• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ACEBOP – apelul fermierilor către Președintele Iohannis: ”Nu promulgați legea care face să dispară zootehnia românească!”

    Ramona Dascălu -

    Reacțiile la Legea mirosurilor nu mai contenesc! După ce sute de fermieri și-au exprimat nemulțumirea față de adoptarea Legii mirosurilor în Parlament, care face ca de acum încolo crescătorii de animale să fie la mâna primarilor, iată că acum vin reacții și din partea asociațiilor de crescători. Astfel, Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP), condusă de dr. Eugenia-Mary Pană, trage un semnal de alarmă în ceea ce privește Legea mirosurilor, susținând că acest act normativ nu face altceva decât să distrugă micul și marele producător de carne român. În acest sens, asociația, în numele fermierilor pe care îi reprezintă, îl roagă pe președintele Klaus Iohannis să nu promulge această lege care va conduce la dispariția zootehniei românești.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO vă prezintă integral poziția ACEBOP:

    ”Votul pentru așa zisa Lege a mirosurilor (OUG 195/2005 modificată, votată de către deputați și în curând pe masa Președintelui) aduce fermierii la mâna primăriilor comunale.

    Fermele de porci și fabricile, în general, au devenit subiect de campanie electorală între candidații vechi și candidații noi!

    Au apărut deja în spațiul public postări, reacții jalnice și neprofesioniste ale unora de care va depinde soarta fermelor în România, de cei care sunt sau se visează primari.

    Nu ne ajunge pesta porcină africană, închiderea HORECA europeană, cazurile de Covid-19 din unitățile de carne din alte state membre, carnea de porc și de pasăre îndoielnică din alte țări.

    Mai bine distrugem agricultura românească, micul și marele producător de carne – pentru că în forma votată, Legea mirosurilor afectează toate fermele, toate structurile de abatorizare, prelucrare a cărnii, indiferent de dimensiunea lor.

    Ce competențe poate avea domnilor un primar să închidă o fermă?

    În legislația de mediu actuală, sunt prinse dezbaterile publice, cu cetățenii comunei și primarul lor – asta da, există și se aplică. Aceste dezbateri sunt supuse votului, fermierul urmând să facă ce a decis urbea.

    Știați că, pentru obținerea unei autorizații integrate de mediu, fermierul- și mai ales cel din sectorul suin- trece prin avizări multiple? De la Administrația bazinală regională, Agenția de mediu, Direcția de sănătate publică, Direcția sanitară veterinară, plătește studii de impact: asupra sănătății cetățenilor, a mediului  și apelor. Apoi face tot ce scrie in aceste studii, de la bataluri, lagune, analize de apă și sol, curenți de aer, mirosuri- respectiv analize pentru emisiile de hidrogen sulfurat și amoniac. Nu are voie să împrăștie dejecțiile pe câmp decât pe baza unui program stabilit de Agenția de mediu și conform analizelor de sol, are plan de gestionare a dejecțiilor pe care îl urmează cu sfințenie – altfel, apare Garda de mediu și îl amendează cu sume enorme, iar dacă continuă să fie neglijent, este suspendată activitatea fermei- chiar și cu porci inăuntru?!

    Considerați că este puțin? Și după toate cheltuielile făcute, prin care demonstrezi tuturor că ești în regulă să crești porci, te trezești că vine domnul primar și îți închide ferma.

    Mai bine de francezi, care cresc porci în aer liber și cîmpuri intregi miros a gunoi de grajd- cu care se face fertilizarea solului.

    Mai bine de englezi, care cresc peste 40% din scroafe în aer liber, să nu fie stresate.

    În loc să ajutăm tinerii fermieri, să dăm credite fără dobândă să-și facă ferme și să se întoarcă acasă, să muncească și să susțină pensiile bunicilor, ne frecăm mâinile că avem subiect electoral.

    Dar nu vă bucurați prea curând, Președintele României cu siguranță nu va promulga o asemenea lege!

    Domnule Președinte, toți fermierii din România vă roagă să le ascultați plângerea, nu vrem să dispară ce avem mai scump, zootehnia țării noastre”. 

     


    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor, din nou sub presiune. Prețuri la zi Primul îngheț la culturile din câmp. Alexander Degianski, fermier: O iarnă blândă, coșmarul unui agronom Lege nouă în vigoare la ANAF pentru impozitarea micilor fermieri!

    Ultimele știri

    Mega-focar de Pesta Micilor Rumegătoare în Bulgaria. Oierii au ascuns boala timp de 2 săptămâni Legume și fructe care se recoltează în luna noiembrie La aniversarea primilor 7 ani de activitate, Franciza RO concept OSCAR ajunge la 90 de benzinării