• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ”Lecția” ambasadorului SUA pentru Adrian Oros: ”Produsele românești trebuie să beneficieze de o promovare mai bună!”

    Roxana Dobre -

    Discuții la nivel înalt la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale(MADR). Adrian Oros l-a primit luni, 24 august 2020, la sediul MADR pe Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA la București. Alături de ministru, s-au aflat secretarul de stat George Scarlat, precum și experți din cadrul Direcției Generale de Afaceri Europene și Relații Internaționale. Temele principale aflate pe agenda de lucru au vizat: transferul de tehnologii agricole și bune practici din SUA cu un deosebit accent pe biotehnologii și infrastructura de irigații, creșterea volumului de export-import între cele doua state și consolidarea dimensiunii economice a Parteneriatului strategic România – SUA.

    În deschiderea discuțiilor, ministrul Adrian Oros a subliniat că țara noastră și Ministerul Agriculturii în domeniul său de activitate trebuie să profite de oportunitatea unică de a putea accesa fonduri externe de la Uniunea Europeană în cadrul Planului Naţional de rezilienţă şi redresare economică. În acest context, ministrul Oros a precizat că Ministerul se află în proces de fundamentare a proiectului privind nevoia de investiție în dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii de irigații și gestionarea apei, pentru a asigura securitatea alimentară a țării noastre. Planul de investiții aferent acestui proiect are la bază nevoia de creștere a suprafețelor irigabile ale țării noastre, de reabilitare a întregii infrastructuri de irigaţii, desecare şi drenaj precum și a infrastructurii de combatere a eroziunii solului.

    Adrian Oros a salutat schimburile de opinii benefice privind proiecte pilot care s-au desfășurat cu câteva companii americane ce oferă soluții în domeniul gestionării apei. În cadrul întâlnirii a fost adusă în discuție necesitatea încheierii unui memorandum de colaborare în domeniul imbunatatirilor funciare între cele două state, ministrul Oros exprimându-și în acest sens speranța ca demersurile necesare să fie finalizate în scurt timp.

    Referitor la transferul de tehnologii și bune practici, Adrian Zuckerman a transmis deschiderea țării sale de a împărtăși cu România know-how și tehnologii pentru sectorul agricol, in special dezvoltarea infrastructurii de irigatii si ameliorarea plantelor. Referitor la exportul de produse agroalimentare din România în SUA, reprezentanții Ambasadei Statelor Unite și-au manifestat sprijinul de a facilita schimburile comerciale între cele două state, prin furnizarea către agenții comerciali români interesați de exporturi in SUA a informațiilor legate de târguri si expozitii americane și direcționarea solicitărilor acestora către birourile comerciale ale Ambasadei Romaniei pe teritoriul SUA.

    Ambasadorul SUA a transmis necesitatea ca produsele românești să beneficieze de o promovare mai bună

    Ministrul Adrian Oros a menționat oportunitatea deschiderii pieţei americane pentru produse românești de calitate premium cum ar fi mierea, produsele bio, vinurile. La rândul său, Ambasadorul SUA a transmis necesitatea ca produsele românești să beneficieze de o promovare mai bună pentru a avea acces sporit pe piața externă. În aceste sens, pentru consolidarea cooperării în domeniul comerțului cu produse alimentare, cei doi oficiali au agreat că este nevoie de eforturi comune pentru a dezvolta componenta economică a parteneriatului strategic între Statele Unite și România. Alte subiecte discutate s-au referit la susținerea investițiilor din sectorul agro-comercial al SUA pe piața României, consolidarea oportunităților pentru schimburi de afaceri în cadrul reuniunilor oficiale, atelierelor și conferințelor, inclusiv expoziția Indagra și evenimentele AMCHAM.

    Referitor la colaborarea știintifică și academică dintre România și SUA, au fost realizate demersuri privind propuneri de colaborare între instituțiile academice cu profil agricol și veterinar din SUA și universități din Romania. Ministrul Adrian Oros a afirmat că Ministerul încurajează și sprijină educația și cercetarea în agricultură, precum și dezvoltarea serviciilor de expertiză și cercetare agricolă avansată în universitățile din Romania cu tehnologii de cercetare în domeniul agroindustriei din SUA.

    În încheierea discuțiilor, ministrul Oros și-a exprimat speranța că împreună, printr-un dialog constructiv și fructuos se poate construi un parteneriat viabil, în beneficiul ambelor state.


    Te-ar mai putea interesa

    APIA vă poate cere acte ce dovedesc activitățile agricole pe terenurile trecute la subvenție Victorie a fermierilor – Bruxelles a cedat! Derogări la GAEC 6,7 și 8, și protecție pentru micii fermieri Un tânăr fermier din Lungulețu a transformat varza murată într-o afacere profitabilă

    Ultimele știri

    Primar acuzat că a luat ilegal subvenții APIA: ”Dau banii înapoi!” Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene Sătenii din mai multe comune au interzis să își mai taie porcii timp de 7 zile