• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fonduri europene în sectorul pomicol! Finanțare 100% pentru proiecte de maxim 100.000 de euro!

    Angelica Lefter -

    Ghid finalizat pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile alocate sectorului pomicol, mai exact pentru finanțarea înființării grupurilor de producători în pomicultură! Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea finală a Ghidului Solicitantului pentru submăsura 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), potrivit unui comunicat remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Ghidul poate fi consultat pe pagina de internet a AFIR, www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR.

    Odată cu publicarea acestei versiuni, Ghidul solicitantului a suferit câteva modificări care au ca scop corelarea prevederilor procedurale interne cu legislația în vigoare și, totodată, simplificarea procesului de depunere a Cererii de finanțare. Totodată, a fost eliminată și obligativitatea ștampilării documentelor, conform HG 226/2015, cu modificările și completările ulterioare.

    Spre deosebire de sesiunile precedente, solicitantul nu mai este obligat să depună cazierul judiciar și certificatul de atestare fiscală, aceste documente fiind obținute de AFIR prin consultarea bazei de date a celor două instituții emitente, în baza protocoalelor semnate și cu acordul beneficiarului. Solicitarea acestor documente la dosarul Cererii de Finanțare se va face doar în situația în care AFIR nu poate obține aceste documente din baza de date, se arată în comunicat.

    AFIR mai precizează că, în conformitate cu prevederile HG 226/2015, cu modificările și completările ulterioare, un solicitant poate depune o singură cerere de finanțare în aceeași sesiune de depunere proiecte, cu respectarea condițiilor de eligibilitate. Submăsura 9.1a are ca scop sprijinirea înființării grupurilor de producători în sectorul pomicol și, în consecință, o mai mare coordonare a producției pentru a face față unei piețe concurențiale.

    Ca informații suplimentare reprezentanții AFIR vin cu următoarele precizări:

    Pot obține finanțare prin submăsura 9.1a grupurile de producători din sectorul pomicol constituite conform legislației specifice în vigoare, care au ca scop principal valorificarea în comun a produselor agricole, deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect, se încadrează în definiția IMM-urilor și care au fost recunoscute oficial de către autoritatea competentă după 1 ianuarie 2014. Încadrarea în categoria IMM se va demonstra de către solicitant doar la momentul depunerii cererii de finanțare, acesta nefiind obligat să mențină acest statut pe perioada derulării contractului de finanțare.

    De asemenea, sunt eligibile și grupurile de producători care au obținut recunoaștere pentru produse și/sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1, dar și prin submăsura 9.1a. În acest caz sprijinul se va acorda pe baza Valorii Producției Comercializate (VPC) aferente produselor/grupelor de produse sprijinite prin submăsura 9.1a.

    Grupurile de producători care au în componență un fost membru al unei organizații de producători (OP) din sectorul fructelor şi legumelor (sprijinite prin Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA) sunt eligibile doar dacă membrul respectiv a renunțat la această calitate înainte de 1 ianuarie 2014 sau dacă grupul care solicita sprijinul prin intermediul acestei submăsuri este recunoscut pentru un produs, produse sau grupa de produse diferite față de organizația din care provine membrul OP.

    Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul pomicol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

    Sprijinul public nerambursabil acordat este de 100% și nu poate să depășească 10% din valoarea producției comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaștere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/an.


    Te-ar mai putea interesa

    Instalarea tinerilor fermieri – lista cu cei 440 de fermieri care primesc 70.000 de euro/fermă S-a publicat Ghidul pentru achiziția de utilaje agricole cu fonduri europene! Fabrica de Consultanță: Primul proiect aprobat pe Programul Tranziție Justă, finanțare de 4,9 mil. euro

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte