• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mariana Suciu, director Romexpo: Numărul mare de firme străine care vin la Indagra – semn că agricultura noastră e apreciată în afară

    Vlad Macovei -

    Târgul Indagra își deschide porțile peste două zile, reprezentând cel mai important eveniment de agribusiness al toamnei. Agrointel va fi prezent în cadrul evenimentului cu un stand propriu și cu un număr special al revistei dedicat Indagra 2013. De aceea ne-am gândit ca înainte de târg să aflăm de la doamna Mariana Suciu, director general Romexpo, care sunt noutățile din acest an, ce câștigă un fermier dacă vizitează evenimentul și cât timp trebuie să își aloce pentru a descoperi toate ofertele celor 430 de expozanți. Acestea și nu numai într-un interviu cu cea care conduce echipa Romexpo, organizatorul târgului anual Indagra.

    La a câta ediție a ajuns târgul Indagra și ce are special acest eveniment de agribusiness ce s-a transformat într-unul de referință pentru agricultura românească?

    În acest an, Târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei – INADGRA a ajuns la cea de a 18-a ediţie. Am putea spune că ne serbăm majoratul, iar ediţia din acest va aduce cu siguranţă o mulţime de noutăţi, demonstraţii, concursuri şi activităţi atractive atât pentru specialişti cât şi pentru publicul larg.

    Câte firme vin anul acesta la ”marea întâlnire din agricultură”?

    În cadrul ediţiei din anul 2013 a INDAGRA vor fi reunite peste 430 de firme din România şi din străinătate. Târgul a cunoscut o creştere spectaculoasă în ultimii ani, iar daca facem comparaţie doar cu anul 2012, din punctul de vedere al expozanţilor se poate observa o majorare cu 15% a numărului acestora. Acest lucru reflectă clar interesul agenţilor economici pentru domeniul agricol, ce beneficiază de un real potenţial.

    Cu cât timp înainte pregătiți evenimentul și câtă lumea muncește ca Indagra să fie o reușită an de an?

    Fiecare ediţie INDAGRA este rezultatul unui an de muncă. De exemplu, după ce vom încheia târgul de anul acesta, vom începe organizarea celui pentru 2014. Se depune un efort uman foarte mare pentru ca evenimentul să fie la înălţime în fiecare an, iar echipa care se ocupă în mod special de acest eveniment numără 10 persoane.

    Care este procentul de firme străine și de unde vin acestea?

    36 % dintre firmele participante în acest an sunt de peste hotare, din ţări precum: Austria, Belgia, Bulgaria, China, Coreea de Sud, Danemarca, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Serbia, Slovenia, Spania, SUA, Turcia şi Ungaria. După cum se poate observa INDAGRA, pe lângă faptul că este cel mai mare eveniment agricol anual, este unul cu o puternică participare internaţională. Suntem bucuroşi să avem în cadrul târgului un număr mare de companii din străinătate iar aceasta demonstrează faptul că agricultura românească este apreciată şi dincolo de graniţele ţării.

    Ce produse sau servicii vor prezenta la Indagra companiile străine?

    Companiile din străinătate vor prezenta la INDAGRA o serie de utilaje agricole de ultimă generaţie. Dar, pentru că aceste noutăţi sunt rezultate ale unor cercetări de durată, prezentarea lor se face chiar în cadrul târgului, nefiind oferite detalii înainte. De aceea, nu vă putem oferi acum punctual informaţii, dar îi invităm pe fermieri la târg pentru că, în mod sigur, vor fi plăcut suprinşi de rezultatele muncii de peste an a companiilor străine.

    Ce vom avea ocazia să vedem special la târgul Indagra de anul acesta?

    Vizitatorii INDAGRA vor putea regăsi în cadrul târgului de la seminţe, bulbi de flori, îngrăşăminte până la tehnologii şi echipamente pentru irigaţii, utilaje agricole, sere şi solarii, Salonul de păsări de rasă, bovine, ovine, cabaline dar şi demonstraţii şi concursuri. În cadrul INDAGRA specialiştii pot afla informaţii importante cu privire la situaţia actuală a implementării fondurilor europene în România, programele agricole dezvoltate în alte ţări membre ale Uniunii Europene sau care sunt perspectivele acestui domeniu, din cadrul conferinţelor şi seminariilor care au loc pe parcursul celor cinci zile de desfăşurare. Mai mult decât atât, companiile prezente la INDAGRA, vin cu noutăţi şi tehnologii în premieră. Dintre acestea amintim: Robotul de muls MIone – Sistemul Multibox, sisteme complete pentru fermele de porcine, produse de uz veterinar şi zootehnic destinate creşterii tuturor speciilor de animale, rezultatele celor mai recente cercetări în materie de îngrăşăminte şi fertilizatori şi multe altele.

    Pe scurt, ce are de câștigat un fermier român dacă vine la târgul de la Romexpo?

    INDAGRA este, timp de cinci zile, cadrul ideal de ofertare, negociere şi contractare dintre cele mai mari companii din industrie şi specialiştii din domeniul agricol. Prin faptul că au acces la o întreagă industrie şi mai ales la experienţa şi cunoştinţele companiilor din străinătate, fermierii români au o mulţime de beneficii din participarea la acest eveniment. INDAGRA înseamnă, în cele din urmă, cinci zile de dialog nemijlocit cu potenţialii clienţi, zile de cercetare a concurenţei, ore în care participanţii vor putea primi şi oferi feed-back în timp real, o multitudine de minute când vor avea şansa de a realiza noi contacte de afaceri şi parteneriate de viitor.

    Pentru a descoperi, în mare, toți expozanți, cât timp trebuie să își aloce un fermier pentru a vizita Indagra?

    Cred că orice vizitator care vrea să studieze pe îndelete fiecare zonă din târg, trebuie să îşi aloce cel puţin trei zile pentru această activitate. În cadrul INDAGRA, numărul mare de produse şi expozanţi îndeamnă la o analiză foarte atentă a fiecărei zone în parte, ori aceasta necesită timp. Pentru un fermier interesat să-şi dezvolte afacerea, târgul este locul ideal pentru ca aceasta să se întâmple, contactul direct cu potenţialul partener fiind esenţial.

    Pe ce suprafață totală se vor desfășura expozanții?

    Companiile prezente în acest an vor ocupa o suprafaţă expoziţională de peste 30.000 de metri pătraţi. Şi din acest punct de vedere, al spaţiului, INDAGRA a crescut faţă de anul trecut, în medie cu 10%. Iată încă un alt argument care demonstrează că agricultura este în continuare un domeniu de mare interes.

    Ați primit vreo solicitare inedită pentru amenjarea unui stand, pentru accesul unui utilaj gigant sau pentru un anumit efectiv de animale?

    În acest an nu au fost primite solicitări inedite. Sau poate pentru că suntem obişnuiţi să lucrăm la scară mare, nu ni se mai par ieşite din comun anumite cereri din partea expozanţilor. Dar, avem şi în acest an companii care ocupă suprafeţe expoziţionale mari sau care au standuri construite într-un mod aparte.

    Din experienta de anii trecuți, care sunt zonele cele mai aglomerate, cele pentru care fermierii își alocă cel mai mult timp?

    Cei care trec pragul INDAGRA vizitează toată expoziţia, deci ar fi injust să spunem că sunt unele zone mai vizitate şi altele mai puţin. Indiferent că vorbim de corturile cu animale vii, pavilioanele dedicate seminţelor şi răsadurilor, cele cu utilaje agricole sau cele dedicate zootehniei, fiecare porţiune din INDAGRA este atent vizionată de fiecare vizitator în parte.

    Fermierii vin la Indagra să își facă o idee, sau, din ce ați observat și în trecut, încheie și tranzacții pe loc, la târg?

    Din experienţa anilor trecuţi, pot spune că ambele variante sunt valabile. Fermierii vin să cerceteze piaţa, noutăţile, dar atunci când găsesc ceva potrivit fac tranzacţii pe loc. În mod sigur, fiecare dintre ei vine la INDAGRA având în minte un plan, dar cum zicalele din străbuni spun că “socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă”, cele mai multe decizii sunt luate la faţa locului, fie că implică achiziţii, parteneriate sau asocieri.

    Anul acesta am înțeles că va fi organizată și o licitație de bovine cu strigare. Când este programat evenimentul?

    Da, într-adevăr în acest an va fi organizată o licitaţie de bovine cu strigare şi suntem bucuroşi să anunţăm acest lucru printre noutăţile târgului din acest an. Licitaţia va fi organizată în cadrul sectorului zootehnic, în zona corturilor cu animale vii, în ziua de sâmbătă, 2 noiembrie şi va fi cu siguranţă un punct de atracţie pentru specialişti, dar si pentru publicul larg. Vor avea ocazia să vadă exemplare valoroase, din rase apreciate peste tot în lume şi chiar exemplare rare.

    Când se deschide Indagra pentru public, care este programul târgului și cât costă biletul de intrare?

    INDAGRA va avea deschiderea pe 30 octombrie, iar programul de vizitare este: 30 octombrie – 2 noiembrie: între orele 10.00 și 18.00 și pe 3 noiembrie: între orele 10.00 și 16.00. Preţul unui bilet de acces este de 15 lei.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd subvenția APIA de 42,47euro pe hectar Zeci de fermieri români au fost înșelați cu tractoare aduse din afară Subvențiile care se achită fermierilor până la finalul anului

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”