• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Victor Dumitriu, un jurist din Sibiu și-a deschis o fermă de bizoni în Marpod. Patru exemplare tinere iau deja calea exportului

    agrointeligenta.ro -

    Victor Dumitriu, un crescător de bizoni americani din județul Sibiu va exporta în această săptămână patru pui născuți la ferma sa din comuna Marpod, în nordul Austriei, unde se află cea mai mare turmă de bizoni din Europa. Jurist de meserie, sibianul a locuit o vreme în Germania și s-a întors pe plaiurile natale unde, pe pășunile nepoluate, a pus bazele Takko Ranch.

    Dumitriu deține una dintre cele două ferme de bizoni americani din Transilvania. Dacă de la ferma din comuna sibiană Marpod se face deja export de bizoni americani, născuți în România, de la ferma asemănătoare din județul Cluj nu s-a reușit încă exportul, potrivit crescătorului sibian, de bizoni.

    „Săptămâna aceasta, de la ferma din Marpod, vom trimite primele patru exemplare, pui, în nordul Austriei. Acolo, unul dintre cei mai bogați oameni din Europa are cea mai mare turmă de bizoni. Este prima dată când vindem din România. Noi i-am mai vândut din Germania, unde am avut o fermă de bizoni”, a declarat Victor Dimitriu, proprietarul acestor animale.

    Pășunile românești, superioare celor germane

    Victor Dumitru a preferat să-și mute afacerea cu bizoni din Germania în România datorită calității pășunilor. Dacă în Germania, spune acesta, pășunile sunt tratate chimic, la noi, mai ales pe Valea Hârtibaciului, în comuna Marpod, județul Sibiu, pășunile sunt neatinse de produse chimice, fiind pline nu doar de iarbă, dar și de flori.

    „Am avut o fermă, lângă Munchen, în Bavaria (Germania). Sunt român, din Sibiu, acasă e întotdeauna cel mai bine. Problema este că în străinătate, totul este suprapopulat. Dacă vrei să urci pe cel mai înalt vârf din Alpi, ai șosea. La noi e mai sălbatic, de aceea e mai frumos. În cazul nostru, da, facem pionierat. Am vrut în America să cumpărăm un ren. În Germania sau Austria nu mai găsești pășune care nu a fost fertilizată cu azot sau cu chimicale. În Germania, unde e pășune, e doar iarbă, nu există flori, scaieți, nimic. Aici, locul acesta, a fost un pășunat de care nu s-a atins nimeni, plin de râpe, nu i-a trebuit nimănui pentru agricultură, așa am reușit să-l concesionăm”, explică Victor Dimitriu.

    Primul mascul, adus direct din SUA

    Cu dealuri domoale, o pădure, dar și râpe de care au fugit agricultorii, cele 70 de hectare pe care aleargă nestingheriți cei 29 de bizoni americani de la Marpod, alcătuiesc prima fermă de acest fel din județ, care a luat ființă în urmă cu trei ani. După ce în urmă cu trei ani, totul a început cu un mascul de montă, importat direct din SUA, transportat într-un container special cu avionul, pe urmă cu TIR-ul până la Marpod, acum, sibianul care crește bizoni a reușit să scoată primii bani din această afacere, prin exportul a patru pui născuți la el la fermă.

    „Dacă e o pasiune sau o afacere? Mai mult pasiune, va fi și o afacere, cu acești patru pui pe care îi dăm acum în Austria începem să ne scoatem banii. Masculii de montă pleacă de la 4.000 de euro, la trei ani de zile, și poate ajunge la 15.000-20.000 de euro. O femelă are un preț de la 2.000 de euro. Noi am avut o femelă în Germania, care a fătat începând de la vârsta de doi ani, în fiecare an, până la 38 de ani, inclusiv”, a declarat Victor Dimitriu.

    80 de euro kilogramul de carne

    Aduși din America, exportați în Germania, bizonii, mult mai mari decât zimbrii noștri, reprezintă o pasiune greu înțeleasă de mulți, însă poate deveni o afacere foarte rentabilă, dacă sunt tăiați. Carnea de bizon este printre cele mai scumpe, un singur kilogram de mușchiuleț de bizon poate ajunge la 80 de euro, în țări precum Germania și Franța, unde sunt cei mai mari amatori de astfel de vânat.

    „Noi am plătit mai mult pe ei, ca să avem o linie foarte bună de sânge, nu sunt neamuri. De obicei, bizonii sunt sacrificați pentru carne. Am avut cerere, însă noi, deocamdată îi creștem, urmărim să mărim turma. Vrem să ajungem la 50 de animale, acum avem 29 de animale. Noi vindem numai pui și vom mai aduce femele diferite de sânge, până ajungem la 50 de adulți. Carnea de bizon e una dintre cele mai scumpe. Mușchiulețul de bizon se vinde cu 80 de euro/kg, nemții și francezii sunt cei mai mari consumatori din Europa de carne de bizon. Mie mi-ar plăcea să mă ocup doar de tranzacții de animale vii, mi-ar fi greu să sacrific. În caz că nu vom avea încotro, vom sacrifica”, spune crescătorul sibian, de bizoni americani.

    Îngrijește animalele cu ajutorul soției

    Considerat nebun în urmă cu trei ani de zile de cunoscuți, asta doar pentru că a avut curajul să îndrăgească un animal, de aproape 12 ori mai mare decât el, Victor Dimitriu s-a „îndrăgostit” de bizonii americani, chiar la ei acasă, în SUA, în timpul unei vizite la o rezervație de indieni, unde era o turmă de 2.000 de bizoni. Absolvent al Facultății de Drept, a făcut bani aducând în România mașini din America și din Germania, după care s-a decis să se stabilească în vârful unui deal, de unde poate privi în tihnă Munții Făgărașului, iar, la poalele lor, Valea Hârtibaciului. De turma sa de 29 de bizoni, din care câțiva cântăresc peste o tonă, au grijă doar el și soția sa.

    „De unde pasiunea? E mai greu de explicat. Prima dată i-am văzut în America, într-o rezervație de indieni. Am văzut o turmă de 2.000 capete. Eu am terminat Dreptul, am avut animale doar la bunici, la țară, pe care le iubeam, dar eu, până să cresc bizoni, am avut doar câine. Înainte de această afacere, aduceam multe mașini din America, din Europa, pe are le vindeam în România. Odată ce întâlnești însă bizonii, petrecând mai mult timp cu ei, îți dai seama că fiecare este un individ cu tabieturi. Începi să-i înțelegi”, explică dragostea sa față de bizoni, Victor Dimitriu.

    Bizoni-2Mănâncă mai puțin decât vacile

    Un bizon nu este atât de costisitor pe cât pare. „Mănâncă pe jumătate cât o vacă”, îi plac cel mai mult morcovii, care sunt pentru el o delicatesă, preferă să alerge cât se poate de mult în libertate, de aceea fermele lor sunt cu dealuri și văi. Asemenea unui urs de la Zoo, bizonul nu poate fi hrănit decât de la distanță sau prin gard. Niciodată proprietarul nu se apropie de turma de bizoni, decât cu mașina, pentru că bizonii stau doar în turmă, iar dacă atacă unul, atacă toți. Când atacă, bizonii pur si simplu calcă totul în picioare, nu își folosesc coarnele. Cu un organism foarte rezistent la boli, dar și la schimbările climatice, pot suporta fără probleme, la fel de bine, temperaturi de plus și minus 40 de grade, masculii sunt foarte agresivi dacă le sunt atacate femelele și se luptă între ei, mai ales toamna, când e perioada de montă.

    Proprietarul Takko Ranch, ferma de bizoni americani din comuna Marpod, aflată la 33 de kilometri distanță de municipiul Sibiu, vrea ca în viitor acest loc să atragă și turiști, nu doar comercianți de bizoni. Până atunci, Victor Dimitriu spune că „nu ar mai schimba niciodată locul liniștit în care se află cu zgomotul din oraș”

    Sursa: Agerpres

    Foto: Primăria Marpod


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”