• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lecțiile primite de ministrul Oros de la fermierii Dimitrie și Călin Muscă!

    Daniel Befu -

    Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a avut ocazia ieri, vineri – 17 iulie, să afle direct de la unii dintre cei mai dinamici fermieri ai României care sunt problemele concrete cu care aceștia se confruntă, dar și soluțiile ce se pot aplica în chestiuni naționale precum: combaterea pestei porcine africane, acapararea terenurilor pentru prospecțiuni în afacerea gazelor de șist sau vânarea mistreților. La Combinatul Agroindustrial Curtici (CAI) Curtici, atât tatăl, Dimitrie Muscă, cât și fiul Călin au fost extrem de deschiși cu șeful de la MADR, ca niște oameni de bună-credință ce sunt și care speră că păsurile și dificultățile cu care se luptă orice fermier vor fi ascultate și rezolvate prin reglementări emise în viitorul apropiat din birourile de la București.

    Cu o oră înainte de vizita anunțată în ultima clipă a ministrului agriculturii la Combinatul Agroindustrial Curtici (CAI) Curtici, Dimitrie Muscă, purtând o cămașă de un alb impecabil și tradiționalii blugi ce-i dau alura unui fermier american, mergea încet, dar cu pas apăsat prin curtea sediului, căutând cu privirea pe vreunul din băieții de la atelierul auto, ca să-i pornească compresorul de aer. ”Am pantofii plini de praf, că vin din câmp și vreau să pornesc compresorul să îmi sufle un pic de aer peste ei. Nu se cade să fiu gazdă cu pantofii prăfuiți”, vorbește îngândurat, mai mult ca pentru sine, fermierul, care a aflat de vizita guvernamentală în ultimul moment.

    Însă pentru Muscă a avea un ministru în vizită e ceva firesc: ”Indiferent de culoarea politică, au fost majoritatea miniștrilor. Cam toți au fost aici, începând din anii 90 încoace. Vin pentru că vor ei să vadă cu ochii lor. S-a scris și s-au spus multe despre CAI Curtici și probabil că vor să se convingă că este adevărat, că nu sunt fabulații și povești. Iar ușa noastră a fost deschisă mereu pentru oricine, indiferent cine este și dacă rezonez cu el sau nu. Din contradicție se naște progresul. Este normal să vină oricine e la frâiele ministerului”.

    Ministrul a sosit flancat de oficiali locali din Arad, al căror lider informal era Gheorghe Falcă, fost primar, actual europarlamentar, care a jucat rol de organizator al agendei ministrului în popasul său prin zonă. Vizita a început cu o prezentare generală a business-ului, în biroul lui Dimitrie Muscă, dar și cu aluzii despre culoarea canarului galben al fermierului, despre care unii dintre oficialii prezenți au sugerat că ar fi fost pus intenționat, pentru a fi în consonanță cu culoarea politică a vizitatorilor. Cel care a tranșat subiectul a fost ministrul Adrian Oros, care i-a lămurit pe cârcotași că ”niciodată canarii nu au altă culoare decât galbenă”.

    Grajduri noi pentru 400 de capete bovine. În total, exploatația va avea 2.000 de vaci

    Ministrul Oros a fost dus apoi într-un tur rapid al CAI Curtici, din cauza agendei încărcate a ministrului. Așa se face că ferma cu 1.600 capete de vaci, precum și grajdurile noi care vor găzdui alte 400 capete, maternitatea și locul de depozitare al silozului, au fost văzute din mersul mașinii de teren a lui Dimitrie Muscă, mașina înaintând când iute, când cetinel, în funcție de punctele de interes din spațiile din cadrul fermei pe care fermierul i le arăta lui Adrian Oros.

    La fel de frugală a fost și vizita din secția de mecanizare. Apoi cei doi au pornit-o la galop cu bolidul 4×4 pe un drum de pământ din cadrul fermei și după 30 de secunde și Dimitrie Muscă și ministrul Oroș au dispărut într-o perdea de fum pentru câteva minute, presa înaintând pe bâjbâite, într-un decor de furtună sahariană. Am vrut să spăl parbrizul de praful depus, însă ștergătoarele l-au transformat în lacrimi de noroi. Fermierul și ministrul au reapărut la orizont doar atunci când drumul de pământ a ieșit în șoseaua asfaltată. Următoarele opriri au fost în tihnă, ministrul făcând un tur al fabricii de lactate a fermierului și al laboratorului de analize al CAI Curtici, unde ministrul s-a simțit în largul său, purtând un dialog tehnic aplicat, cu termeni necunoscuți neaveniților, cu fiecare dintre specialiștii care deserveau instrumentarul din super laboratorul CAI Curtici. ”Este un laborator uzinal care face tot ceea ce este necesar, atât analize fizico-chimice cât și bacteriologice și analize toxicologice atât pentu producția din lapte, cât și pentru carne, în așa fel încât domnul Muscă să nu aibă nici un gând atunci când livrează produsele și să fie cât mai puțin căutat de către autorități. Acesta este scopul acestor laboratoare uzinale”, a declarat la ieșirea din laborator, ministrul.

