• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Banii APIA pentru apicultori în 2020: decizie privind CONTROALELE în teren pentru subvențiile stuparilor!

    agrointeligenta.ro -

    Mai puțini apicultori la control în 2020 pentru banii APIA derulați prin Programul Național Apicol (PNA). Comisia Europeană a făcut publice mai multe modificări privind desfășurarea Campaniei de plăți și controale 2020, schimbări ce au fost luate pe fondul crizei cauzate de COVID-19 care impune distanțarea sociale și între funcționari și fermieri/apicultori/crescători de animale!

    Potrivit Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/532 al Comisiei din 16 aprilie 2020 de derogare, pentru anul 2020, de la Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014, (UE) nr. 180/2014, (UE) nr. 181/2014, (UE) 2017/892, (UE) 2016/1150, (UE) 2018/274, (UE) 2017/39, (UE) 2015/1368 și (UE) 2016/1240 în ceea ce privește anumite controale administrative și la fața locului aplicabile în cadrul politicii agricole comune, în ceea ce privește ajutoarele din sectorul apicol, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1368 al Comisiei (14) conține norme privind monitorizarea și controalele referitoare la punerea corectă în aplicare a măsurilor incluse în programele apicole naționale, la cuantumul cheltuielilor suportate efectiv și la corectitudinea numărului de stupi declarat de apicultori.

    ”În conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din regulamentul menționat, statele membre se asigură că cel puțin 5% din solicitanții de ajutor din cadrul programelor apicole sunt supuși controalelor la fața locului. Măsurile luate pentru combaterea pandemiei de COVID-19 ar putea îngreuna efectuarea numărului de controale la fața locului necesar pentru atingerea pragului respectiv. Prin urmare, este necesar să se prevadă o flexibilitate care să le permită statelor membre să aplice o derogare de la cerința respectivă. Totuși, derogarea respectivă nu trebuie să ducă la o creștere a riscului de efectuare a unor plăți necuvenite. Așadar, o eventuală reducere a numărului controalelor la fața locului trebuie compensată pe cât posibil prin controale alternative”, se arată în decizia Comisiei Europene.

    Prin derogare, în cursul anului apicol 2020, statele membre pot decide să devieze de la pragul de 5% referitor la controalele la fața locului asupra solicitanților de ajutor din cadrul programelor apicole, cu condiția să înlocuiască controalele la fața locului planificate cu controale alternative, solicitând fotografii, purtând conversații video sau prin orice altă modalitate pe care se poate baza verificarea punerii corecte în aplicare a măsurilor incluse în programul apicol.

    Reamintim că beneficiarii PNA sunt apicultori, persoane fizice sau persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016.

    Condiţii de eligibilitate:
    1. apicultorul trebuie să dețină competențe în domeniul apiculturii;
    2. apicultorul trebuie să dețină stupii identificaţi de ANZ, conform Ordinului 251/2017 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupilor și stupinelor ;
    3. apicultorii care dețin peste 75 familii de albine și care solicită sprijin pentru oricare dintre măsurile B, C, și D ale Programului trebuie să efectueze cel puțin un set de bază de analize fizicochimice ale mierii;
    4. exploatațiile apicole să fie înregistrate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;
    5. analizele fizico-chimice ale mierii trebuie să fie efectuate la un laborator autorizat sanitarveterinar;
    6. analizele pentru reziduuri vor fi efectuate la un laborator autorizat sanitar-veterinar, care deține acreditare pentru metoda de determinare a reziduurilor,și vor fi decontate doar pentru apicultorii care dețin peste 150 familii de albine.

    Comisia Europeană participă la finanţarea acţiunilor din Program cu 50% din cheltuielile efectuate de România pentru fiecare acţiune accesată, excluzând TVA. Exerciţiile financiare ale Programului se stabilesc de la data de 16 octombrie a fiecărui an până la data de 15 octombrie a anului următor, iar acţiunile cuprinse în acesta se aplică anual de către solicitanți în cursul anului apicol.

    Pentru anul 2020 valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru Programul naţional apicol este de 50.210.000 lei.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd subvenția APIA de 42,47euro pe hectar Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie Ordin MADR: Terenurile care sunt scoase de la subvenția APIA

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!