatațiile care au fost la control și a căror situație nu este închisă până la data limită de 29 noiembrie, acești fermieri urmând să intre direct la plata integrală.

    De precizat că APIA nu a informat în comunicatele remise pe durata campaniei de avans care este numărul de hectare care au intrat la plată din cele 9.962.885 milioane câte au fost solicitate la plată în campania 2024.

    Citiți și: Fermier cu 300 de vaci, fără niciun euro în cont din avansul APIA: Nimeni nu îmi poate da o explicație!

    Așa cum am precizat, APIA a anunțat pe 14 noiembrie că până la aceeași dată a autorizat la plată suma de 974.945.998 euro fără să precizeze cât din această sumă a și ajuns în conturile fermierilor. Dacă de raportăm la cele 1,2 miliarde de euro anunțate de APIA la începutul campaniei și suma autorizată la plată, de 974.945.998 euro, rezultă că agenția ar mai avea de plătit în următoarele două săptămâni subvenții de 225.054.002 euro.

    Reamintim că pentru campania de avans APIA a autorizat la plată subvenții în procent de 70% pentru plățile directe și 85% pentru măsurile compensatorii urmând ca de la 2 decembrie fermierii să primească diferența de 30% pentru plățile directe și 15% pentru măsurile compensatorii.

    Te-ar mai putea interesa

    Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură? Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți

    Ultimele știri

    Fermierul Vasile Balcan: ”Transporturile noastre de cereale către Portul Constanța au întârzieri de 40-50 zile” Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Rapița românească are concurență la Constanța după ce Ucraina a venit cu o ofertă similară de preț Florin Stănică, președintele ASAS, distins cu premiul internațional ”ICA Excellence Award 2026” la categoria ”Excelență în Networking”