• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Terorizați de atacurile unei ursoaice care le omoară peste noapte animalele!

    Angelica Lefter -

    Locuitorii unei comune sunt terorizați de mai multe zile de o ursoaică! Aceasta intră în gospodării și le omoară animalele. Jandarmii au intervenit după mai multe solicitări ale oamenilor, iar acum monitorizează zona pentru a preveni revenirea ursoaicei, potrivit agerpres.ro.

    Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, a comunicat astăzi, luni – 17 august, că ursoaica are doi pui şi, în ultimele trei zile, a apărut în comuna Telega atât pe parcursul zilei, cât şi al nopţii. Prezenţa ei a fost sesizată sâmbătă de două ori. Animalul sălbatic pare înfometat, la ultima sa apariţie într-o gospodărie a plecat cu un porc.

    Duminică, 16 august, locuitorii au apelat de patru ori numărul de urgență 112 pentru a anunţa prezenţa animalului în zonă. Tot duminică, în cursul serii, ursoaica a intrat într-o stână și a omorât două oi.

    Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova a acţionat, în cursul nopţii trecute cu efective suplimentare care, împreună cu reprezentanţi ai fondului de vânătoare respectiv, au verificat zona pentru a îndepărta animalul. Chiar dacă nu a mai fost văzută ursoaica, jandarmii au rămas pentru a asigura perimetrul.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului