După 20 de ani de legumicultură, Dan Loagăr a renunțat la legume! Schimbări strategice la ferma din Scânteia!
Daniel Befu -
După 20 de ani de legumicultură, producătorul Dan Loagăr (51 ani) din Scânteia, județul Ialomița, a decis că ”grădina” nu-i mai aduce satisfacții și a renunțat, focusându-se pe cealaltă activitate în care avea expertiză. E vorba de producția de sămânță pentru marile concerne semincere.
Expansiunea maximă a producătorului a fost în urmă cu 7 ani, când livra masiv pentru industrie, moment când ajunsese să cultive aproximativ 150-170 ha cu roșii. Odată cu reprofilarea livrărilor către lanțurile de retail, unde a livrat preponderent în ultimii 3 ani, Dan Loagăr și-a diminuat suprafața progresiv, până la 45 ha în 2019.
După mai multe schimbări de strategie decise în timp pentru optimizarea business-ului, anul trecut a fost cel care l-a determinat pe producătorul ialomițean să renunțe la linia de activitate care-i afecta rezultatele financiare ale activității: ”Nu mai am legume. În ultimii 3 ani de zile am tot ieșit în gaură pe partea de legume. Anul trecut m-a lovit și furtuna cu piatră și am luat hotărârea să nu mai pun nimic. Singurul motiv pentru care am renunțat a fost forța de muncă, care nu este chiar atât de calificată. Muncitorii buni și harnici au plecat afară, iar în țară au rămas cei care nu erau primiți afară și cu pretenții foarte mari la bani foarte mari. În urmă cu vreo 4 ani, plăteam cu 6,5-7 lei/ora de muncă și de atunci a s-a tot dus în sus până când am ajuns la 13-14 lei/ora de muncă, iar de la 1 mai, în afară de plata a 10% impozit la stat, s-a mai băgat si 25% CAS-ul. În teorie, după introducerea noilor impozite rămânea la latitudinea angajatorului dacă să îi oprească zilierului banii de CAS sau să îi plătească din firmă. La noi în zonă însă, cum este concurență foarte mare, fiindcă sunt foarte mulți particulari care au nevoie de zilieri, trebuia să le oferi maximum, că dacă nu le dădeai, nu mai veneau. Se duceau în altă parte. Ajunsese ca cheltuiala cu un zilier să ne ducă la zi cam 140-150 lei, cu tot cu ce plateam la stat pentru el. La sfârșitul anului, când trăgeai linie, găseai că de fapt ți-ai făcut investiții și ai riscat doar ca să plătești zilieri. În anii trecuți, când aveam grădină mai multă, plăteam câte 100-150 de oameni pe zi. Și am luat hotărârea să renunț, fiindcă nu mai este rentabilă grădina”.
După ce anii ̍90 au însemnat acumularea de experiență în comerț, istoricul de horticultor al lui Dan Loagăr e o reproducere la scară mică a istoriei evoluției piețelor de desfacere ale tranziției: ”Am început acum cam vreo 20 de ani cu o suprafață mică, undeva la 4,5 ha, pe care plantam roșie prunișoară și ceapă. Erau pentru piață. Mi le cumpărau samsarii în primul rând. Așa au fost vremurile. Pe urmă, prin 2006-2007, când aveam undeva la 10 ha, nu mai mult, am început să lucrez cu industria. Prețurile erau mai mici, dar era treabă mai sigură. Nu mai așteptam să vină clienții la noi, să ne rugăm de ei să ne ia marfa. N-am vrut să mai stau la mâna altora și să ma rog sa-mi ia marfa, așa că am preferat să lucrez cu industria. Până în 2016 am lucrat 90% cu industria. Prețurile în industrie față de samsari erau de multe ori și la jumătate, sau chiar mai mici de jumătate, dar aveam desfacerea asigurată și vindeam cantități foarte mari. Decât sa mai lucrez cu samsarii, am preferat industria. Prin 2015-2016 am văzut că prețurile de achiziție la fabrici, în aproape 10 ani de zile nu s-au modificat decât cu un procent de 10-20% în sus, în timp ce inputurile au avut creșteri de aproape 100% în aceiași 10 ani de zile. În plus m-am lovit și de probleme la livrări și la recepția mărfii. De aceea, chiar dacă la început am mers pe pierdere un an-doi, am luat hotărârea să mă duc spre livrări către supermarketuri și am făcut investiții în direcția aceasta, în echipamente pentru sortat, spălat și ambalat marfa. Am mers cu grădina până anul trecut, când am ajuns la concluzia că sectorul de legumicultură pentru fermierii mai mari nu mai este rentabil, fiindcă presupune foarte multă forță de muncă. Roșiile pentru piață, ardeioasele, vinetele și tot ce înseamnă angrenarea de forță de muncă umană, nu mai e interesant”.
