• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚII APIA: SUMELE FINALE la plata SPRIJINULUI CUPLAT VEGETAL!

    agrointeligenta.ro -

    Sumele pentru plata sprijinului cuplat vegetal la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Așa cum a anunțat ministrul Adrian Oros, legumicultorii care au legume în spații protejate, sere și solarii, vor beneficia de o creștere substanțială a plafonului alocat. După noile calcule, cuantumul pentru această schemă a urcat aproape de 5.000 de euro la hectar de la cira 2.600 de euro cât se calculase inițial.

    Ministerul Agriculturii a publicat noile plafoane care vor sta la baza stabilirii cuantumurilor pentru plata Sprijinului Cuplat Vegetal (SCV). De specificat că Ministerul Agriculturii a cerut la Bruxelles aprobarea să facă un tranfer de fonduri între scheme și nu s-au obținut bani în plus față de plafonul general aprobat anterior. Astfel suma totală alocată pentru SCV este de 85.506.500 de euro, în echivalent 406.121.672 de lei.

    Potrivit Ministerului Agriculturii, măsurile de sprijin cuplat implicate în transferul de fonduri sunt:
    a) măsuri de la care se transferă fonduri: cânepă, tomate pentru industrializare cultivate în câmp, castraveți pentru industrializare cultivați în câmp și cartof timpuriu pentru industrializare;
    b) măsura care beneficiază de fonduri transferate: legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă.

    Se aprobă următoarele plafoane aferente măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal, inclusiv cele rezultate în urma transferului de fonduri efectuat potrivit prevederilor art. 53a din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei:
    a) 33.434.000 de euro pentru soia;
    b) 16.354.250 de euro pentru lucernă;
    c) 440.000 de euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe;
    d) 102.130 de euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;
    e) 4.902.200 de euro pentru orez;
    f) 840.000 de euro pentru sămânţă de cartof;
    g) 131.760 de euro pentru hamei;
    h) 18.752.000 de euro pentru sfeclă de zahăr;
    i) 1.190.860 de euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;
    j) 9.340 de euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;
    k) 6.972.380 de euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;
    l) 510.000 de euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre;
    m) 1.867.580 de euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

    Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal, se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin raportarea plafoanelor prevăzute la alin. (5) la suprafețele eligibile pentru anul de cerere 2019.

    Plafoanele anunțate anterior și cele care au fost notificate la Comisia Europeană au fost, după cum urmează:
    a) 33.434.000 de euro pentru soia;
    b) 16.354.250 de euro pentru lucernă;
    c) 440.000 de euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe;
    d) 196.560 de euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;
    e) 4.902.200 de euro pentru orez;
    f) 840.000 de euro pentru sămânţă de cartof;
    g) 131.760 de euro pentru hamei;
    h) 18.752.000 de euro pentru sfeclă de zahăr;
    i) 1.440.000 de euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;
    j) 53.650 de euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;
    k) 3.457.080 de euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;
    l) 510.000 de euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre;
    m) 4.995.000 de euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

    Plata sprijinului cuplat vegetal se poate face numai după ce Guvernul aprobă plafoanele finale și APIA calculează cuantumul pentru fiecare cultură în parte, împărțind plafonul la numărul de hectare eligibile.

    Plăţile pentru măsurile de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329 din 1 octombrie 2019.

    Termenul limită pentru plata subvențiilor APIA din Campania 2019 este 30 iunie 2020.


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Alertă meteo de vreme severă! Ploi și căderi de grindină până vineri dimineață

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till