    Mistreții care împrăștie pesta porcină, vechea problemă ”de actualitate” a lui Dimitrie Muscă

    Dimitrie Muscă a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO temele abordate cu ministrul în cadru privat, unele dintre acestea fiind frământări care-l macină pe fermier de ani buni. ”Unul din ofuri este pesta porcină africană. Aș putea să fiu fericit și să spun: «Bine domne, este carne de porc puțină așa că e cere și preț bun, deci îmi convine». Însă nu e așa, pentru că facem cheltuieli foarte multe pentru a ne proteja și pentru a ține o fermă indemnă. Iar ministrul finanțelor spune că nu sunt bani să se dea pentru pagubele produse de pesta porcină africană. Însă dacă socotim câți bani se cheltuie pentru a se aduce carne de porc din afara țării și dacă socotim câți bani se dau pentru despăgubiri, nu era mai simplu să omorâm mistreții? Sigur că mistreții și vânatul sunt la ministrul Mediului, deci acolo este vina că nici până la data asta nu s-a făcut nimic. Chiar își bate joc de noi agricultorii. Dacă eu am ca societate toate mijloacele să mă apăr și să mă păzesc, fermierii mici, cu 5-10 hectare de pământ, ce pot face când vin mistreții într-o noapte și le distrug cultura de porumb sau pe cea de grâu? Nu se vrea pur și simplu. Adică s-a ajuns la stadiul când omului bani nu-i dai ca să-l despăgubești, dar nu vrei să împuști mistreții. N-am înțeles cde ce. Numai pentru că sunt câțiva nebuni care-s fanatici și sunt vânători? Pentru asta nu cred că se pretează treaba aceasta, să ținem atâta vânat, pentru că oricum mistreții le mor. Însă vânătorii n-au înțeles un lucru, că mai bine îi împușcă, că măcar se aleg cu ceva, pentru că altfel mistreții oricum le mor, de pestă, dar fac și pagube pe ogoare la oameni și la crescătorii de porci. Văd că decidenții stabilesc cât să fie cota de vânat, dar la nici o consultare publică pe tema vânătorii nu este chemat și deținătorul  pământului, care știe câte animale sunt pe acolo. Nimeni, niciodată, nicăieri. E normal? Și acum s-a scos  un ordin 1401, al ministerului mediului și al apelor, în care la fel, nu am fost consultați”, e cătrănit Dimitrie Muscă.

    Problema gazelor de șist

    Alte teme de dialog abordate de Dimitrie Muscă au fost interzicerea explorării gazelor de șist în vestul țării, invazia de rozătoare și despăgubirea confraților săi afectați de seceta dramatică din sudul țării: ”Sper ca domnul Oros să ne ajute să găsim o soluție la ce ne-a făcut-o Ponta, care a dat drumul la explorarea gazelor de șist. Desigur, companiile nu spun că ele caută gaze de șist și nici că ar fi. Domnul Oros să spună în Guvern că le cerem ferm: «opriți explorarea și exploatarea  gazelor de șist». Pentru că recent Pamfora, care e o divizie de prospecțiuni a MOL Ungaria, a venit și a cumpărat deja pământ aici la noi în zonă, de la oameni. Au dat 15.000 euro/ha, printr-o firmă de avocați din Arad, în contextul în care în zonă terenul e 7.000 euro/ha. Ministrul trebuie să ne ajute cu o soluție și la invazia de șoareci. Este un mare atac în zona de vest. Pe fond de secetă s-a dezvoltat atacul șoarecilor. Sunt câmpurile pline de șoareci, fiindcă n-au fost ploi pînă acum recent. Acum nu putem da drumul la otrăvitul șoarecilor, fiindcă e riscul să omorâm căprioarele Ce să facem? Facem agricultură și invazia de rozătoare este o mare problemă. Autoritățile trebuie să înțeleagă și să ne ajute să ieșim din impas. De asemenea trebuie ca Guvernul să dea banii fermierilor care au fost afectați de seceta cumplită din sud, mai ales celor care au fost afectați în totalitate, pentru că mulți dintre aceia care au făcut investiții într-o cultură și nu le-a reușit cultura, nu mai au bani să-și reia ciclul de producție. Dacă nu primesc ajutor de la stat, se poate ajunge din nou la această anomalie, ce constă în nelucrarea pământului”, se revoltă directorul CAI Curtici.

