• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Aurel Popescu, ROMPAN: Grâul românesc e vândut, e în depozite și va fi trimis la export. Vom cumpăra de la vecini!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Aurel Popescu, președinte al Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase (ROMPAN), susține că este foarte dezamăgit de cei de la conducerea Ministerului Agriculturii întrucât nu au făcut nimic din ce au promis. Punctual, președintele ROMPAN se referă la schema de garantare pentru achizițiile de grâu la recoltare, schemă anunțată de ministrul Adrian Oros într-o conferință de presă pe data de 23 iulie, dar care ulterior nu a fost finalizată.

    Potrivit președintelui ROMPAN, Aurel Popescu, ideea instituirii unei scheme de garantare a creditelor pentru achiziția de grâu a fost expusă de către patronat premierului Ludovic Orban, inițial, iar premierul a însărcinat Ministerul Agriculturii cu înfăptuirea acestei scheme, însă, din păcate, cei din minister nu au făcut nimic.

    ”Din ce au promis, nu au făcut nimic. Deci, nu au făcut nimic pentru industria alimentară. Ultima oară am stat de vorbă cu cei din conducerea ministerului acum vreo două săptămâni și de atunci nimic. Au promis că fac o schemă de subvenționare a dobânzii și de garantare a creditelor pentru achiziția de grâu în așa fel încât să avem asigurate la mori stocurile de grâu. Nu au făcut nimic, absolut nimic. Despre acest lucru am discutat și cu premierul Ludovic Orban și a îmbrățișat această idee și a dat sarcină Ministerului Agriculturii să se miște repede cu această schemă și Ministerul Agriculturii s-a mișcat așa de repede încât nu s-a făcut nimic”, a declarat Aurel Popescu, președintele ROMPAN, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    Acum este prea târziu pentru această schemă întrucât nu mai există grâu de vânzare la noi în țară, spune președintele ROMPAN.

    ”În acest moment, nici măcar nu mai este cazul pentru că grâul s-a vândut deja. Ea era bună în perioada recoltării, să iei grâu direct de la producător, îi plăteai omului grâul, îl țineai la el sau la tine, dar acum grâul e deja vândut, e în depozitele fermierilor și probabil că va urma calea exportului. Acum, nu se mai vinde grâu deloc. Acea schemă avea rolul de a menține prețul pâinii și să avem asigurat grâul pentru pâine până la noua recoltă, asta era ideea”, a declarat acesta.

    Lipsa acestei scheme va duce însă la un rezultat mai mult decât previzibil, și anume la creșterea prețului la pâine.

    ”Oricum, noi pâine vom face indiferent că e 10 lei kilogramul de grâu. Mergem, luăm din import, luăm de la vecini, vom vedea. Nu există să nu facem pâine pentru că asta e menirea noastră pe pământ. Și e normal să crească prețul în momentul în care cererea este mai mare decât oferta. În momentul de față, ministerul Agriculturii nu mai are ce să facă pentru acest sector. Dacă vor să bage populația în boale cu preț mare la pâine, cu lipsă de pâine, e problema dumnealor, noi ne-am făcut datoria, i-am capacitat pentru discuții, dar când a fost vorba să se ia deciziile, nu s-a făcut nimic”, a concluzionat Aurel Popescu, președintele ROMPAN.

    Adrian Oros declara în iulie că pentru a menține prețul actual la pâine, ministerul Agriculturii va acorda anul acesta o schemă de garantare patronatelor din morărit, schemă care îi va ajuta pe cei din industrie să contracteze grâu la un preț mai avantajos.

    ”Ca să nu mai trecem prin ce am trecut în martie, când am fost nevoiți să luăm acea măsură extremă de a suspenda exporturile, anul acesta am căzut de acord cu cei din patronatele de morărit să acordăm o schemă de garantare prin care ei să poată să-și contracteze exact cantitățile necesare pentru consum uman, doar pentru consum uman, în așa fel încât să aibă niște contracte făcute în niște termeni mai avantajoși, să poată să facă contracte acum, la recoltare, când grâul are un preț mai acceptabil”, a spus ministrul Adrian Oros.


    Te-ar mai putea interesa

    Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc Fermierii cer derogări pentru transportul cerealelor: „În campanie, șoferii nu lucrează ca în transportul de marfă” Canalul Siret–Bărăgan intră în execuție. Contract de 330 milioane de euro pentru primul tronson Facturile pentru semințe, pesticide, îngrășăminte – obligatorii la subvenția APIA! Ordinul, în vigoare! 90 de zile pentru plata amenzii, apoi suspendarea permisului. Noile reguli aprobate de Guvern

    Ultimele știri

    AgriConnect – noul program pentru finanțarea micilor fermieri români! Un fermier și fiul său – obligați de instanță să îl despăgubească pe hoțul prins că le fura porumbul! Anunț Bruxelles: Oierii români vor primi despăgubiri pentru pierderile cauzate de interzicerea exporturilor! Este oficial: termenul până la care Guvernul trebuie să despăgubească fermierii afectați de secetă! Piața îngrășămintelor, pe un butoi cu pulbere! Dragoș Ivan, SEEFCO: ”Companiile pot acumula datorii uriașe către stat fără să scoată un leu din buzunar”