Se trece la STAREA DE ALERTĂ! Măsurile ce vor fi luate după 15 mai au fost trimise la Parlament!
agrointeligenta.ro -Guvernul a aprobat în ședința de ieri, luni – 11 mai un proiect de lege care conține măsurile care ar urma să intre în vigoare după 15 mai. Autoritățile vor ca România să intre în stare de alertă după 15 mai iar această măsură va înlocui starea de urgență în care țara noatră s-a aflat de două luni. Proiectul trebuie să fie însă aprobat și în Parlament, unde poate suferi modificări. Mai mult, Avocatul Poporului a constestat deja starea de alertă la Curtea Constituțională, care ar urma să ia joi o decizie pe această sesizare.
Potrivit documentului Proiect-lege-starea-de-alerta-sedinta-final, pe durata stării de alertă se poate suspenda activitatea de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât și la terasele din exteriorul acestora. Este permisă organizarea activităților de preparare a hranei cât și de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in” și „room-service”, livrare la client, take-away.
Art.4 – (1) Pe durata stării de alertă se poate suspenda activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici.
(2) Prin excepție de la alin.(1) sunt permise următoarele activități comerciale:
a) vânzarea produselor electronice și electrocasnice, doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliul/sediul cumpărătorului;
b) activitatea desfășurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului;
c) activitatea desfășurată de către magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curățătorii de haine și centrele de îngrijire personală, precum și vânzarea produselor și serviciilor de optică medicală.
(3) Personalul care desfășoară activitățile prevăzute la alin.(2) are obligația de a purta în permanență mască ce va fi schimbată la un interval de cel mult 4 ore, iar operatorul economic va asigura măști pentru aceștia, precum și soluții de dezinfecție a mâinilor în zona de acces în incintă.
Măsuri în domeniul insolvenței
Art.41 – (1) Debitorul aflat în stare de insolvență la data intrării în vigoare a prezentei legi, sau care ajunge în stare de insolvență va putea, pe durata stării de alertă, să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus prevederilor Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, fără a avea însă obligația de a introduce această cerere. La cererea adresată tribunalului va fi atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței.
(2) Dispozițiile art. 66 alin. (1) din Legea nr.85/2014, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile până la încetarea stării de alertă, dată de la care începe să curgă și termenul de 30 de zile pe care acestea îl prevăd. Corelativ, până la aceeași dată, nu sunt aplicabile prevederile art. 66 alin.(2) și (3) din Legea nr.85/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Art.42 – (1) Pe durata stării de alertă se suspendă aplicabilitatea tezei finale a art.5 pct.72 și ale tezei finale art.143 alin.(1) din Legea nr.85/2014, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Pe durata stării de alertă, în cazul debitorilor care și-au întrerupt activitatea total sau parțial ca efect al deciziilor emise pe durata stării de urgență, instituită prin Decretul Președintelui României nr.195/2020 și prelungită prin Decretul Președintelui României nr.240/2020, de autoritățile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea răspândirii pandemiei cu coronavirusul SARS-COV-2, menținute, după caz, și în perioada stării de alertă, valoarea-prag prevăzută la art.5 pct. 72 din Legea nr.85/2014, cu modificările și completările ulterioare este de 50.000 lei, atât pentru creditori, cât și pentru debitori.
Art.43 – În cazul debitorului care și-a întrerupt activitatea total sau parțial ca efect al deciziilor emise pe durata stării de urgență, instituită prin Decretul Președintelui României nr.195/2020 și prelungită prin Decretul Președintelui României nr.240/2020, de autoritățile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea răspândirii pandemiei cu coronavirusul SARS-COV-2, menținute, după caz, și în perioada stării de alertă, creditorii pot formula, pe perioada stării de alertă, cerere de deschidere a procedurii insolvenței numai după încercarea rezonabilă, dovedită cu înscrisuri comunicate între părți prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice, de încheiere a unei convenții de plată.
Art.44 – (1) În procedurile de concordat preventiv aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, perioada în care se desfășoară negocierile asupra proiectului de concordat preventiv se prelungește cu 60 de zile. Corelativ, în funcție de etapa în care se află debitorul, perioada de elaborare a ofertei de concordat se prelungește cu maximum 60 de zile sau, după caz, perioada de negociere a ofertei de concordat se prelungește cu maximum 60 de zile.
(2) În cazul debitorului aflat în executarea concordatului preventiv la data intrării în vigoare a prezentei legi, perioada pentru satisfacerea creanțelor stabilite prin concordat se prelungește cu 2 luni.
Art.45 – (1) Dacă debitorul se află în perioada de observație la data intrării în vigoare a prezentei legi, aceasta se prelungește cu 3 luni. Corelativ, termenul în care categoriile de persoane îndreptățite pot propune un plan de reorganizare se prelungește cu 3 luni, inclusiv în cazul în care termenul de depunere a planului, prevăzut de lege, a început să curgă.
(2) În cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, era depus un plan de reorganizare la dosarul cauzei, dar, urmare efectelor pandemiei de COVID-19, s-au modificat perspectivele de redresare în raport cu posibilitățile și specificul activității debitorului, cu mijloacele financiare disponibile și cu cererea pieței față de oferta debitorului, persoanele îndreptățite să depună un plan de reorganizare pot, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să depună un plan de reorganizare modificat, notificând creditorii, prin grija administratorului judiciar, asupra acestei intenții, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Art.46 – (1) În cazul debitorului aflat în reorganizare judiciară la data intrării în vigoare a prezentei legi, durata executării planului de reorganizare judiciară se prelungește cu 2 luni.
(2) Debitorul aflat în reorganizare judiciară, care și-a întrerupt activitatea total ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19, poate solicita judecătorului sindic, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, suspendarea executării planului pentru un termen care nu poate depăși 2 luni. Cererea se judecă de urgență, pe bază de înscrisuri, fără citarea părților. Încheierea pronunțată de judecătorul sindic poate fi atacată cu apel, potrivit art. 43 din Legea nr.85/2014, cu modificările și completările ulterioare, termenele prevăzute reducându-se la jumătate.
(3) În cazul debitorului aflat în reorganizare judiciară la data intrării în vigoare a prezentei legi, care și-a întrerupt activitatea total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19, perioada de executare a planului de reorganizare se poate prelungi fără a depăși o durată totală a derulării sale de 5 ani, și se poate modifica, în mod corespunzător, dacă este cazul, în condițiile prevăzute la art.139 alin. (5) din Legea nr.85/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Art.47 – Pentru debitorul care și-a întrerupt activitatea total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19, pe durata stării de urgență și/sau de altertă, durata inițială de executare a planului de reorganizare, prevăzută de art. 133 alin. (3) din Legea nr.85/2014, cu modificările și completările ulterioare, poate fi de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii, fără a depăși o durată totală a derulării planului de 5 ani, și modificării, în mod corespunzător, dacă este cazul, în condițiile art. 139 alin. (1) din Legea nr.85/2014, cu modificările și completările ulterioare.