    Soluția propusă de tânărul Muscă pentru eradicarea peste porcine africane

    Călin Muscă, prezent și el în calitate de fermier, pe parcursul întregii vizite a ministrului Oros, a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO, că în cadru privat va propune ministrului o soluție pentru diminuarea răspândirii pestei porcine africane. ”Problema este că s-a preluat directiva europeană pe pestă, fără să se țină cont de specificul țării noastre, mai exact de faptul că ai atâtea exploatații neprofesionale, Gospodării ale Populației care plimbă animalele fără nici un control sanitar. Aici este problema medicilor concesionari. Efectiv în momentul acesta nu există o evidență clară a animalelor din GP-uri și există un trafic 100% necontrolat pe partea asta, ceea ce din punctul meu de vedere este și principalul vector, pentru că mistrețul împrăștie pesta foarte mult, dar cel mai mult o împrăștie traficul necontrolat al animalelor vii. Soluția cea mai simplă ar fi să fie controale. În fiecare sat avem șefi de post. Pot să iasă de câteva ori pe săptămână la oprit mașini, iar tot ce înseamnă animale neindentificate surprinse în trafic, trebuie distruse. Dar trebuie distruse pe cheltuiala samsarilor la modul real, pentru că de exemplu sunt situații în care se întâmplă să se găsească un transport de animale neidentificat, se cere uciderea animalelor și incinerarea cadabrelor, însă firma de prestări servicii pentru incinerare zice: «Până nu îmi primesc banii eu nu îi ard». Suntem într-o situație în care teoretic este reglementată, dar practic nu se întâmplă. Nu ai nici o pârghie concretă asupra traficului de porci, fiindcă nu există un mecanism stabilit. Nu vorbim de micul gospodar. Aici eu mă refer la persoanele care fac trafic de animale. La samsari. Samsarul este cel care plătește costurile acestea și așa și este ordinul, doar că la acest moment autoritățile nu au cum să-l oblige să plătească”, a explicat Călin Muscă.

    Marile ferme să asigure în zona lor purceii pentru autoconsum

    Acesta a completat că cealaltă problemă este că micul producător ori se înregistrează și are animalele identificate și luate în evidența medicului concesionar ori și el trebuie să suporte consecințe. ”Micul producător, dacă vorbim de gospodăria care crește până în 5 porci pentru autoconsum, este partea cea mai ușor de gestionat, în variantele în care oricum deja partea de reproducție este interzisă în GP-uri și acest mic producător ar ține o disciplină corectă, iar medicul concesionar s-ar ocupa de o evidență corectă a animalelor. Eu propun ca autoritățile să legifereze ca pe un areal de 10-15 km în jurul fiecărei ferme comerciale, acea fermă să furnizeze purcelușii pentru gospodăriile unde se cresc animale. Sunt sigur că orice fermă este dispusă să dea purceii la prețul pieței, ca să nu-i strângem de buzunar foarte tare pe micii gospodari și în felul acesta fiecare fermă comercială va ști că pe acea raza de 10-15 km, oamenii nu cresc porci cu origine incertă. Aceasta e soluția pe care eu o propun. O variantă controlată la modul real ar fi un pas mare în reezolvarea acestei situații, păentru că nu poți poți să interzici creșterea porcului în gospodărie pentru autoconsum și nici nu propune nimeni chestia asta. Nici măcar noi nu cerem asta. Doar că noi cerem să fim protejați de riscul acesta de a fi blocați în activitate. O altă pârghie pe care o propun e să se facă o transpunere a directivei în legislația națională, în așa fel încât focarele de pestă din GP-uri să nu afecteze fermele comerciale, care discută de cu totul și cu totul alt nivel de biosecuritate. Adică dacă se descoperă un focar la o anumită distanță de noi, să nu fim și noi băgați în aceeași oală cu GP-ul”, a explicat Călin Muscă.

    Atât în diversele etape ale vizitei, cât și la final, Ministrul Oros s-a declarat încântat de ce a găsit la CAI Curtici. ”Am văzut un exemplu de bune practici, un mare fermier care integrează, care nu se rezumă la lucrurile cele mai facile, adică să facă doar producție primară și să vândă foarte ușor, ci integrează. Face zootehnie de înaltă valoare, are valoare genetică mare la animalele pe care eu le-am văzut aici atât la porc cât și la vaca de lapte și la vaca de carne. Pentru ce am văzut azi aici, îi dau nota 9.50, că nota 10.00 nu am dat-o nimănui și nici mie nu mi-am dat-o niciodată. Iar pe partea de fermă de bovine, din ce am vizitat eu și nu am pretenția că știu tot, fiindcă nu am apucat să vizitez toate fermele țării, este o fermă foarte bună, atât pe vaca de lapte cât și pe vaca de carne. Din ce am văzut, după cum se prezintă animalele, după furajele și tehnologiile pe care le-am văzut, dar și din cifrele de productivitate, că până la urmă și cifrele contează, consider că ferma domnului Muscă e în Top 3 la nivel național, deși n-aș putea să vă spun exact unde, în cadrul acestui Top 3”, a dat verdictul final Oroș.


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA