• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un fermier și-a găsit o vacă moartă pe islaz, înțepată în burtă! A primit amenințări, dar autoritățile nu intervin!

    Angelica Lefter -

    Caz revoltător: un crescător de animale și-a găsit una dintre vaci moartă pe islaz, înțepată. Fermierul are o suspiciune întemeiată privind făptașii, primind amenințări de la niște oieri. Deși situația este una extrem de tensionată, nici primarul, dar nici șeful de post nu intervin, deși vaca a fost omorâtă joi, pe 4 iunie. Probabil bugetarii din comună intraseră deja în mini-vacanța de Rusalii, așa că marți se va înregistra plângerea la poliție. Cât despre primar, acesta a fost de negăsit inclusiv pentru o declarație pe care reporterii Agrointeligența au dorit să o obțină vineri, în timpul orelor de program.

    O familie de fermieri din Cochirleanca, județul Buzău, este terorizată de câțiva localnici, din cauza locului pentru pășunat. Claudia și Florin Dobre își pasc cele 24 de bovine de 8 ani pe aceeași pășune, lată de 15 metri și lungă de peste 2 kilometri, atribuită de către Primărie.

    Joi – 4 iunie, oamenii și-au găsit una dintre vaci înțepată în burtă cu un obiect ascuțit. Animalul a decedat, însă nu se știe cu exactitate cauza, iar cercetările nici nu au început.

    Fermierul Florin Dobre a relatat, în numele soției, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO, întreaga poveste.

    ”Animalele erau priponite la islaz joi – 4 iunie. Noi le ducem acolo dimineața și le luăm seara. Una dintre vaci a fost găsită acolo pe islaz, înțepată cu un obiect ascuțit. Tocmai ce fusese soția să se uite la vaci pe la prânz. Atunci imediat am sunat șeful de post, nu am sunat la 112, am sunat și primarul care atunci, seara, nu a răspuns, am sunat și medicul veterinar. Era ora 20:00 – 20:30, nu a venit șeful de post, nimeni de la Primărie, singurul care a trimis pe cineva a fost medicul veterinare din partea căruia a venit asistentul medicului veterinar, a făcut poze, a constat și a luat probe să ducă la analize”, ne-a relatat Florin Dobre. Acesta ne-a precizat că nu știe exact ce s-a folosit pentru a se omorî vaca: în afară de înțepătura făcută – destul de mare, cât să intre un deget, în jurul animalului nu s-a găsit sânge scurs, iar la gură bovina făcuse spume.

    Deznădăjdută, familia buzoiană spune că va face plângere la Poliție, până atunci, însă, au de așteptat deoarece mini-vacanța de Rusalii pare că a blocat activitatea autorităților locale. Abia marți pot începe demersurile în acest sens.

    ”Mi s-a spus că nu pot demonstra că cineva anume a făcut asta deocamdată, este cuvântul meu împotriva cuvântului celor care sunt bănuiți. Asta pentru că joi au mai avut un conflict cu soția mea, au trecut cu căruța prin animalele noastre care pășteau. Erau patru bărbați. Vom depune plângere scrisă, marți, 9 iunie. Noi am mai primit de la fratele unuia dintre ei amenințări pe pagina de Facebook în care-mi spunea să nu mai duc animalele la păscut în locul respectiv”, declară crescătorul de vaci Florin Dobre.

    Cazul vacii omorâte pe islaz dezvăluie o altă situație la fel de suspectă, de data asta în relația primarului cu fermierii din localitate. Am aflat de la Florin Dobre că deși plătește la primărie taxă de pășunat, chirie pentru aceast suprafață unde scoate animalele, de fapt nu are niciun act la mână. Ba, mai mult, primăria refuză să îi emită vreo dovadă privind această suprafață, deși îi taie chitanță și îi ia banii.

    Trecând peste pierderea unui animal, rămâne, totuși o problemă esențială: de ce Primăria nu eliberează un act doveditor fermierilor pentru  închirierea pășunii?

    ”Eu pășunez de 8 ani în baza faptului că mi s-a atribuit de către Primărie, un hectar și jumătate. Anul acesta pășunez de la 15-16 mai, că până acum n-am avut iarbă. Eu sunt singurul cu vaci care merge acolo. Am depus cerere din luna ianuarie la primărie pentru contract de închiriere, am dat și o parte din banii de chirie, dar nu mi-au dat deocamdată o hârtie la mână. Le-am spus că restul de bani, 300 de lei cât mai am de dat o să îi înmânez când o să am acel document doveditor. Se face atribuire directă din ce cred eu, dar nu se face. Soția o să se înscrie. (…) Cei bănuiți au cumpărat niște oi acum un an și au mai strâns din sat de la lume. Am întrebat la Primărie, nu au contract. Nu au depus cerere, nu au plătit nimic nici pe anul trecut nici pe acesta. Eu am plătit la zi, doar anul acesta am să le dau 300 de lei, dar vreau contractul de închiriere. Autoritățile locale au spus că nu vor să-mi elibereze. Eu nu iau subvenție pe teren, a luat primăria”, ne-a mai spus fermierul, care în prezent nu se află în țară, cea care a rămas să aibă grijă de animale fiind soția, Claudia Dobre.

    Jurnaliștii Agrointeligența – AGROINTEL.RO au încercat să contacteze atât conducerea din Primăria Cochirleanca, cât și Poliția din localitate, pentru a lămuri situația de pe islaz, dar și cea a contractelor de atribuire a pășunilor. Vineri, 5 iunie, deși am sunat până în ora prânzului la numerele de telefon afișate pe site-urile acestor instituții, nu a răspuns nimeni. Așteptăm la adresa de e-mail redactia@agrointel.ro punctul de vedere al celor două instituții pentru a le publica poziția oficială.


    Te-ar mai putea interesa

    O fermă de 1.360 de hectare a fost scoasă la vânzare cu 20 de milioane de euro Rabla pentru Tractoare 2024. Data la care începe înscrierea fermierilor în aplicația AFM Ordin MADR: Terenurile care sunt scoase de la subvenția APIA

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”