Grădinarii mici și legumicultura cu recoltare mecanizată sunt singurele profitabile
Dan Loagăr a detaliat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO care sunt beneficiile de care poate avea parte oricine încearcă să demareze o activitate de grădinărit pe 2-3 ha, cu condiția să aibă desfacerea asigurată către consumatorul final: ”Grădina mai este rentabilă acum pentru particulari mici, pentru care profitul reprezintă un salariu. În momentul în care pui pe altcineva să muncească și îi dai salariu, ce îi plătești zilierului e de fapt profitul tău și nu are rost să mai continui. Cred că 2-3 hectare sunt suprafața optima pentru un mic legumicultor, pentru că este foarte important ca el să își vândă toată marfa – și acum în situația pandemiei de COVID-19, există o oportunitate foarte bună ca micul grădinar să vândă marfa direct consumatorului. Adică să termine cu intermediarii. Doar așa mai este profitabilă grădina. Sunt foarte mulți mici producători care acum au posibilitatea să vândă pe bază de comandă online sau abonament către orășeni. Ei duc coșul săptămânal, adică livrează direct către consumator și asta e cel mai important. Pentru o familie cu 5 membri activi, a lucra 2-3 ha cu legume vândute direct către consummator, asigură un venit de vreo 3000-4000 lei pentru fiecare membru din acea familie, pe toată perioada desfășurării activității, adică începând cu luna mai până în septembrie-octombrie. Durata activității depinde ce cultură a înființat. Practic dintr-o astfel de activitate ar rămâne cu un profit undeva de 15.000-20.000 lei lunar, în lunile cu activitate. Deci într-un an de zile o familie de mici grădinari ar putea pune deoparte undeva la 100.000 lei, ceea ce este foarte bine”.
E bine de știut de către doritori, că partea de costuri cu investiția inițială în este echivalentă cu profitul realizat în primul an de activitate. Calculele nu ne aparțin nouă, ci unui om cu două decenii de legumicultură în spate: ”La tomate, de exemplu, investiția în inputuri, cu tot cu munca de recoltat, te duce la 50.000 lei/ha, la ardei undeva la 70.000 lei/ha, iar la castraveți 100.000 lei/ha. Mari investiții inițiale în echipamente și dotări pentru 2-3 hectare costă în jur de 100.000 lei. Ar trebui un tractoraș mic de 18-22 CP, cu plug, cu prășitor, cu un bazin pentru tratamente, o dubiță pentru livrarea producției, costurile cu picurarea și un șopron unde grădinarul să se organizeze, să își strângă lăzile cu marfă, să o poată ambala. Ca să îți poți vinde toată marfa către destinatarul final, trebuie și un mic talent de marketing. De aceea și un site web este foarte important, însă am văzut în ultima lună că foarte mulți au făcut site-uri ca să ajute micii producători. Diminuarea interacțiunilor sociale în acest an, ajută la creșterea vânzărilor prin acest tip de canal, al comenzilor online”.
Mai există o nișă profitabilă pentru fermierii care investesc în producția de legume în câmp și anume recoltarea mecanizată: ”Pe lângă micul grădinărit, mai este rentabilă legumicultura în culturile integral mecanizate, unde nu este nevoie de forță de muncă. Acolo unde e nevoie de forță de muncă, nu mai e rentabil. Dacă faci roșii pentru industrie, pe care le recoltezi direct cu combina, sau dacă faci rădăcinoase și bulboase, unde totul este mecanizat, Însă pentru tomate, de exemplu, o combină la mâna a doua costă în jur de 100.000 euro, iar o combină nouă ajunge la 200.000 de euro. De aceea trebuie să ai suprafețe mari și trebuie făcute calculele foarte bine, pentru că prețul la roșiile de industrie este foarte mic, undeva la 85-90 de euro/t, în contextul în care, din păcate, de subvenția acordată au profitat cel mai mult fabricile, nu neapărat fermierii”.
