• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cultivarea hibrizilor de rapiță Clearfield: când se recomandă în fermă?

    agrointeligenta.ro -

    Producătorii de sămânță din România oferă fermierilor, în fiecare an, și hibrizi de rapiță Clearfield. Compania Bayer, care are în portofoliu unul dintre cei mai bine vânduți hibrizi de rapiță Clearfield, DK Imaret CL, a prezentat în cadrul Bayer Agro Arena de la CIAT Iazu (Ialomița), care sunt argumentele care ar trebui să stea la baza deciziei de a cultiva oleaginoasa care se erbicidează cu produsul Clearanda.

    În cadrul Bayer Agro Arena, eveniment organizat în luna mai la Centrul de Inovație AgroTehnologică din localitatea Iazu, județul Ialomița, unul dintre cei mai cunoscuti reprezentanți tehnici ai companiei, Gabriel Ghiță, a vorbit despre factorii care conduc la recomandarea cultivării rapiței Clearfield. ”Hibrizii Clearfield se recomandă fermierilor care au probleme deosebite în controlul buruienilor în cultura de rapiță, respectiv rapița sălbatică, muștarul sălbatic. În general, recomandarea este ca rapița Clearfield să se cultive pe aceste suprafețe pentru că acești hibrizi le conferă fermierilor siguranța în controlul buruienilor. De asemenea, agricultorii care știu că au sole infectate ar trebui să opteze pentru rapița Clearfield. Totodată, dacă este o suprafață nou intrată în fermă, o solă nouă în cultură, și aici recomandăm hibrizii Clearfield pentru siguranța culturii”, a explicat Gabriel Gheorghe, Reprezentant Tehnic Bayer.

    Beneficiile sistemului de producție Clearfield® includ totodată o fereastră largă de aplicare în postemergenţă și faptul că erbicidarea cu Cleranda, produs din portofoliul BASF, funcționează foarte bine, indiferent de condiţiile de umiditate şi sistemul de cultivare.

    DK Imaret CL – vedeta Clearfield în portofoliul de rapiță Dekalb

    În portofoliul Dekalb, cel mai cultivat hibrid de rapiță Clearfield este DK Imaret CL. Acesta este un hibrid semi-timpuriu. ”Este ușor de gestionat din puncte de vedere tehnologic pe perioada perioadei de vegetație, fiind și un hibrid care se ridică la nivelul potențialului de producție al noii genetici”, a spus Gabriel Ghiță despre hibridul-vedetă din portofoliul Clearfield al Dekalb.

    Producții obținute cu hibridul DK Imaret CL

    Hibridul DK Imaret se află deja de trei ani în piață, în fermele din România. ”DK Imaret CL reușește să rămână cel mai performant hibrid din portofoliul Dekalb Clerafield nu doar în România, dar și în intreaga zonă a Europei Centrale și de Sud Est. În toate mediile de producție, de la cele înalte la cele joase, consecventa hibridului a fost demonstrată prin depășirea producțiilor tuturor celorlalți hibrizi. DK Imaret CL se poate descrie ca o soluție adaptabilă pentru fermieri și aici mă gândesc la perioada de semănat, controlul buruienilor (inclusiv Orobanche), protecția împotriva bolilor, pentru minimizarea riscurilor și creșterea profitabilității producției”, este descris hibridul DK Imaret CL și de către Alina Arsene, Director Tehnic Bayer.

    De asemenea, fermierii care cultivă rapiță Dekalb pot opta și pentru hibrizii Clearfield DK Imminent CL, DK Implement CL și DK Impression CL.

    Transmisia video de la Bayer Agro Arena 2020 din platforma de la CIAT Iazu, Ialomița


    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Lebosol®-Mix Rapiță și Floarea-soarelui SC – Pentru creșterea rezistenței la iernare a rapiței Performanță marca DUMITRU VIȘAN: Cum să scoți maxim din pământul mai slab al Podișului Casimcei! Erbicidul Salsa de la FMC pentru o rapiță fără buruieni

    Ultimele știri

    Dimitrie Muscă: ”O mână criminală mi-a pus pestă porcină africană în ferma de la Macea!” Alertă meteo în vigoare! ANM: Temperaturi scăzute, vânt, ninsori și viscol în 16 județe! Un TIR încărcat cu 625 de porci s-a răsturnat pe DN 17. O parte din animale au murit pe loc!