• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Comuna Gornet iese din carantină prin decizie a Curții de Apel București

    Angelica Lefter -

    Cererea autorităţilor locale din comuna Gornet, judeţul Prahova, de anulare a ordinului şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) privind intrarea în carantină a localităţii, a fost adminsă, astăzi, marţi – 4 august, de Curtea de Apel Bucureşti. Pe de altă parte, judecătorii au respins cererea autorităţilor locale ca DSU să plătească daune de 4 milioane euro, potrivit agerpres.ro.

    Hotărârea Curții de Apel București arată că: ”Admite în parte cererea. Respinge acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamantul Bogdan Dumitru, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca neîntemeiată. Admite, în parte, acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamanta UAT Comuna Gornet, prin reprezentant legal primar, în contradictoriu cu acelaşi pârât. Anulează Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659202/22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Gornet, comuna Gornet, judeţul Prahova. Respinge capătul de cerere în pretenţii din acţiunea reclamantei UAT Comuna Gornet, ca neîntemeiat. Cu recurs în termen de maximum 2 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a Contencios Administrativ şi Fiscal”. Decizia instanței este executorie, însă nu definitivă.

    Amintim că, în fapt, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a votat, în data de 22 iulie, instituirea carantinei zonale în comuna Gornet. Asta după ce timp de două săptămâni în localitate au fost depistate 15 cazuri de COVID-19. Ulterior, şeful DSU a emis un ordin în acest sens.

    La data de 29 iulie, autorităţile locale din Gornet au atacat ordinul DSU în instanţă.

    Avocatul care reprezintă comuna Gornet, Bogdan Dumitru, a declarat inițial că autorităţile locale cer despăgubiri în valoare de 500.000 euro de la DSU cu titlul de daune morale/daune interese, în condiţiile în care peste 450 de persoane au rămas fără locuri de muncă pentru că nu au mai fost primite de către angajatori din alte localităţi. Totodată, cetățenii comunei nu sunt acceptaţi în magazine, farmacii şi alte locuri publice din comunele limitrofe, fiind total izolaţi şi chiar „apostrofaţi”.  Ulterior, avocatul a anunţat că majorează la 4 milioane euro despăgubirile cerute DSU.

    Totoată, Bogdan Dumitru le-a solicitat judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti să constate nelegalitatea hotărârii prin care s-a impus carantina în comună, el spunând că DSU a invocat, la emiterea ordinului, o hotărâre a autorităţilor judeţene care nu are legătură cu instituirea stării de carantină, ci cu „măsuri pentru eliminarea răspândirii pestei porcine”.

    Acesta a reclamat faptul că DSP Prahova nu a efectuat niciodată o anchetă epidemiologică şi nu a existat niciun fel de colaborare între prefect şi autorităţile locale.

    Pe 22 iulie, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat instituirea carantinei zonale în localitatea Gornet din judeţul Prahova.
    Potrivit datelor transmise de Prefectura Prahova, măsura carantinei a fost instituită pentru 14 zile, cu posibilitate de prelungire în funcţie de evoluţia răspândirii comunitare a noului coronavirus.

    Prefectura Prahova a susținut la momentul instituirii carantinei că în comună există o creștere a numărului de cazuri de COVID-19.

    ”În comuna Gornet există un trend crescător al cazurilor în ultimele 14 zile – au fost înregistrate 15 cazuri noi în perioada 8 – 20 iulie 2020; rata de infectare depăşeşte nivelul de 3 cazuri /1.000 de locuitori; cazurile sunt înregistrate în comunitate (nu există comunităţi închise); ponderea populaţiei cu vârsta de 65 de ani şi peste este similară în comună cu cea din restul judeţului; personalul de specialitate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, care efectuează anchetele epidemiologice, este depăşit de numărul de cazuri noi zilnice”, arăta atunci Prefectura Prahova.

    Despre situația de la Gornet a scris și Agrointeligența – AGROINTEL.RO și a arătat că fermierii, contrar deciziei de carantinare, și-au putut desfășura activitatea. Satul Gornet Cuib a fost doilea sat din țară carantinat din cauza numărului care de cazuri de coronavirus.

    CITIȚI ȘI: SAT ÎN CARANTINĂ! Fermierii pot ieși din localitate pentru activități agricole!

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Câștigătorii Farming Simulator League 2020, anunțați de CORTEVA! Echipa campioană – trofeu și un premiu de 30.000 de euro! Crescător de vaci rămas fără nutreț! I-au ars toți baloții din cauza unui foc pornit de un vecin! Un tânăr de 36 de ani a murit strivit de tractorul pe care îl conducea!

    Ultimele știri

    Fermierii care fac bani din paie. Cum funcționează parteneriatul cu fabrica Clariant care le eliberează terenurile după recoltare! Mesaj ferm de la Bruxelles privind subvențiile fermierilor: Nu purtăm negocieri în secret cu statele membre! Bayer a deschis perioada de trimitere a aplicațiilor pentru Grants4Ag! Sprijin financiar pentru abordări noi în cercetarea culturilor

    Căutare în articole