Explicația lui Dan Loagăr pentru sufocarea legumicultorului român cu marje de profit infime
Pentru paradoxul lipsei de profitabilitate al trudei cinstite, însoțită de investiții și experiența acumulată pe termen lung, Loagăr are următoarea explicație: ”Haideți să vă dau un exemplu. Eu când m-am apucat de cultivat roșii pentru industrie, m-am mai interesat și am mai ascultat ce mi-au spus voci mai avizate. Mi s-a dat ca exemplu ce se întâmplă în Italia. Italia e o țară care pune la masă producătorul și distribuitorul de inputuri, producătorul de bandă de picurare, producătorul de semințe, fermierul și cu fabrica de procesare a legumelor. Toți stau la masă și stabilesc niște prețuri, astfel ca la sfârșitul anului toți să aibă de câștigat. La noi nu există așa ceva. Fiecare trage cât poate de tare pentru el. Cei de la fabricile din România nu gândesc în perspectivă. Ei gândesc doar ca la momentul respectiv să tragă cât mai mult și să iasă cat mai bine la indicatorii financiari. Dar din păcate nu se gândesc: «Măi, dacă eu continui să trag pe spinarea omului ăsta care muncește și care îmi livrează marfa, nu mă gândesc că la anul el nu va mai putea să înființeze o nouă cultură, sau că nu va mai fi dispus să îmi livreze mie?» Din păcate cei mai mulți nu se gândesc. Ei profită de momentul respectiv și trag cât pot”.
În prezent Dan Loagăr a convertit terenurile anterior dedicate horticulturii, către producția seminceră. În prezent lucrează în jur de 390 ha, integral irigate, detaliu care în acest an de secetă extremă îl pune în categoria ”celor norocoși”. Solele lucrate le are dedicate în proporție de 80% producției de sămânță de porumb, grâu și mazăre. Fermierul lucra și anterior cu marile corporații semincere, în paralel cu producția legumicolă, ceea ce a făcut ca trecerea dinspre grădinărit spre loturi de hibridare să fie una lină: ”Singura perioadă în care o să avem nevoie de oameni este perioada 15 iunie-15 iulie. O lună de zile la castrat, la rectificat. E posibil să avem nevoie de 100-150 de oameni în perioada aceea, fiindcă avem multe hectare. Însă este doar o singură lună, față de 7-8 luni cât aveam nevoie de zilieri înainte. Pentru noi e joacă acum”.
Munca în câmp înseamnă libertate și aer curat
Dan Loagăr e doar fața vizibilă a afacerii. În realitate afacerea agricolă e una de familie în sensul cel mai pur: ”Suntem toți! Încep cu tatăl meu, Ion Loagăr (78 ani) care acum este în carantină și cu care în perioada de stare urgență am ținut legătura doar prin poze și filmări din câmp, în care i-am arătat ce se întâmplă pe aici. Pe urmă sunt eu, care de dimineață și până seara stau la fermă, adunând aproape 18 ore din 24. Acasă ajung doar să dorm. Mai e fiică-mea Izabela (29 ani), care e economistă și care se ocupă de partea de contabilitate și de relațiile cu instituțiile. Și ea este aici cel puțin 10 ore pe zi. Ginerele meu, Adrian Neagu (30 ani) și-a dat demisia acum două luni din poliție și a venit la fermă ca mână dreaptă a mea. Mă ajută la absolut tot ce e aici. Împreună lucrăm de dimineață până seara. Și de curând ni s-a alăturat și fiul meu Andrei (23 ani), care este în ultimul an la Horticultură. Acum el stă mai mult pe telefon că are cursuri online și îl prind mai puțin prin fermă, dar în rest își face timp și muncește și el aici. Ambii copii au început să vină prin fermă și să mă ajute în jurul vârstei de 20 de ani. În timp implicarea fiecăruia a crescut în mod natural”.
Pentru Loagări, agricultura nu e o meserie, ci un mod de viață: ”Soarele, aerul, chiar și praful, că până la urmă și el face parte din tot ce se întâmplă într-o fermă, precum și faptul că suntem împreună, astea dau toată frumusețea. Noi nici nu am simțit că a fost stare de urgență și că au fost restricții, fiindcă în permanență am fost împreună în familie aici în fermă, în afară de tatăl meu. În afara acestei perioade delicate, tot timpul am fost toți împreună. Ferma ne dă o senzație de libertate! În timpul anului muncim din greu, însă iarna avem și noi timp să ne umplem bateriile. Avem decembrie, ianuarie și undeva la jumătatea lunii februarie. Sunt lunile când ne luăm câte un sejur în țări mai calde sau la munte. Spre final, cele două luni și jumătate de stat acasă și de mers în vacanță, deja se duc în plictiseală și d-abia așteptăm să vină căldura să ne întoarcem în câmp, ca să începem să ne pregătim pentru sezonul următor”.
