Ferma cu angajați nepalezi: ”Costurile cu un muncitor ajung la 1.000 euro/lună. S-au adaptat și sunt serioși!”
Daniel Befu -
Aducerea unor nepalezi care să muncească la ferma sa a fost soluția de criză la care a apelat fermierul Constantin Șandru din județul Alba. Cu o fermă ce integrează producția vegetală prin ferma de vaci, producătorul agricol a reușit să îi integreze pe lucrătorii străini în colectivul din exploatație, chiar dacă la început, nepalezii au fost primiți cu răceală de ceilalți angajați.
Fermierul Constantin Șandru din satul Mânărade, județul Alba are o fermă integrată cu 500 de vaci de lapte, lucrează 600 ha de teren, are o făbricuță de lapte cu o capacitate de procesare de 8.000 litri în două schimburi, deține un magazin propriu de lactate în Blaj și 7 dozatoare de lapte proaspăt instalate în Blaj, Mediaș, Teiuș și Alba Iulia. Lucrează cu un efectiv de 25 de angajați și a fost primul din zona sa care și-a luat inima în dinți atunci când a rămas fără brațe de muncă și a adus forță de muncă ”de import”.
De ce tocmai din Nepal?
Mai ales până în 2005 și chiar și înspre 2010, prin partea de țară unde Constantin Șandru își are ferma, era surplus de forță de muncă. Apoi starea lucrurilor s-a schimbat. ”Erau oameni mai mulți decât aveai nevoie. După care în 2007, după ce am aderat, au început să dispară lucrătorii. Cel mai dureros am simțit-o când a venit firma BOSCH în Blaj și a acaparat toată forța de muncă. Au 3.000 de angajați. Cine a fost disponibil să muncească, a plecat din agricultură și s-a angajat la ei. Din 2015 până în 2018 am resimțit tot mai acut lipsa forței de muncă. Anul 2018 e când i-am adus pe nepalezi. Am optat pentru Nepal pentru că firma de recrutare pe care am găsit-o aducea nepalezi. Erau cei care erau mai ușor de adus. Au acceptat mai ușor decât alte naționalități să vină în zootehnie. De exemplu, vietnamezii și cei din Sri Lanka nu acceptau. Și mai au un atu. Nepalezii cunosc limba engleză cam toți. Din 5 câți am adus, toți 5 vorbesc engleză. La ei în zonă a fost cândva colonie engleză și s-a păstrat tradiția. De mici, copiii învață engleza”, explică fermierul, pentru care costurile totale cu un muncitor din Nepal îl ajung la 1.000 euro.
În această sumă sunt incluse salariul, dările către stat, cazarea și masa. ”Cazarea este în fermă. Am locuință în fermă, tip casă în fostele birouri ale CAP-ului. Stau câte doi în cameră, cu bucătărie și baie comună. Au tot ce le trebuie, inclusiv televizor și acces internet. Eu nu am condiții mai bune acasă”, mărturisește fermierul.
Armonizarea a două culturi aflate la o jumătate de lume distanță
Prin pasul aducerii celor 5 lucrători din Nepal, care au religia hindu, în inima unei comunități rurale conservatoare, fermierul a făcut pionierat. ”Nu numai în Mânărade dar și în Blaj am fost primul care a accesat forța de muncă străină. Comunitatea i-a acceptat. Acum nu știu cât este de bucuroasă. Cert e că eu am o părere foarte bună despre ei. Cel mai tânăr are 24 de ani și cel mai în vârstă are 41. Eu când am făcut selecția, m-am uitat o dată fizic la ei și după aia m-a încântat foarte mult că unul dintre ei, în vârstă de 33 de ani, deja știa mare parte din cuvintele de bază în română și am văzut că el era cel mai optimist să vină, din moment ce pe el l-a interesat să învețe limba română, înainte cu 3 luni de a ajunge în România. S-au acomodat foarte, foarte repede. I-am adus într-o miercuri de la aeroport, i-am lăsat pentru acomodare câteva zile și doar luni i-am băgat în sectoare, fiindcă a trebuit făcută protecția muncii și a fost și diferență de orar. Toată lumea a fost foarte curioasă să vadă cum se descurcă, însă ei știau la ce au venit. Erau foarte optimiști. Au vrut să învețe tot. Nu conta ce sector le-ai dat, n-a făcut niciunul mofturi că nu îi place acolo sau dincolo. Ei au venit setați, nu cum se duc conaționalii noștri dincolo. S-au acomodat”, ne-a povestit fermierul despre primele zile ale nepalezilor în exploatația din județul Alba.
Pe unul singur dintre lucrătorii străini, pe cel care care vorbește română, fermierul la- dus să lucreze în făbricuță, restul activează în ferma de animale. ”Am căutat să îi pun în sectoare separate. La sala de muls am pus doi, pe al treilea l-am pus la grajdul de vaci de lapte și la pluguri și pe al patrulea îl am la viței, la tineret. Am făcut în așa fel încât să fie separați de români, deoarece după ce i-am băgat prima dată alături de muncitorii români, românii considerau că le-am adus ceva sclavi din Nepal și că le-am adus lor oameni ca să aibă pe cine dirija. Au fost un pic geloși pe ei colegii de servici. Aveau tot timpul ceva de reproșat că nepalezul a întârziat, că nepalezul nu știe. În schimb, dacă eu însumi m-am convins după 6 luni că nu e deloc cum spuneau românii, i-am separat și nu i-am mai lăsat să lucreze în același sector. Și acum mai obiectează câte unul. Îi consideră limitați, dar eu nu îi consider deloc așa. Nu l-am întrebat pe niciunul dintre ei ce pregătire are și câte clase are dar oricum să știți că sunt destul de chitiți din punctul meu de vedere. În cultura lor ei sunt mai citiți decât ai noștri care lucrează în același sector. Eu vă spun că sunt ok. În domeniul în care lucrează ei, astăzi mai greu găsești români. Trebuie să fie un caz fericit să mai găsești români care să fie conștienți și conștincioși cum sunt ei. Dimineața când erau numai români, trebuia să fac prezența, ca să ma asigur că au venit la lucru. De când îi am pe ei, nu nu mai am problemele astea. Plus că românul, indiferent cât de mult îi dai, tot e nemulțumit. Românul vrea 8 ore pe zi, de luni până vineri, fără ore suplimentare. Aici e toată problema, la ai noștri. Românul azi îl ai, mâine nu îl mai ai”, remarcă trist Constantin Șandru.
Nepalezii trimit lunar banii acasă, la familie
Interacțiunea a dus inevitabil și la crearea de punți de legătură între cele două culturi. ”Eu sunt mai mult plecat pe câmp și întotdeauna când mă duc seara, mai povestesc cu cei doi care spicuiesc românește și mai aflu de la ei. Ei au religia lor, sunt hinduși. Am încercat să le explic de religia noastră, dar au zis că nu îi interesează. I-am întrebat dacă la ei e mai frig ca la noi, că ei umblă tot timpul în șlapi și fără ciorapi, chiar și iarna. Am înțeles că ei locuiesc la baza masivului Himalaya. Mi-au spus că la ei se câștigă undeva la 150 de dolari, până în 200 de dolari americani pe lună la un serviciu bun. Pe Himalaya mi-au zis că majoritatea copiilor duc bagajele turiștilor pe 7-10 dolari. Unul din ei mi-a povestit de locuința lui și am înțeles că are o cameră, o bucătărie și o grădină de 2 ari, în care-și produce orez și legume și are și două capre, care sunt sursa de hrană pentru familie. Totuși, îmi dau seama că ei au făcut un sacrificiu foarte mare să vină aici, fiindcă trei dintre ei sunt căsătoriți, și-au lăsat familiile cu copii acolo ca să vină la muncă aici. Am așa o tristețe pentru ei pe subiectul ăsta, că totuși, e clar că ei suferă. Sunt la o distanță de 6.000 km de casă și nu și-au văzut copiii de un an jumate. Din când în când îi întreb dacă familia le e bine acasă, iar ei spun că da, e bine. Discută cu familia pe Whatsapp. În fiecare lună când le fac viramentul, ei se duc a doua zi la bancă și transferă banii”, detaliază producătorul.
Program de 8 ore pe zi
Ca program de lucru, muncitorii nepalezi lucrează 8 ore, dintre care 4 ore dimineața și 4 ore după-amiaza și au o zi liberă pe săptămână. Deși sunt de doi ani în țara noastră, mobilitatea lor a fost una redusă. ”Au fost doar în Blaj și în Alba. Merg cu contabilul pentru acte când trebuie să își facă anual actele de ședere. Au fost cu un angajat. I-a dus în Blaj, la Câmpia Libertății, la Crucea lui Iancu. De când sunt în România, numai Blajul l-au văzut până acum”, declară Șandru.
O trăsătură de ordin cultural o reprezintă și gusturile culinare. ”Ca alimentație ei mănâncă legume. Ele sunt baza, dar mănâncă și carne de pui și de miel. Și mănâncă foarte picant. Am nimerit de vreo două ori la ei la masă chiar când pregăteau masa și gătesc de zici că ești într-o cantină unde gătesc pentru 500 de persoane. Dau drumul la hotă și miroase în fermă de la combinații, ei folosesc mult chilli. Șoferul din fermă le cumpără ingredientele. Unul dintre ei, cel care vorbește cel mai bine româna și lucrează între români, la făbricuța de lapte, s-a mai dat după angajați și știu că mănâncă sarmale. I-a mai adus un coleg român. De Paște și de Crăciun le-a făcut mama și le-am dat prăjituri și cozonaci. Le-am dat de toate și le-a plăcut și au rugat-o pe mama să le mai facă încă o prăjitură «de aceea bună». Chiar de Anul Nou, s-au dus la Revelionul organizat la noi în sat și “s-au acomodat” cu oamenii și obiceiurile locului”, zâmbește fermierul.
Importul de muncitori nu e soluția optimă pe termen lung
Despre lucrătorii nepalezi din ferma sa, Constantin Șandru este conștient că reprezintă o soluție de moment, care îl ajută să treacă peste această perioadă dificilă, când efectiv nu are cu cine lucra. Speră, însă, că lucrurile se vor schimba și va exista mai multă deschidere și stimulare pentru forța de muncă din agricultură. Aducerea lucrătorilor – nepalezi sau de altă origine, de căte producătorii care se confruntă cu deficit cronic de forță de muncă și cochetează cu ideea recrutării de staff din străinătate pentru ferme, trebuie să aibă în vedere contextul în ansamblul său.
”Aș recomanda și în special le-aș atrage atenția fermierilor, că lucrătorii din străinătate sunt o soluție pe termen scurt spre mediu. De exemplu, lucrătorii mei dacă stau 7 ani în România, devin eligibili pentru a primi dublă cetățenie și după aceea pot să meargă în Franța, în Germania, unde nivelul de salarizare e cu mult mai mare. Am înțeles că au discutat cu contabilul mai amănunțit și vor să stea 7 ani ca să își obțină cetățenia și să devină cetățeni europeni, ca să se poată duce oriunde. Această aspirație a lor o înțeleg total, fiindcă la fel fac și românii care pleacă spre Occident sperând la un trai mai bun. Dar totodată e clar că soluția deficitului forței de muncă pe termen lung, trebuie să aibă o altă rezolvare”, subliniază Constantin Șandru.
