• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bruxelles: Se pot aloca banii rămaşi din PNDR pentru acțiuni relevante pe timpul crizei

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Noi măsuri care vin în sprijinul fermierilor, anunțate de Comisia Europeană! Europarlamentarul român Daniel Buda anunță că pe timpul crizei generate de pandemia de coronavirus, fermierii europeni vor beneficia de împrumuturi mai mari de la instituțiile bancare, cât și de ajutoare de stat sporite, precum și de o prelungire a termenului de depunere a cererilor unice de plată.

    ”Instituțiile europene pun la dispoziția fermierilor un nou set de măsuri pentru a sprijini sectorul agroalimentar în această criză fără precedent! În cadrul reuniunii grupului de lucru a Comisiilor de Agricultură și Dezvoltare Rurală, Dezvoltare Regională, Bugete, Transporturi din Parlamentul European, am analizat noul set de măsuri anunțat de Comisia Europeană pentru fermieri, ca răspuns la criza generată de pandemia COVID-19.

    Inițiativa de investiții de răspuns Coronavirus plus (CRII+) introduce o flexibilitate și o simplificare excepțională în utilizarea fondurilor europene de investiții structurale (ESIF), inclusiv fondul agricol european pentru dezvoltare rurală (FEADR). În ceea ce privește FEADR, CRII + va sprijini fermierii, zonele rurale și țările UE prin creșterea flexibilității în utilizarea acestor fonduri, astfel:

    Pe lângă măsurile direct legate de FEADR în cadrul CRII +, Comisia propune flexibilitate și simplificare suplimentară a altor instrumente de politică agricolă comună (PAC):

     

    Te-ar mai putea interesa

    Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra”

    Ultimele știri

    Șeful ANSVSA a recepționat primele doze de vaccin pentru oi și capre: ”Va ajunge în județele critice” Virusul Shamonda a trecut de la bovine la oameni și s-a înregistrat oficial primul deces Fermierii din R. Moldova cer prelungirea licențierii pentru cerealele din Ucraina: ”Ne așteaptă catastrofa” UNCST-BOVICOOP – un nou Consiliu de Conducere. Fermierul Fănică Lefter a fost ales președinte ANSVSA a anunțat că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns în România