• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Anunț APIA: Aplicația de gestionare a ajutorului de stat, oprită temporar!

    agrointeligenta.ro -

    Funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură au primit astăzi o informare cu privire la suspendarea temporară a unei aplicații prin care se face înregistarea cererilor pentru creșterea animalelor. Aplicația de gestionare a ajutorului de stat privind creșterea animalelor nu va funcționa astăzi astfel că nu pot fi înregistrare cererile aferente lunii aprilie.

    ”Stimați colegi. Aplicația de gestionare a ajutorului de stat privind creșterea animalelor va fi oprită azi 25.05.2020 începând cu ora 11,15 . Vă vom comunica când aplicația va fi funcțională. Multumesc pentru înțelegere”, este mesajul primit de funcționarii APIA din toată țara.

    Schema de ajutor de stat pentru creșterea animalelor se aplică în perioada 2015 – 2020, pentru speciile taurine, bubaline, porcine, ecvine, ovine şi caprine și se acordă de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – MADR. Obiectivul schemei constă în acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic și costurilor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, cu excepţia controalelor efectuate de proprietarul şeptelului sau controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui.

    Ajutoarele de stat sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole.

    Cea mai recentă plată făcută de APIA pentru acest ajutor de stat a fost pe 18 mai când s-au transferat sumele pentru cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna februarie a anului 2020. Suma totală autorizată la plată a fost de 1.329.073,44 lei. Pentru ajutoarelor de stat sumele aferente sunt calculate la un curs de schimb de 4,7 lei/euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    Ferma de sparanghel – afacerea cu care frații Toma au dat lovitura Preț miei de Paște vs. preț miei la export. Alegerea oierilor – dificilă! Fungicidul CUSTODIA a apărat de boli lanurile de grâu înființate de Mambet Nadir